Prin culoarele culturale conectate la Occident sunt exportate o sumedenie de subvalori care nu au cum să fie apreciate prin capitalele Europei din cauza discrepanţei de civilizaţie. Un roman poporanist de pildă nu poate respira într-un mediu florentin. În ultima vreme s-a putut observa şi falimentul exportului de pictură de tip poporanist în timp ce avem pictori sau sculptori ultramodernişti talentaţi.

În interior problemele sunt mai multe iar discrepanţa de civilizaţie este deplină. Fără prezentarea valorilor artistice şi de civilizaţie într-o manieră modernă, igienizată de politruci si "sinecurişti", nu vom şti să atragem turişti sau să construim un produs cultural de masă, care să producă modificări pozitive în preocupări şi comportament.

De peste două sute de ani de istorie modernă, funcţiile naturale ale României sunt uluitoare însă administrarea lor este la nivel african, fiind adesea comparată cu Congo. Proasta administrare deliberată, comparabilă cu un haos dirijat, a determinat cu trecerea timpului, deprimare sufletească şi anihilarea orizonturilor de aşteptare pentru cei mai mulţi cetăţeni plătitori de taxe şi impozite. În imediata apropiere a acestei realităţi istorice se află starea precară a infrastructurii care se modernizează în paşi de melc, şi de aceea a rămas una dintre cele mai proaste din Europa. Proiectele privind reamenajarea teritoriului lipsesc pe când Ungaria, mai slab dotată geografic, este mai bine administrată.

Aceste calităţi sunt sabotate de incompetenţi numiţi în funcţii decizionale, de tunuri de milioane de euro făcute în gaşcă pentru ca apoi, în mod paradoxal, să ne lovim de aceleaşi personaje şi afişarea lor în chip de mari patrioţi care jefuiesc ţara ca ultimii tâlhari.

Brânza bună în burduf valah pare a fi un fenomen social şi cultural, cu o mare continuitate istorică. Prin alte părţi, mecanismul puterii mai lasă să-i scape printre degete oportunităţi pentru fidelizarea competenţilor, ingenioşilor, creativilor. Ei sunt absorbiţi în sferele puterii pentru a pune în mişcare segmentele mai delicate ale sistemului politic şi economic, să împingă mai departe mecanismele mai sofisticate ale palierelor decizionale. Asta se practică prin alte părţi încă din perioada Renaşterii. Într-o feudă încremenită în timp, întregul mecanism se supune necondiţionat stăpânului unic. Iar când acesta dispare, locul îi este luat de un adevărat şi cangrenos lanţ trofic de interşantajabili. Iar România a alunecat din mâna unui stăpân unic, a unui feudal care impunea obedienţa deplină, în braţele vasalilor de odinioară, care au pactizat cu cel dintâi, înainte de a-l elimina din istorie. Această realitate s-a prelins fără oprire din evul mediu românesc. O lume unde mai trăiesc aceia care mai au acces la câte un mic secret de stat pe când restul trăiesc aidoma muştelor.