Banii europeni n-au religie

Invocarea riscului pierderii identităţii creştine ca ultim argument al luptei Ungariei cu refugiaţii deveniţi imigranţi n-a stârnit nici o reacţie importantă din partea Germaniei, ţară-destinaţie a exodului arabo-african. Firesc, în condiţiile în care Europa şi-a abandonat de mult identitatea creştină iar acum încearcă şi o metamorfoză religioasă asupra economiei.

Mai toată lumea crede că André Malraux ar fi spus că “Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”. Alţii, care vor să pară mai docţi, susţin că Malraux n-ar fi spus despre secolul nostru “religios” ci “mistic”.

Sunt false ambele afirmaţii! În fapt. Malraux a avertizat asupra metamorfozei religiei, spunând: « Le problème capital de la fin du siècle sera le problème religieux – sous une forme aussi différente de celle que nous connaissons, que le christianisme le fut des religions antiques.»”. Ceea ce, trebuie să recunoaştem, e cu totul altceva. Şi, mai grav, se pare că e pe cale să se întâmple.

“Identitatea creştină a Europei este ameninţată de către valul de imigranţi” este argumentul ultim pe care premierul ungar, Victor Orban l-a aruncat în polemica dusă cu liderii europeni pe tema refugiaţilor care, în treacăt fie spus, nu prea mai au de-a face cu statutul clasic de refugiat ci mai mult cu cel de imigrant. Lor li se spune “refugiaţi” acum doar pentru a justifica subita sucombare a regulilor Schengen în faţa imigranţilor. Pare că pentru ei, politicile Schengen nu există.

Dublă greşeală a premierului ungar. Mai întâi, momentul ales este impropriu. O putea spune când s-a apucat să ridice garduri în calea imigranţilor, nu acum, când Germania aproape impunând ţărilor europene să îi primească, ceartă indirect Ungaria că s-a opus, ameninţând cu măsuri judiciare contra celor ce nu respectă acordurile comunitare.

Apoi, Viktor Orban nu şi-a găsit cui să o spună. Angela Merkel susţine că „valorile noastre în Europa sunt bazate pe demnitatea fiecărui individ, fără a începe sa spunem 'Nu vrem musulmani, suntem pământ creştin” şi a atras atenţia că „dacă vom începe să spunem că nu dorim musulmani, atunci nu este bine".

Atunci cui spune premierul Orban de identitate creştină? Europei care a refuzat recunoaşterea ei în Constituţia europeană? Europarlamentarilor, care par mai mult preocupaţi să altereze semnificaţiile creştine ale căsătoriei şi familiei? Eventual, urechi au ţările estice, care au o structură confesională predominant creştină. În rest, ţările vestice au renunţat de mult la afirmarea politică a identităţii creştine, chiar de teama procentelor crescânde de imigranţi musulmani, cum spuneam încă de acum doi ani.

Pe de altă parte, Viktor Orban a apăsat degetul pe o rană mai veche. Care este idealul Uniunii Europene? Spre ce se îndreaptă Europa? Care este, practic, crezul European? Aici, teologii ştiu foarte bine răspunsul: politica europeană a abandonat de mult atât identitatea religioasă cât şi desăvârşirea spirituală a europeanului, transformându-l treptat într-un „individ demn” (formulă ce pune în umbră chiar şi cetăţenia, ca apartenenţă la o comunitate-cetate) şi secularizat. Tendinţa de a elimina religia din spaţiul public are o istorie destul de veche în spaţiul european, mai ales cel vestic, unde progresul material s-a făcut în dauna celui spiritual.

Teologic vorbind, Europa se afla la momentul unui alt risc, raportat la creştinism: metamorfoza strâmbă a creştinismului spre o etica protestantă de tip capitalist à la Max Weber sau, altfel spus, economia bazată pe capital înţeleasă ca o religie comunitară (cam asta a profeţit şi Malraux). De exemplu, ieri am auzit Evanghelia Pildei nunţii fiului de împărat, care ne învaţă valoarea universală a creştinismului. Din păcate, Europa, începută ca o alianţă politico-economică a cărbunarilor şi petroliştilor, menită să contrabalanseze hegemonia economiei americane, riscă să proclame profitul economic drept scop suprem şi universal al Uniunii Europene (nu uitaţi că Weber vedea în acumularea de capital o pârghie a mântuirii). Ba chiar al lumii întregi, dacă mă uit mai departe. În fond, n-a ajuns economia o formă de religie, având banul drept zeu universal?

Cum scopul scuză mijloacele, ce mai contează că îmbătrânita Europă gândeşte să-şi refacă forţele economice prin afluxul imigranţilor, chiar dacă ei au o altă religie? Astfel, va reuşi să demonstreze, ironic, lumii întregi, că mâna de lucru imigrantă şi ieftină poate fi o soluţie fiabilă la problema şomerilor băştinaşi care îşi vând scump forţa de muncă. Nu asta au făcut şi “căpşunarii” noştri când au “invadat“ Italia şi Spania? Au sporit economia europeană prin imigraţie temporară, în vreme ce “ai lor” nu prea râvneau la aşa job-uri.

Nu asta spune, de fapt, cancelarul Angela Merkel când afirmă că actualul val de imigranţi ar putea fi o şansă pentru economia germană? Să mai amintim planul de acţiune „Antreprenoriat 2020”, în care ni se spune limpede că imigranţii reprezintă un grup important de potenţiali antreprenori în Europa? Ori declaraţia fin martie a lui Jorg Drager, board member in Bertelsmann Institute “Germania nu se poate baza pe imigrare ridicată şi continua din UE. Trebuie sa luam acum măsurile pentru a face Germania o destinaţie mai atractiva pentru cetăţenii non-UE." Sau să reamintim că, prin 2006, un alt studiu spunea că ţările europene dezvoltate au nevoie de 1,5 mil. imigranţi pentru a-şi păstra ritmul economic? De aceea, eu înţeleg susţinerea cauzei imigranţilor din partea Germaniei şi a Austriei. Neamţul e spirit practic...ar mai fi loc încă de noi imigranţi, dar afluxul masiv cam încurcă birocraţia. “Pe rând, nu toţi deodată” pare că este viziunea de moment a Germaniei. Sau, ca să citez din Evanghelia de ieri „mulţi chemaţi, puţini aleşi”.

Nu m-ar surprinde să aflu că Germania ar fi implicată în organizarea acestui exod,  cum nu m-a surprins spionarea telefonului cancelarului german din partea SUA.  Poate aşa s-ar spulbera şi o parte din surprinderea lui Liviu Dragnea, care ne-a lăsat de înţeles că nu avem de-a face cu nişte refugiaţi plecaţi în grabă, ci cu nişte oameni organizaţi, decişi să emigreze. Ca să nu mai amintesc de primirea „călduroasă” din partea Germaniei,  în vreme ce în alte părţi imigranţii s-au plâns de primirea neospitalieră. De ce? Le-a promis cineva o viaţă mai bună în schimbul miilor de euro daţi pe traversarea Mediteranei? Poate. Serviciile secrete ar trebui să afle asta de la miile de traficanţi de persoane (dacă nu cumva deja ştiu). Aşa s-ar explica şi neatractivitatea României, Bulgariei sau Serbiei ex-UE, unde imigranţii nu au vrut să rămână. E limpede deci că nu avem de-a face cu simpli refugiaţi.

În fond să nu ne mire dacă vom afla că multiculturalismul şi diversitatea democratică sunt părţi componente ale globalizatului mecanism economic. Adică nu contează că eşti european, american, arab, evreu sau chinez, important e “să iasă banul”. În fond până şi chinezii sunt mai aproape de economia europeană decât ni se pare nouă. Păi nu e China ţara preferată pentru uzinele marilor branduri? Nu vedem noi pe mai toate produsele europene scris limpede “made în China”?

Dar cum chinezii sunt mai greu de adus în Europa, se apelează la o resursă mai apropiată: năpăstuiţii Orientului Mijlociu. Chiar dacă, aşa cum Germania se scuză, vreo 75.000 nu vor primi viza. Mai precis, după mine, cei care n-au chef de muncă.

SUA, Canada sau Australia...nu cu imigranţi s-au ridicat economic? Mai are cineva dubii asupra efectului benefic al imigraţiei asupra economiei ţărilor adoptive? Poate doar naivii şi extremiştii religioşi, panicaţi că vor fi islamizaţi. De parcă asta e acum grija spaţiului Schengen.

Încă odată se demonstrează că bogăţia atrage sărăcia. Şi sunt cel puţin trei moduri de a înţelege aceasta.....