Bianca are nevoie de NOI!

Bianca are nevoie de NOI!

Bianca aşteaptă să înceapă tratamentul.

Timpul trece în defavoarea Biancăi. Tânăra de 23 de ani a aflat recent că tumoarea în zona capului de care fusese operată în urmă cu opt ani a recidivat. De data aceasta, medicii nu mai pot interveni. Șansa fetei este terapia cu radiații ori chimioterapia.

Ştiri pe aceeaşi temă

În urmă cu opt ani, Bianca Otac, din Sibiu, a fost diagnosticată cu o tumoare la cap, care îi apăsa pe glanda hipofizară. „Nu știam de ce fetița nu creștea. Ne-am dus la Institutul Parhon, din București, iar cei de acolo și-au dat seama că nu-i o problemă cu hormonii de creștere. Ne-au trimis la Cluj-Napoca, unde i-au descoperit tumoarea. De acolo ne-au trimis la un spital din Budapesta", povestește mama Biancăi, Cristina.


Fetița a fost ajutată la momentul respectiv de o fundație din Olanda, „Heart for Romania", care se implică și acum în cazul ei și încearcă să facă rost de donații din întreaga lume.

Tumoarea a apărut mult mai agresivă

La Budapesta, Bianca a fost operată de tumoarea de pe trunchiul cerebral. Părinții n-au aflat atunci dacă este malignă sau benignă. Au descoperit acest lucru opt ani mai târziu. În luna septembrie a acestui an, Bianca a fost supusă unui RMN, care a arătat că tumoarea a revenit.

De data aceasta, diagnosticul e sigur: țesutul este malign. „Tumoarea mai are și câțiva puiuți pe lângă. Am fost și de data aceasta la spitalul din Budapesta, dar ne-au spus că nu se poate opera.

Șansa ei este să facă radioterapie și chimioterapie. Am luat-o de la capăt...", spune cu amărăciune mama Biancăi.

„Este slăbită și nu mai comunică"

În prezent, Bianca așteaptă să înceapă tratamentul cu chimicale. „Este slăbită, amețită, doarme tot timpul, nu mai comunică cu noi...", povestește mama tinerei.

În România, medicii nu-i dau șanse mari de recuperare. Tânăra ar avea mai multe șanse în străinătate, unde aparatura de radioterapie este mai performantă, însă familia nu dispune de mulți bani. Vor să apeleze la un spital din Germania, unde au auzit că există un aparat pe bază de ioni. „Acest aparat omoară celulele maligne la milimetru", subliniază Cristina.

Dacă vrei s-o ajuți pe Bianca să beneficieze de tratamentul salvator, poți depune o sumă cât de mică în unul dintre conturile deschise la Banca Transilvania din Sibiu pe numele Ion Otac (tatăl Biancăi):

IBAN: RO63BTRL03301201N65884 LEI

IBAN: RO38BTRL03304201N65884 Euro


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările