Pizza cu „brânză“ de cocos! Ce false ingrediente au descoperit inspectorii OPC în patiserii şi restaurante

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Protecţia Consumatorului a descoperit, în urma unor controale, că mai multe preparate prezentate ca fiind pe bază de lapte, din peste 160 de patiserii, pizzerii şi restaurante din şase judeţe, sunt de fapt falsuri. 12 localuri au fost închise temporar şi au fost emise amenzi în valoare de peste 700.000 de lei, informează instituţia.

Concret, autorităţile spun că patronii vindeau mâncăruri clienţilor despre care susţineau că ar conţine brânză sau unt, când de fapt acestea erau compuse din grăsimi hidrogenate, scrie Ştirile PRO TV.


Mai exact, produsele sunt obţinute din ulei de palmier sau cocos şi pot duce în timp, spun nutriţioniştii, la boli foarte grave.

„Este foarte rău. Vorbim de cele mai toxice tipuri de grăsimi, adică acizi graşi. Acestea în comparaţie cu, de pildă, uleiul de măsline sunt nocive pentru sănătatea consumatorilor. Produc probleme serioase pentru inimă şi pentru vasele de sânge“, a explicat, pentru „Adevărul“, academicianul Nicolae Hâncu, preşedintele Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.

Uite brânza feta, nu e brânza feta

Aceste tipuri de „brânzeturi“ se vând în pachete de la 1 kilogram până la un sac şi sunt cumpărate de hoteluri, pizzerii, cofetării, restaurante şi patiserii. În total, în 74% dintre localurile controlate în Bucureşti, Iaşi, Constantă, Timişoara, Braşov sau Cluj, autorităţile au descoperit că mâncarea vândută oamenilor este fabricată din grăsimi hidrogenate.

„În majoritatea locaţiilor, de exemplu Comandamentul Litoral 2018, în proporţie de 80% nimic din ce au în meniu nu se regăseşte în reţetă. Patronii spun că un anumit produs are brânză feta, iar după ce căutăm în acte şi în depozit constatăm că nu există brânză feta, brânză mozzarella sau orice alt tip de brânză“, a declarat Marius Pîrvu, preşedinte Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ANPC.

De ce ajung astfel de produse la consumatori                   

Sorin Mierla, preşedintele InfoCons (organizaţie pentru protecţia consumatorilor), a explicat pentru „Adevărul“ care sunt cauzele pentru care astfel de produse false şi, mai grav, toxice ajung la consumatori.

„În primul rând, astfel de produse sunt mult mai ieftine. Iar mulţi patroni sunt dispuşi să facă compromisuri care pun în pericol sănătatea clienţilor, dacă profitul va creşte semnificativ. Ca să nu mai vorbesc de faptul că aceştia fac o concurenţă neloială patronilor care într-adevăr respectă normele de alimentaţie şi de igienă. Un alt factor care cauzează astfel de efecte îl reprezintă comportamentul instituţional defectuos şi iresponsabil al ANPC-ului. Cei de la Protecţia Consumatorului nu fac niciodată publice numele unităţilor amendate, astfel încât acestea să fie pe viitor ocolite de clienţi. În plus, amenzile cred că sunt mici în comparaţie cu riscurile la care se expun consumatorii“, a subliniat preşedintele InfoCons.

Pe de altă parte, autorităţile spun că le este foarte dificil să combată fenomenul. De ce? Legea nu le permite să închidă localurile care vând mâncare preparată cu ingrediente false. „Le închizi, dar se redeschid sub nume diferit. Practic, noi închidem firma, nu locaţia. După o perioadă scurtă de timp el funcţionează în acelaşi loc“, a mai afirmat Marius Pîrvu, preşedintele ANPC.

Am luat măsuri să facem o lege, să definim lucrurile, să urmărim produsele exact, astfel încât falsurile să fie scoase din preocupările unora. (Petre Daea ministrul Agriculturii)
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite