Bode: 54 de localităţi din 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, afectate de fenomenele meteo

Bode: 54 de localităţi din 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti, afectate de fenomenele meteo

În judeţul Vrancea apele au făcut prăpăd

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat că 54 de localităţi din 20 de judeţe ale ţării plus municipiul Bucureşti au fost afectate de fenomenele meteo din ultimele ore. O situaţie specială este în comuna Nereju din judeţul Vrancea, salvarea celor 12 muncitori s-au refugiat într-un vagon remorcă, din calea apelor învolburate, fiind extrem de dificilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Avem 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti afectate de fenomenele meteo, în total 54 de localităţi. Se află în desfăşurare intervenţii în şase judeţe, Bacău, Constanţa, Ialomiţa, Suceava, Iaşi şi Vrancea. Violenţa fenomenelor a fost crescută şi au fost puse vieţi în pericol. Am avut întreruperi de curent, trei drumuri naţionale şi unul judeţean cu circulaţia întreruptă. O situaţie specială am avut în localitatea Nereju din judeţul Vrancea, unde 12 muncitori care efectuau lucrări au fost surprinşi de creştera râului şi s-au refugiat. Sunt situaţii critice care pun presiuni pe structurile noastre, dar sunt gestionate corespunzător. Pericolul nu a trecut, pentru următoarele ore există avertizări”, a declarat Lucian Bode, în videoconferinţa organizată, sâmbătă, de premierul Florin Cîţu cu prefecţii.
 
Secretarul de stat în cadrul MAI Raed Arafat a precizat că, în urma situaţiilor de urgenţă din ultimele ore, o persoană a decedat, iar o alta a fost declarată dispărută. Alte şapte persoane au fost evacuate după ce locuinţele lor riscau să fie inundate.
 
"Am avut, din păcate, un deces confirmat in judeul Neamţ şi un caz în Bacău, o persoană dispărută. Şapte persoane au fost evacuate pentru că exista pericolul de inundare în locuinţe. De altfel, judeţul Bacau a ridicat nivelul de alertă la nivel 3 cod portocaliu în mai multe subunităţi ca să facă faţă situaţiei de acolo, iar prin RO-Alert au fost transmise 6 mesaje de informare în Alba, Bacău, Cluj şi Vrancea”, a explicat Arafat.
 
Raed Arafat s-a referit şi el la situaţia celor 12 muncitori din Vrancea.
 
"Referitor la situaţia de la Nereju, în judeţul Vrancea, avem 12 muncitori care efectuau lucrări, au fost surprinşi de creşterea apelor râului din zonă s-au refugiat într-un vagon remorcă. În cursul nopţii s-a încercat salvarea lor, nu s-a reuşit, riscam să îi pierdem în timpul salvării, astăzi s-au reluat operaţiunile. Am mobilizat o echipă suplimentară Salvamont din Covasna. Avem acolo din Vrancea o echipă de la Salvamont, plus ISU din Vrancea. A mai fost astăzi o tentativă care din nou a eşuat pentru că nu s-a putut fixa tiroliana. La acest moment, legătura cu ei există, problema e că e o zonă cu acces greu, nu se poate intra decât cu maşini de teren sau pe jos în zonă. Pe cale aeriană s-au făcut mai multe evaluări, nu putem intra în zonă, să îi scoatem cu troliu. E o zonă montană şi elicopterele nu pot intra, plus ploile care sunt. Vom încerca să îi salvăm până la finalul zilei”, a declarat Arafat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările