Uneori, spaţiul mediatic este străbătut de câte o himeră. De ceva vreme, himera are un nume şi se transformă în vânătoare de vrăjitoare: banii Bisericii.

De pildă, umaniştii seculari susţin că Statul sprijină Biserica cu prea mulţi bani, în defavoarea şcolilor şi grădiniţelor. Ca argument de sensibilizare se susţine că în România numărul de biserici este dublu faţă de cel al şcolilor şi grădiniţelor. Ca şi cum ar fi de rău.

Eu pot înţelege că Biserica deranjează uneori şi prin simpla prezenţă, întrucât aducerea aminte de Dumnezeu creează multora probleme de conştiinţă greu de depăşit. Dar nu înţeleg genul acesta de matematică în care comparăm mere cu pere, doar de dragul unei abstracţiuni manipulatorii. Iată de ce:

1. Nimeni din Biserică nu opreşte Statul să aibă atâtea şcoli şi spitale câte sunt necesare. Dimpotrivă.

2. Să ne reamintim că atât şcoala cât şi spitalul au început să fiinţeze în Biserică, ca urmare a dragostei creştine faţă de omul suferind şi de copiii care au nevoie de educaţie. Cred că ne mai aducem aminte de vechile bolniţe mânăstireşti (astăzi unele redenumite ca centre sociale sau de îngrijire) sau de primele tipărituri româneşti care au fost cărţi bisericeşti (astăzi există un început de învăţământ privat patronat de Biserică).

3. Biserica se adresează (şi este utilizată de) către un număr de credincioşi care depăşeşte lejer numărul bolnavilor şi al copiilor. Nu cred că cineva poate concepe ca grupul social al celor credincioşi dintr-o ţară să fie alcătuit numai din bolnavi sau copii.

4. Bisericile nu sunt construite, precum şcolile sau spitalele, cu fonduri exclusiv de la bugetul public, ci şi din alte surse proprii. Situaţia este valabilă şi în cazul salarizării clerului, care primeşte de la buget o anumită cotă, per total mai mică decât cota care trebuie returnată Statului prin impozitele aferente. Aşadar, aici Statul chiar se alege cu bani de pe urma salariilor clericilor, care sunt la nivelul celor din Educaţie. 

5. Dacă în cazul copiilor, şcolile sunt de dorit, în cazul spitalelor, nimeni nu şi-ar dori să fie bolnav. Dar boala vine, cu sau fără voia noastră. Tocmai de aceea avem nevoie şi de spitale, iar multe dintre ele, pentru a asigura o asistenţă medicală şi umană cât mai confortabilă, au capele şi preoţi de caritate.

Prin urmare, înţeleg perfect utilitatea şcolilor şi a spitalelor. Dar mi se pare o impoliteţe publică să acuzi Biserica pentru lucruri ce nu sunt în administrarea ei.  

Şi, la urma urmei, care ar fi soluţia? Să închidem Bisericile, cum voiau comuniştii? Ar fi o cale sigură spre un popor mult mai sălbatic şi mai uşor de manipulat, numai bun pentru consumismul actual.

Din fericire,  Biserica are mult mai multe răspunsuri decât câte întrebări poate avea umanitatea, fie ea şi seculară.