Bilanţul inundaţiilor din ultimele zile: sute de case măturate de ape, iar în Gorj o comună a fost despărţită în două după ce s-a rupt un pod peste Gilort

Bilanţul inundaţiilor din ultimele zile: sute de case
măturate de ape, iar în Gorj o comună a fost despărţită în două după ce s-a
rupt un pod peste Gilort

Inundaţiile au măturat sate întregi din România FOTO Adevărul

Podul peste râul Gilort, care făcea legătura între comuna Albeni şi restul judeţului, dar care, în acelaşi timp, despărţea localitatea în două, s-a rupt după viitura de marţi. Locuitorii rămaşi de o parte a podului surpat fac un ocol de peste 10 kilometri pentru a putea ajunge la sediul Primăriei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Locuitorii din satul Câmpul Mare, din comuna gorjeană Albeni, trebuie să facă un ocol de mai bine de 10 kilometri pentru a ajunge la Primărie, după ce, marţi, apele învolburate ale râului Gilort a rupt podul care împărţea comuna în două. Mai mult, circa 500 de familii din zonă au rămas fără apă potabilă după nenorocire, deoarece pe podul secerat de ape era montată şi conducta de alimentare.

Dumitru Cornea, primarul comunei Albeni, spune că localitatea este ruptă în două: „Dacă acum câteva zile îmi spunea cineva că podul asta va cădea, îl făceam nebun, dar viitura a fost foarte puternică. E o comună care e despărţită în două, în primul rând, şi în al doilea rând, el făcea legătura celor trei comune din amonte: Albeni, Prigoria şi Roşia de Amaradia, cu drumul judeţean şi cu cel naţional“.

Edilul de la Albeni speră să primească urgent bani pentru construirea unui alt pod: „Cred că lucrarea se ridică la câteva zeci bune de miliarde. Avem o variantă pe drumul comunal 21, Albeni- Roşoveni-Bengeşti, mai lungă cu zece kilometri, şi pe acolo circulăm deocamdată“, a mai declarat primarul Cornea.

Pod vechi de peste 40 de ani

Localnicilor nu le vină să creadă nici acum că podul s-a rupt. „A venit de la deal apa mare şi s-a rupt podul. Nu ne aşteptam la aşa ceva. Când eram tânără, a mai crescut apa aşa de mult. Nu mai putem trece niciunde“, mărturiseşte o bătrână din comună.

Podul a fost rupt în două de viitură FOTO Adevărul

O bucureşteancă aflată în concediu la rude nu ştia cum să mai plece din localitate. „Sunt în concediu. Am venit în recunoaştere să vedem cum plecăm sâmbătă spre Bucureşti. Toată lumea ne sună, ştiind că suntem prinşi aici. Eu am copilărit aici, dar aşa ceva nu am văzut niciodată“, a spus Carmen, din Bucureşti.

Unii săteni au venit să vadă cât de gravă este situaţia: „Nu mă gândeam că se poate întâmpla aşa ceva. Podul este făcut de peste 40 de ani“, a spus unul dintre localnici.

Dosare penale după viitură

Aproximativ 25 de locuinţe din Novaci au fost afectate de inundaţii, însă o parte din ele aflate în apropierea albiei râului nu au autorizaţii de construcţie. Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj a solicitat, joi, Prefecturii o situaţie a autorizaţiilor de construcţie din zonele inundate. Şeful Insptoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, Viorel Caragea, consideră că cei care i-au lăsat pe oameni să-şi ridice case în zonele de risc şi în mod ilegal ar putea să răspundă:

„Până să vină viitura mare, efectivele de pompieri, jandarmi şi poliţişti au evacuat preventiv. Să vii să spui că a venit viitura şi ţi-a luat casa, în condiţiile în care locuieşti ilegal acolo şi n-ai autorizaţie, mi se pare prea mult!“.

Caragea a cerut, în cadrul Colegiului Prefectural de ieri, o situaţie pentru a stabili dacă există persoane vinovate pentru tolerarea unor construcţii fără autorizaţie: „Trebuie să facem un material pentru că poate fi şi o răspundere, nu numai materială, poate fi şi o răspundere penală pentru cei care n-au urmărit să nu se construiască casa în albia minoră unde n-are voie“.

Garda de Mediu va verifica fiecare locuinţă aflată în apropierea cursului Gilortului, pentru a vedea cum a fost construită. 

