Brăila: „La măgarul tăvălit”, este noua piaţă pentru struguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionel Stoian îşi laudă marfa
Ionel Stoian îşi laudă marfa

Vrâncenii sunt primii care au invadat târgul din Chercea şi se aşteaptă să aibă succes mai mare în Brăila decât la ei acasăChiar dacă producţia din acest an a fost mai mică, iar strugurii s-au mănat timpuriu, noua piaţă a strugurilor din Brăila, din locul numit „La măgarul tăvălit", s-a umplut de comercianţi.

Dacă până mai ieri vânzătorii de struguri se postau pe Şoseaua Focşani, preferând să dea piept cu inspectorii Gărzii Financiare decât să-şi ia autorizaţii pentru a vinde în pieţele municipiului Brăila, în acest an, DAPT a creat o piaţă doar pentru ei.

Producatoarea se vinde la 1 leu kg

Dintotdeauna, vrâncenii au vândut struguri la Brăila. După desfinţarea pieţei, în anii ´60, cei care aveau podgorii întinse au continuat să vină cu produsele, oprindu-se de regulă pe şosea.

Ieftin şi puţin

"Începând de azi, printr-un parteneriat public privat, în care un om de afaceri din municipiu a pus la dispoziţie terenul, am înfiinţat piaţa de struguri. Este situată în imediata vecinătate a locului unde comercianţii de struguri opreau pe DN 23 Brăila-Focşani, aşa neschimbându-se locul de desfacere, nimeni nu a avut nimic de obiectat", ne-a declarat Dănuţ Boboc, directorul Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor.

De remarcat faptul că după deschiderea pieţei s-a revenit la vechea denumire. Astfel toată lumea ştie că acum că strugurii se vând „La măgarul tăvălit".

„Anul acesta chiar dacă am avut producţie mai mică, am vândut destul de bine din marfă", ne-a declarat Ionel Stoian, venit tocmai din patria vinului, de la Odobeşti. „Preţul strigat este de 1,5 lei kilogramul dar negociem cu omul, în funcţie de ce cantitatea pe care vrea să o cumpere", a adăugat Stoian.

Tot din Vrancea vine, anual, şi Ioan Vulpe. „Am ocupat un spaţiu în piaţă. Este bine că aici avem utilităţi care pe şosea nu erau, iar preţul care-l plătim este de un leu pe metrul pătrat ocupat", spune Vulpe.

Vânzătorii fac reduceri de preţ la o sută de kilograme de struguri vândute. Preţul strugurilor coboară până la 1,2 lei kilogramul sau chiar la un leu.

Un nume cu tradiţie

Numele pieţei, „La măgarul tăvălit", în stilul umoristic brăilean, vine de la faptul că pe vremuri în această zonă, vara, veneau producătorii de zarzavat care-şi cărau marfa în teleguţe trase de măgari. Din cauza căldurii, în miez de zi, măgarii se tăvăleau prin praf, de unde şi numele de „La măgarul tăvălit".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite