UPDATE Bilanţ COVID: Peste 16.000 de noi infectări cu SARS-CoV-2 înregistrate în 24 de ore. Creşte numărul deceselor raportate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
pandemie coronavirus covid masca foto shutterstock

16.765 de cazuri noi de COVID au fost înregistrate de ieri până astăzi la ora 10:00. De asemenea, sunt raportate şi 523 de decese, dintre care 12 anterioare perioadei, conform autorităţilor.

UPDATE

În intervalul 25.10.2021 (10:00) – 26.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 523 decese (260 bărbaţi şi 263 femei), din care 12 anterioare intervalului de referinţă, ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiş, Vaslui, Vâlcea, Vrancea şi Municipiul Bucureşti.

Dintre cele 523 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 14 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 192 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 152 la categoria de vârstă peste 80 ani.

481 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, 13 pacienţi decedaţi nu au înregistrat comorbidităţi, iar pentru 29 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Au fost raportate 12 decese anterioare intervalului de referinţă, survenite în judeţele Arad, Bacău şi Suceava,  în luna septembrie 2021. În intervalul de referinţă au fost raportate 511 decese.

Din totalul de 523 pacienţi decedaţi, 469 erau nevaccinaţi şi 54 vaccinaţi. Cei 54 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 53 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.637. Dintre acestea, 1.867 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 479 sunt minori, 436 fiind internaţi în secţii şi 43 la ATI.

  

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.197.305 teste RT-PCR şi 4.249.026 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 25.350 de teste RT-PCR (13.268 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 12.082 la cerere) şi 53.356 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 149.377 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 19.917 persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 56.797 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 95 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.373 de apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 1.308 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 25 octombrie, 3.294 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 616.467 lei. 

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliţiei, au fost întocmite, ieri, 3 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetăţenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaţionalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecţie sanitară. 

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, şi repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.765 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franţa, 3.124 în Germania,  95 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia,  145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 25 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia, 6 în Croaţia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit şi Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 195 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria şi unul în Nigeria, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina. 

Detaliile vor fi postate la ora 13:00.

Ieri, din totalul de 301 pacienţi decedaţi, 272 erau nevaccinaţi şi 29 vaccinaţi. Cei 29 de pacienţi decedaţi vaccinaţi aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani şi peste 80 de ani. 28 dintre pacienţii decedaţi vaccinaţi prezentau comorbidităţi, iar pentru un pacient nu au fost raportate comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienţilor internaţi, 515 sunt minori, 474 fiind internaţi în secţii şi 41 la ATI.

  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite