Be Pride!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eram în facultate când am cunoscut pentru prima dată o persoană gay. Era o fată tare frumoasă care lucra în fundaţia unde eu îmi făceam practica şi absolut nimic din ceea ce era ca om nu mă făcea să o văd ca fiind altfel decât mine. Singura diferenţă era că, în gaşca pe care o formam la birou, ei i se spunea „M, fratele nostru!“

Trebuie să recunosc că, pe noi, băieţii hetero din jurul ei, ne rodea pizma când vedeam ce „gagici” are în jurul ei şi că ne rugam de ea „să ne combine” cu ele. „Băi, degeaba. Fetele sunt de-ale mele!” distrugea visele erotice ale unor tineri care se credeau irezistibili. Totul se încheia cu râsete şi cu imaginea ei plecând de mână cu partenera ei...

I. era traducătoarea noastră de limba engleză. Ca mulţi oameni din Oaş, şi ea era un om dintr-o bucată, cu un suflet la fel de mare precum statura pe care-o avea. Mă enerva că era destul de scumpă pentru vremurile pe care le străbătea Fundaţia în acea perioadă, însă calitatea muncii ei ne făcea ca, atunci când aveam nevoie de garanţia calităţii, să apelăm la serviciile ei. Am călătorit mult împreună şi odată, în drum spre Sălaj, am stat chiar şi în acelaşi pat din trenul cu care călătoream. Nu s-a întâmplat nimic din ceea ce nu s-ar întâmpla între doi prieteni care călătoresc împreună.

O. şi N. erau un cuplu. O. era absolvent de studii în drept în România şi studii masterale în străinătate, şi N. un tânăr absolvent de chimie. Amândoi lucrau pentru un program de asistenţă tehnică acordat Guvernului României prin fonduri europene în domeniul incluziunii sociale a grupurilor vulnerabile şi amândoi musteau atât de dorinţa de a schimba România, cât şi de profesionalism. N. era şi etnic rom, ceea ce m-a făcut, peste ani, să-i propun să facă parte din Consiliul Director al Fundaţiei pe care o coordonez şi m-am bucurat tare mult când a acceptat. Fix în aceeaşi perioadă cei doi s-au despărţit şi nimic din ceea ce O. trăia (cu el vorbeam mai mult) nu-mi era străin. Şi el experimenta fix aceleaşi trăiri ca şi cele pe care eu însumi le trăiam atunci când o relaţie de iubire ajungea în locul de unde nu ştii ce s-a întâmplat de cel de lângă s-a transformat într-un străin. Cu O. am continuat să lucrez şi în ultimii ani am făcut lucruri tare faine pentru România. Ambii sunt, încă de atunci, în nişte relaţii mişto cu nişte oameni super-faini.

X. a venit la noi în Fundaţie ca şef de an în facultatea lui. Un tânăr cu o minte sclipitoare, dar care avea de dus lupte dure cu propriile frici. Fusese educat în cel mai religios mod şi cariera sa fusese, mai degrabă, orientată către una pastorală. Căutările sale l-au adus şi la uşa Fundaţiei noastre unde a lucrat, în cel mai dedicat mod, timp de 2 ani. Mereu zâmbitor şi de o politeţe uneori exagerată, X. era genul de om în faţa căruia ţi-e ruşine să nu fii cu bun simţ şi relaxat. La un moment dat, îmi ajunge la ureche că între el şi Z. a început o relaţie. În birou, cu o singură excepţie reprezentată de prietena lui cea mai bună, nimeni nu ştie, de la el, de orientarea sa sexuală. Nu înţeleg de ce nu o face, pentru că pentru noi toţi nu ar fi fost nicio problemă. Relaţia cu Z. îl face să înflorească şi să capete încrederea de care avea nevoie. Îi spun că toţi cei Fundaţie îi sunt aproape şi că absolut nimeni nu are de gând să facă ceva să simtă că nu este binevenit şi îl asigur că numele de „Împreună” din denumirea Fundaţiei noastre nu este întâmplător. Mă ascultă, zâmbeşte şi continuă să muncească. Peste aproape un an decide să se dedice unei alte cauze, mai aproape de sufletul lui.

Iubirea este cea care face orice posibil. Din iubirea a doi oameni care s-au luptat pentru ca familia lor să fie recunoscută, M., I., O., N., X., Z. şi eventual R. au, începând de astăzi, şansa ca în viitorul cel mai apropiat să aibă parte de ceea ce noi le-am interzis pentru ca am vrut să ne simţim superiori.

R. este unul dintre nepoţii favoriţi ai mamei. Mama o adoră pe maica-sa (ea era nepoata bună şi R. este fiul ei) şi iubirea s-a răsfrânt şi asupra lui. Din adolescenţă a plecat la mănăstire unde a slujit timp de mai bine de 20 de ani. Când a murit tata, R. a venit să slujească la căpătâiul lui şi avut grijă să şteargă lacrimile mamei. Mama l-a făcut să promită că atunci când ea va pleca va veni să facă „o slujbă la fel de frumoasă”. „Hai lasă, mamă Lina” rostit de el în timp ce o îmbrăţişa m-a făcut să înţeleg că iubirea mamei este înzecit întoarsă de cel ce acum poartă haina duhovnicească.

Acum ceva vreme, R. a fost târât într-un scandal sexual. Nu ştiu dacă e adevărat şi nici măcar nu mă interesează. Mama, la cei 79 de ani ai săi, mi-a dat cea mai puternică lecţie atunci când mi-a spus ca „da’ e treaba lui, mamă, ca el răspunde pentru faptele lui. Eu îl iubesc ca pe copilul meu şi nu pot, şi nu vreau să-i întorc spatele”. Vorbesc şi acum la telefon şi mama se roagă pentru sănătatea lui.

Iubirea este cea care face orice posibil. Din iubirea a doi oameni care s-au luptat pentru ca familia lor să fie recunoscută, M., I., O., N., X., Z. şi eventual R. au, începând de astăzi, şansa ca în viitorul cel mai apropiat să aibă parte de ceea ce noi le-am interzis pentru ca am vrut să ne simţim superiori.

Pentru tot ceea ce prietenii mei au suferit din cauza unor oameni cu aceeaşi orientare sexuală cu a mea, le ofer scuze! Pentru tot ceea ce va mai trebui să înduraţi până să ajungeţi ca familiile voastre să fie tratate exact ca ceea ce sunt, îmi cer iertare! Ştiu că nu ajută la nimic! Sper, însă, ca gestul meu să fie o piatră în plus la construcţia necesară recâştigării demnităţii pe care-o meritaţi. So, be pride!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite