Barna, Crăciunul, drepturile animalelor şi Newton
0
„Oh, Diamnond, Diamnond, nu ai nici cea mai mică idee ce pagubă ai făcut!” Probabil aţi recunoscut vorbele, spuse cu blândeţe de Isaac Newton căţeluşei sale. Aceasta tocmai răsturnase o lampă care a produs arderea unor documente importante la care lucra părintele ştiinţei moderne.
Am să încerc să fac câteva conexiuni pentru a explica de ce am ales, azi, să scriu acest articol.
În urmă cu câţiva ani, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, a obligat câteva salariate din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie în subordinea Consiliului Judeţean, să aducă mai mulţi copii, cu vârste între 4 şi 8 ani, să asiste la sacrificarea unui porc, de Crăciun. Filmul a fost dsitribuit pe reţelele de socializare. Copiii erau îngroziţi de ceea ce vedeau, iar doamnele asistente sociale îi ţineau, la propriu, cu faţa către actul sângeros din faţa lor. O fetiţă s-a răsucit, şocată, iar doamna din spatele ei a întors-o forţat cu faţa către cei care înjunghiau porcul. Animalul se zbătea, în timp ce sângele îi şiroia din gât. Fata tremura şi plângea în acelaşi timp. Psihologii care au fost consultaţi după incredibilul eveniment, pe care preşedintele Consililului Judeţean Gorj îl descria ca unul normal, dedicat perpetuării tradiţiei, au spus că trauma copiilor este iremediabilă. Deputatul Remus Cernea a fost singurul demnitar/funcţionar public care a cerut demiterea domnului Ion Călinoiu.
Domnul Dan Barna, vice-preşedintele USR, ne-a povestit zilele trecute cum a participat la omorârea unui porc, aşa cum a fost „învăţat în familie”. A postat şi un film cu câteva amănunte: cum a ales porcul dintre mai mulţi din coteţ, cum a mângaiat un caine pe cap (viu, dar legat în lanţ), apoi – printr-un gest patologic -- cum a mângaiat porcul pe burtă (eliberat, dar mort). La uciderea porcului a participat, asa cum a declarat, cu mare plăcere, în amintirea bunicilor, păstrând o tradiţie pe care o ştie din copilărie.
Unii spun că gestul a venit ca urmare a scăderii în sondaje şi astfel şeful USR a dorit să fie „mai aproape de popor”. Mi-e teamă că dacă mai scade în sondaje, de Paşte se va filma cum taie gâtul unui miel, sau al unui ied, cu aceeaşi mare plăcere.
Am votat USR de fiecare dată când au participat la alegeri (cu excepţia celor prezidenţiale) şi consider că este în continuare partidul cu agenda cea mai reformatoare din România. De aceea, mi-ar plăcea ca şi această problematică, a drepturilor animalelelor, atent reglementată la nivel european şi internaţional, dar abandonată total de autorităţile din România, să figureze pe lista de preocupări a USR. Mi-ar plăcea, de asemenea, ca Dan Barna, care nu realizează că astfel de mesaje sunt indezirabile, să îşi dea demisia din conducerea USR.
De multe ori, uşor abătută, dar nostalgică şi cu o privire arzătoare, mama îmi povestea, de când eram mic, cât de mult îi plăcea să citească, să afle, să cunoască. Când era copil, se urca în pod, iar un frate mai mare, la rugăminţile ei, îi lua scara, astfel încât părinţii să nu bănuiască unde este. Citea în podul casei, pe ascuns. Când trebuia să treacă în clasa a VII-a, a muncit toată vara în locul unei fete dintr-o familie mai înstărită, căci aceasta i-a promis în schimb manualele ei (era mai mare cu 3 ani decât mama). Doar că, atunci când a început şcoala, i s-a spus că manualele nu mai erau bune şi a trebuit să facă alte eforturi pentru a face rost de cărţi. După terminarea celor 8 clase, a luat examenul la Şcoala de Cooperaţie, cu media cea mai mare, însă părinţii nu au lăsat-o să meargă la şcoală din lipsă de bani. A fost nevoie de intervenţia şcolii (datorată mediei mari a mamei) şi a primăriei, ca mama să poată continua şcoala.
Relaţia ei cu animalele era una aparte. Bunicul meu avea boi, când mama era copil. Îmi povestea că seara se ducea în grajd, le citea poezii şi îi mângâia. Când avea 5 ani aveau o câţeluşă care, într-o zi, a câzut în closetul din fundul curţii. Bunicul a zis că nu are cum să o scoată de acolo. Mama, la 5 ani, a refuzat să mai mănânce. „Las-o”, i-a zis bunicul meu bunicii, „va veni când o răzbi-o foamea!”. Dar mama nu s-a dus. O zi, a doua zi, a treia zi. „O să moară şi copilul”, a zis bunica, iar în a 4-a zi, bunicul s-a băgat în closet până mai sus de brâu şi a scos căţeluşa. Aşa era mama mea şi asta mi-a transmis. A văzut că îmi place să citesc şi îi plăcea, la rândul ei, să îmi cumpere cărţi. Din 1981 a lucrat la Centrul de Librării. Până în 1996, când a fost dată afară pentru că am vorbit în public, la ceremonia de comemorare a celor omorâţi în decembrie 1989, de „comuniştii care depun coroane la mormintele celor pe care i-au omorât”, mi-a cumpărat peste 1000 de cărţi. Mama nu m-a învăţat să omor, sau să chinui animale, din contră. Când bunicii mei sacrificau un porc, de Crăciun, ne ascundeam împreună în casă şi ne puneam mâinile la urechi.
De 25 decembrie, în această mare zi, în care sărbătorim naşterea lui Isaac Newton, am ales să alerg. În natură, pe dealurile vacanţelor din copilărie, ale părinţilor, ale bunicilor şi srăbunicilor mei. M-au însoţit Rex, Ursuleţ şi Fetiţa (o căţeluşă din vecini care, mai mult decât mâncarea pe care i-o dau de fiecare dată, îi place să ne însoţească prin păduri, văi şi izvoare). Într-o asemenea companie, în mijlocul naturii, alături de toate vieţuitoarele văzute şi nevăzute de pe traseul parcurs, m-am gândit la toţi uriaşii pe umerii cărora spunea Newton că şi-a clădit opera şi la toţi ceilalţi uriaşi (bărbaţi sau femei) care i-au urmat.
Ştiu că mamei mele i-ar fi plăcut această aventură aniversară, aşa că, înainte de a urca dealurile am trecut pe la ea, singur. I-am citit din cartea pe care am primit-o cadou de la Teodora, fata mea, în urmă cu 2 ani. Primele pagini, în care Leonard Mlodinov povesteşte cum tatăl său, care la eliberarea din lagărul de concentrare de la Buchenwald avea 38 de kg, i-a dat colţul său de pâine unui alt deţinut, matematician, pentru a-i dezvălui soluţia unei enigme matematice („deşi era întemniţat, mintea îi era liberă să cutreiere, şi aşa a şi făcut”). Apoi, în vârful primului deal urcat m-am oprit atât la dus cât şi la întors să mai arunc o privire către locul unde am lăsat-o cu toţii ultima oară.
Se încarcă comentariile...
