Balada filmului dublat

Victor Socaciu confundă registrul scris cu registrul oral, ceea ce n-ar trebui să i se întâmple cuiva care a făcut carieră comutând dintr-un registru în celălalt pe vremea când punea poezii pe note.

Pe 3 mai 2011, deputatul PSD de Mureş Victor Socaciu a simţit nevoia să oficializeze o aberaţie. Numele de cod al aberaţiei Socaciu este Pl-x 237/2011. Ţinta fostului baladist de cenaclu? Legea Audiovizualului nr. 504 din 2002. „Adevărul" a dezvăluit iniţiativa ieri, aşa că rândurile care urmează îşi propun doar să insiste asupra ei. În chiar a doua propoziţie dintr-o expunere de motive pe care am citit-o răbdător şi mâhnit, Victor Socaciu scrie cu năduf patriotic: „Prin promovarea acestei propuneri se urmăreşte în principal protejarea identităţii naţionale". Deputatul se declară îngrozit de invazia neologismelor, dar o face în formulări doldora de neologisme. Ultragiat de soarta limbii române, el se insinuează ca pavăză între asediat şi asediator, punând pe hârtie câteva fraze care însă nu-l transformă în campion al purităţii de expresie, ci doar în corigent la logică. Le redau, stupefiat, mai jos.

„Avantajul dublării faţă de subtitrare constă în faptul că, prin dublare, expresiile din limba străină folosite în film sunt înlocuite cu traducerea expresiilor în limba română, contribuind astfel la protejarea identităţii limbii. Totodată, prin dublare, mesajul filmului este mai uşor receptat de către public. Dacă un film este dublat, spectatorul poate urmări mai atent scenele filmului şi jocul actoricesc. Acestea conţin adesea mesaje subtile, astfel că procedeul dublării poate ajuta la o mai bună receptare a mesajului filmului."

În esenţă, fragmentul din propunerea legislativă a lui Victor Socaciu confirmă Principiul lui Peter: „În orice ierarhie, fiecare angajat trebuie să tindă spre propriul nivel de incompetenţă". Din acest punct de vedere, deputatul PSD de Mureş a ajuns unde trebuia. Însă textul din care am citat arată că semnatarul preocupat de soarta limbii nu-i înţelege cuvintele, fie ele neologisme sau neaoşisme. Altminteri, cum poţi pretinde că avantajul dublării în faţa subtitrării constă în traducerea expresiilor? Subtitrarea presupune la rândul ei TOT o traducere - altfel, am subtitra un film portughez în portugheză şi n-am obţine nimic. De fapt, Victor Socaciu confundă registrul scris cu registrul oral, ceea ce n-ar trebui să i se întâmple cuiva care a făcut carieră comutând dintr-un registru în celălalt pe vremea când punea poezii pe note. Indiferent dacă ar fi vorba de subtitrare sau dublare, traducerea ar fi indispensabilă.
Ş­i-atunci ce importanţă ar avea dacă acele cuvinte care, vezi Doamne, deteriorează limba se aud sau se văd?

Mai departe, Victor Socaciu dovedeşte o proastă înţelegere a filmelor care trec de nivelul lui „Die Hard" sau „Ace Ventura". Faptul în sine n-ar fi dramatic, dacă deputatul n-ar vrea să facă ordine într-un domeniu de care e străin. „Dacă un film este dublat, telespectatorul poate urmări mai uşor jocul actorilor", spune Victor Socaciu. Asta înseamnă că jocul şi valoarea actoricească a lui Anthony Hopkins nu au de suferit dacă vocea lui e dublată de vocea lui Virgil Ogăşanu. Prestaţia lui Dustin Hoffman sau Alan Rickman e aceeaşi dacă-n locul lor îi auzi pe Marius Manole sau Mimi Brănescu. Emma Thompson e tot Emma Thompson şi atunci când în locul glasului ei îl auzim pe-al Dorinei Chiriac. (Am dat exemple de actori români de toată isprava.) Să nu ştie Victor Socaciu că există şcoli actoriceşti în care vocea face mai mult decât prezenţa fizică? Să nu fi aflat el că ­într-un film de atmosferă prezenţa unei voci „din afară", oricât de bine aleasă, strică tot? Să nu aibă idee de jocurile de cuvinte din alte limbi, pe care dublarea le poate ciunti, răstălmăci sau desfiinţa?

La final, încă un lucru. Argumentul că „prin dublarea filmelor ne aliniem Europei occidentale" e o bazaconie. Dacă tot ne aliniem, ar fi bine s-o facem începând de la autostrăzi, spitale şi consumul de săpun, nu de la legiferarea dreptului la lene mintală.