Ştirea că partidul aflat la putere, văzându-se pus cu spatele la zid de Opoziţia unită, se chinuieşte să închege la rându-i o alianţă nu-i nouă. Despre această construcţie politică, Mişcarea Populară, s-a auzit prima dată în primăvara anului trecut. Ioana Băsescu, fata cea mare a preşedintelui, a depus atunci o cerere de înregistrare a mărcii la OSIM. Avizul a venit, cu o uşoară bâlbâială, în toamnă. De atunci, se discută din ce în ce mai în amănunt despre configuraţia respectivei alianţe: când se va concretiza, cine va face parte din ea, sub ce formă va participa la următoarele alegeri, cum se vor împărţi procentele pe liste, ba chiar şi ce simbol electoral va folosi.

Discuţia părea una serioasă până când s-a băgat în vorbă şi Gigi Becali. Preacuviosul finanţator, latifundiar şi europarlamentar e de părere că, fără dânsul, adunarea cu pricina nu va avea niciun succes. Degeaba strânge PDL-ul în jurul său o formaţiune istorică precum PNŢCD, o adunătură de socialişti răspopiţi sub sigla UNPR ori rămăşiţele ecologiştilor conduşi de familia Păunescu; fără „războinicul luminii" n-au nicio şansă! Dl Becali s-a gândit chiar să propună o titulatură lărgită: „Mişcarea Populară - Totul pentru Ţară"! Ce dacă sintagma vine din negura interbelică a legionarilor? Dacă-i de dreapta, merge şi-o extremă, c-aşa-i în fotbal!

Dincolo de umorul involuntar al sus-numitului, merită să trecem în revistă zestrea pe care o aduce fiecare dintre potenţialii parteneri. Ţărăniştii se prezintă cu imaginea unui partid-martir, cu portretul lui Corneliu Coposu pe perete şi cu o absenţă de peste un deceniu din Parlament. În plus, ei fac parte din aceeaşi familie ideologică - Internaţionala Creştin-Democrată şi, implicit, Partidul Popular European - ca şi cei care i-au invitat la masa verde. Să nu uităm nici faptul că PNŢCD are un nucleu mic, dar foarte înverşunat de simpatizanţi ai monarhiei, cărora nu le-au căzut bine atacurile lui Traian Băsescu la adresa Regelui Mihai.

Despre Uniunea Naţională pentru Progresul României, cum se cheamă gruparea pestriţă în care s-au aciuat foştii pesedişti care au sărit pârleazul, nu sunt multe de spus. Aici găsim ce vreţi şi ce nu vreţi: de la un diplomat spălat, ca actualul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, până la un general de paradă şi de popotă, gen Gabriel Oprea, de la un personaj simbolic al „sistemului ticăloşit", ca „Micky Şpagă", până la un obscur baron al epocii FSN, pe nume Ion Vasile. Mai varză decât această oaste de strânsură nu poate fi decât gaşca prăzulie, dar anonimă din ­curtea PER-ului.

Şi, pentru ca tabloul să fie complet, să-l adăugăm aici pe „practicianul" din Pipera. În afară de valizele cu bani, care ar putea fi contribuţia lui Gigi Becali la victoria electorală a Mişcării Populare? Probabil, un imn cu mare priză la publicul amator de folclor, având inconfundabilul refren: „Popular la oi m-aş duce!"

Sabin Orcan este redactor-şef ediţii locale Adevărul