Controale pentru defrişările din Gorj

Ministrul Mediului, Attila Korodi, a dispus, joi, controale privind acordarea autorizaţiilor de exploatare forestieră în judeţul Gorj, unul din cele afectate de inundaţiile din ultimele zile. Verificările vor fi făcute de Corpul de Control al ministrului Mediului, Garda Naţională de Mediu, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi de inspectoratele teritoriale de regim silvic şi vânătoare.

Argeş: Viitura a smuls crucile din cimitir

După ce a inundat 70 de case în localitatea argeşeană Bascov, viitura venită pe pârâul Bascov a produs pagube şi în cimitirul Rotăreşti. Zeci de cruci au fost luate de apă, aproape toate mormintele şi cavourile au fost acoperite de un strat gros de mâl la care s-au mai adăugat bucăţi de mobilă, un aragaz şi multe resturi vegetale aduse de puhoi.

Joi, câţiva oameni mai curajoşi au venit la cimitir pentru a face curăţenie. Nea Ion, un localnic, încerca să scoată nămolul dintr-un cavou gol, colmatat de viitură. Vizibil afectat, nea Ion a mărturisit că asemenea ploaie nu a văzut în viaţa lui şi că a crezut că vine sfârşitul lumii.

Crucile din cimitir au fost rupte FOTO Adevărul

Primăria Bascov a solicitat sprijinul Jandarmeriei pentru a ţine hoţii de fier vechi la distanţă de cimitirul Rotăreşti, dar şi de gospodăriile afectate de inundaţii. Primarul comunei, Gheorghe Stancu, spune că în toţi aceşti ani albia pârâului a suferit modificări de curs, lucru care a condus la acest dezastru. Cristi Ionică
Barajul Vidraru, plin-ochi

Barajului Vidraru din judeţul Argeş a ajuns la 98% din nivelul normal de retenţie, înregistrând cel mai mare volum din ultimii ani. Cel mai probabil, nivelul său va mai creşte în zilele următoare, întrucât acum nu este posibilă o eventuală deversare, care ar produce inundaţii semnificative în aval.

„Peste nivelul normal de retenţie, care în cazul Lacului Vidraru este de 450 de milioane de metri cubi, fiecare lac de acumulare are capacitatea de a înmagazina undele de viitură. Riscul ca barajul Vidraru să se rupă este zero“ a declarat Cristian Barbu, şeful Serviciului Dispecerat din cadrul Administraţiei Bazinale a Apelor Argeş-Vedea. 

Teleormanul, lovit de ape a treia oară de la Paşte

Pârâul Câinelui, aflat ieri sub avertizare de cod roşu de inundaţii, a făcut pentru a treia oară ravagii în localitatea teleormăneană Vârtoape, în ultimele trei luni. Centrul comunei a ajuns sub ape, iar oamenii şi-au văzut din nou grădinile şi gospodăriile distruse de furia naturii. Guvernul a demarat regularizarea pârâului care face ravagii la Vârtoape, dar investiţia va fi gata abia în septembrie.

Nu s-au uscat casele de la ultimul potop

De la Paşte, de trei ori au fost inundaţi localnicii aflaţi în zonele vulnerabile ale comunei Vârtoape şi Pârâul Câinelui a ajuns cel mai negru coşmar al sătenilor. La fiecare ploaie serioasă, oamenii încep să-şi adune animalele şi păsările şi să le refugieze din calea apelor. Scenariul inundaţiilor s-a repetat miercuri noapte la Vârtoape: apele Pârâului Câinelui au ieşit din matcă.

Apele au măturat sate întregi FOTO Adevărul

„Grădina a fost distrusă. În casă nu s-a uscat de rândul trecut. Au venit şi au mai lucrat pe aici, dar degeaba“, a spus Maria Giurcă, una dintre localnicii inundaţi pentru a treia oară. Apa din curtea femeii ajungea, joi, la o jumătate de metru, iar de grădină s-a ales, din nou, praful.

Localnicii din Vârtoape stau cu frica în sân la fiecare ploaie. „Rândul celălalt, a intrat în casă o jumătate de metru şi nu s-a mai uscat nici acum. Acum, nu a mai intrat în casă, doar pe bătătură. Animalele le-am dus în deal“, spune şi Paraschiv Stan, o altă victimă a inundaţiilor.

Investiţia promisă de Guvern, nefinalizată

La Vârtoape, punctul critic din Teleorman, s-au concentrat şi autorităţile încă de ieri. „A fost punctul maxim de 355 de centimetri cubi pe pârâul Câinelui, acum suntem în scădere. Am acţionat la supraînălţarea şi consolidarea digului cu forţe de la ISU şi de la Jandarmi. Sunt câteva anexe gospodăreşti inundate“, a declarat Adrian Gâdea, preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman.

Râul a făcut ravagii mari de Paşte, când Guvernul a alocat 19.000 de lei pentru lucrări de amenajare a Pârâului Câinelui pe tronsonul amonte Baldovineşti – aval Vârtoape. Lucrarea este în desfăşurare, spun autorităţile, care promit că, odată cu finalizarea ei, coşmarul inundaţiilor în zonă se va încheia. ; Elisa Bouleanu

Dâmboviţa: Neajlovul a măturat o comună

În urma inundaţiilor produse în ultimele 48 de ore în judeţul Dâmboviţa, cea mai afectată localitate a fost comuna Petreşti. Peste 100 de gospodării au fost inundate şi trei persoane au salvate de pompieri în ultima clipă din calea viiturii venite pe râul Neajlov.

Sătenii s-au trezit cu apa în casă FOTO Adevărul

Lovite de ape au mai fost şi localităţile Crângurile, Morteni şi Corbii Mari. În Corbii Mari, de exemplu, pompierii au salvat, miercuri după-amiază, cu ajutorul unei bărci, trei cai care au fost suprinşi de viitură pe un câmp. 

Mehedinţi: „Din ’99, nu a făcut nimeni nimic!“

Consiliul Judeţean Mehedinţi a închis, joi, circulaţia rutieră pe drumul judeţean 670, care leagă municipiul Drobeta Turnu Severin de nordul judeţului, pe raza localităţii Comăneşti, din cauza alunecărilor de teren cauzate de precipitaţiile abundente din ultimele zile.

În Mehedinţi, inundaţiile au creat probleme şi localitatea Malovăţ, unde mai multe gospodării au fost afectate de apele umflate ale râului Pleşuva. „A fost apa de o jumătate de metru lângă casă, luarăm vitele şi le-am dus la deal. Din 1999 aşa ne chinuim, nu a făcut nimeni nimic cu râul Pleşuva, trebuia regularizat“, s-a plâns Ştefan Stanciu, localnic din Malovăţ. „N-am dormit toată noaptea că urla apa. N-avem ce face, în faţa lui Dumnezeu nu ne putem pune, asta-i viaţa“, a spus Ioana Meilă, din aceeaşi localitate. Corina Macavei

Scăpăm de ploi, dar rămânem cu inundaţiile

Deşi meteorologii au anunţat că, începând de astăzi, ploile se vor muta în nord, nord-vest şi zona de munte, şi că vremea se va îndrepta în sudul ţării, hidrologii menţin avertizările de inundaţii pentru mai multe râuri din regiune până diseară, la ora 21.00. Astfel,  mai multe cursuri de apă din judeţele Caraş-Severin, Timiş, Gorj, precum şi din judeţele Mehedinţi, Dolj şi Vâlcea se vor afla în continuare sub Cod roşu de inundaţii.

Inundaţiile continuă FOTO Adevărul

Mai mult, hidrologii avertizează că mai multe râuri mici din aceste judeţe se află, de asemenea, în pericol de a produce inundaţii locale severe. Totodată hidrologii au emis Coduri portocalii de inundaţii pentru mai multe râuri din judeţele Hunedoara, Mehedinţi şi Dolj, dar pentru cursuri de apă din Vâlcea, Gorj, Dolj şi Olt. Nici judeţele Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Ilfov şi Giurgiu nu scapă de avertizări,  râurile Dâmboviţa şi Vedea aflându-se în continuare sub Cod portocaliu. Mai mult, cursuri de apă din judeţele Sibiu şi Hunedoara se vor afla, de asemenea, sub Coduri galbene de inundaţii.

Până acum, două persoane au murit şi alte trei au fost date dispărute în urma viiturilor. Ieri, autorităţile au stabilit acordarea unor fonduri de 50 de milioane de lei judeţelor Vâlcea, Gorj, Prahova, Teleorman, Olt şi Argeş, grav afectate de inundaţii. Totodată, premierul a acceptat demisia de onoare a lui Vasile Pintilie, directorul de la „Apele Române”, iar Patriarhia a îndemnat preoţii din parohii şi mănăstiri să se roage pentru oprirea ploilor.

La acest material au participat Alin Ion, Elisa Bouleanu, Ionuţ Dima, Corina Macavei, Cristi Ionică, Cristina Stancu.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: