UPDATE Bilanţ COVID: Aproape 2.700 de noi infectări. Numărul morţilor continuă să fie de ordinul sutelor. Câte teste s-au făcut în ultimele 24 de ore

UPDATE Bilanţ COVID: Aproape 2.700 de noi infectări. Numărul morţilor continuă să fie de ordinul sutelor. Câte teste s-au făcut în ultimele 24 de ore

Foto Inquam Photos / Octav Ganea (arhiva)

Autorităţile anunţă aproape 2.700 de noi cazuri de infectări cu SARS-CoV-2, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunciare Strategică. Numărul deceselor continuă să rămână ridicat: 214. Dintre aceste decese, 43 sunt anterioare intervalului de raportare de 24 de ore. 1.591 de pacienţi sunt la ATI şi doar 148 dintre ei au certicat care atesta vaccinarea antiCOVID-19. Peste 40.000 de teste au gost efectuate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Până astăzi, 20 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.760.765 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 10.019 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
 
1.632.145 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.  

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 2.697 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 45 sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

Până astăzi, 54.838 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 19.11.2021 (10:00) – 20.11.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 214 decese (105 bărbaţi şi 109 femei), din care 43 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 214 decese, 3 au fost înregistrate la categoria de vârstă   30-39 ani, 9 la categoria de vârstă 40-49 ani, 22 la categoria de vârstă 50-59 ani, 53 la categoria de vârstă 60-69 ani, 58 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 69 la categoria de vârstă peste 80 ani.

202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 10 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 43 de decese anterioare intervalului de referinţă, survenite  în judeţele Bacău, Braşov, Constanţa, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Iaşi, Prahova, Tulcea, Timiş, Vaslui şi Municipiul Bucureşti, 31 în octombrie 2021 şi 12 în noiembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 171 de decese.

 Din totalul de 214 pacienţi decedaţi, 189 erau nevaccinaţi şi 25 vaccinaţi. Cei 25 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 30-39 ani şi peste 80 de ani. Toţi pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.123. Dintre acestea, 1.591 sunt internate la ATI. Dintre cei 1.591 de pacienţi internaţi la ATI, 148 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienţilor internaţi, 157 sunt minori, 141 fiind internaţi în secţii şi 16 la ATI.
  
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.614.129 de teste RT-PCR şi 5.073.923 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 13.236 de teste RT-PCR (6.491 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 6.745 la cerere) şi 27.591 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 62.441 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 11.469 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 57.196 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 50 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.183 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 313 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor. 2183  313

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 19 noiembrie, 2.471 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 524.970 lei. 
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 
Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările