În acest context, evaluarea independentă a opiniei publice şi publicarea sistematică a datelor reprezintă contribuţie necesară la consolidarea procesului democratic. Atunci când decidenţii cunosc opţiunile populaţiei şi identifică în mod corect tendinţele sociale, iar aceste informaţii sunt publicate constant, conexiunea dintre guvernanţi şi guvernaţi este facilitată în dublu sens. Guvernanţii disting aşteptările cetăţenilor, iar populaţia ştie că guvernanţii ştiu care sunt aceste aşteptări.

Prin urmare, decizia cotidianului Adevărul de a susţine, pentru al treilea sezon, Barometrul INSCOP – ADEVĂRUL despre România, un proiect unic în România, va oferi opiniei publice din ţară şi din străinătate, analiştilor, specialiştilor, clasei politice, un instrument complex de evaluare periodică independentă a opţiunilor populaţiei cu privire la principalele probleme aflate pe agendă.

Până în prezent, Barometrul INSCOP – ADEVĂRUL Despre România a oferit, prin studiile publicate, o succesiune de analize de profunzime asupra opiniilor românilor referitoare la principalele aspecte ale vieţii politice, economice, sociale şi culturale. În perioada februarie 2013 – octombrie 2014, am realizat 15 sondaje, grupate în 116 micro-studii pe teme de politică internă şi internaţională, economie, istorie, sport, societate, cultură. Acestea au fost reflectate prin peste 1800 apariţii în presa naţională şi internaţională.

Temele abordate în aceste cercetări au acoperit o paletă largă de subiecte relevante pentru opinia publică românească: studii privind tendinţele din viaţa politică, măsurători ale încrederii publice în instituţii interne şi internaţionale, ale percepţiei privind sistemul de Educaţie sau de Sănătate, opiniile românilor cu privire la sistemul de guvernământ sau modificarea Constituţiei. Totodată, cercetările sociologice au măsurat modul în care românii se raportează la relaţia cu minorităţile, la relaţia cu Republica Moldova, sentimentele faţă de alte ţări. De asemenea, în cadrul proiectului am oferit măsurători cu privire la percepţia românilor asupra unor evenimente internaţionale din imediata apropiere a graniţelor României (situaţia din Ucraina), sau mai îndepărtate (Statul Islamic). În sfârşit, pe zona socio-culturală, am testat opiniile populaţiei cu privire la personalităţile culturale şi istorice reprezentative, la evenimente culturale sau sportive, raportarea la diverse sărbători sau opiniile sau percepţia asupra unor subiecte sensibile din punct de vedere social precum violenţa domestică.

Al treilea sezon al Barometrului INSCOP – ADEVĂRUL despre România începe cu o cercetare-eveniment, dedicată împlinirii a 25 de ani de la schimbarea de regim din 1989. Această cercetare a fost concepută împreună cu colegii de la Adevărul şi de la revista Historia şi îşi propune să ofere o imagine de ansamblu asupra modului în care românii percep evenimentele din decembrie 1989 şi evoluţiile care au avut loc la nivelul societăţii româneşti în ultimul sfert de veac.

Prima cercetare din noul sezon al „Barometrului INSCOP Adevărul despre România” va furniza o radiografie în profunzime asupra mulţumirii şi nemulţumirii populaţiei vizavi de aceste evoluţii, furnizând un reper analitic, absolut necesar într-un moment de bilanţ naţional. La un sfert de secol de la evenimentele din 1989, democraţia şi societatea românească se confruntă cu provocări fundamentale care trebuie identificate cât mai corect astfel încât următorii 25 de ani să fie altfel. 

Barometrul INSCOP - ADEVĂRUL despre România vine în întâmpinarea acestei nevoi, fiind conceptu ca un instrument util de stimulare a dezbaterilor publice necesare resetării sistemului politic şi edificării unui proiect de ţară construit pe premise solide. O evaluare sociologică independentă, publică şi permanentă a percepţiei populaţiei vizavi de evoluţiile care au avut loc în cei 25 de ani de democraţie este un mijloc indispensabil pentru a configura o agendă de teme vitale ale viitorului care ar trebui să preocupe clasa politică şi societatea civilă deopotrivă.

Sperăm ca prin modesta noastră contribuţie să stimulăm un climat civilizat de dezbatere şi dialog. INSCOP Research va continua să îşi facă treaba cu obiectivitate şi profesionalism, pe o platformă independentă asigurată de cotidianul „Adevărul“.

Echipa INSCOP Research