De trei zile-ncoace, deţinutului Adrian Năstase blogul nu-i mai tace. Din umbra strâmtei sale celule, fostul prim-ministru al României ne împărtăşeşte impresii cotidiene de la Jilava. Puşcăria, nu comuna. „Aflaţi despre mine că citesc mult şi că pregătesc un studiu despre formula optimă de reprezentare a României la Uniunea Europeană", ni se destăinuie dumnealui într-o postare de pe 18 august. „Mă consider într-un fel de cantonament", adaugă, nu fără umor, omul căzut de pe culmile puterii în văgăuna temniţei.

Duminică, 19 august, Năstase recidivează. Într-ale scrisului, evident. „La mine nu au venit procurorii să verifice dacă am votat de mai multe ori, pentru că ei ştiu cel mai bine că scopul principal al condamnării mele a fost ca în anii următori să nu votez deloc. Şi nici să fiu ales...", explică, de după gratii, comentatorul actualităţii mioritice. Inutil să precizăm că el nu mai are drept de vot şi nici dreptul de a candida în urma unei condamnări penale pentru o infracţiune de drept comun. Ceea ce nu-l poate împiedica, desigur, să se considere în continuare nevinovat ca o floare, ca un crin, şi, totodată, o victimă a persecuţiilor politice.

Ieri, 20 august, apare cea mai recentă (sperăm, nu şi ultima) însemnare. În care ni se povesteşte cum e viaţa „în cantonament". Descrierea ieşită din pana lui Năstase sună deja ca un best-seller: trezirea la ora 5.30, dormitul în paturi suprapuse, apă caldă câte două ore de două ori pe săptămână, miros de sulf şi de gunoi, depuneri pe ţevile de apă, mâncare pe bază de cartofi şi varză, şobolani în curtea de plimbare, invazie de musculiţe şi de ţânţari, sunetul uşilor de metal şi al lacătelor.

Autorul nu-i uită nici pe tovarăşii săi de detenţie. Despre care ne spune că încearcă să socializeze de la ferestrele celulelor „începând fiecare frază cu un angajament de a-şi introduce instrumentul, de regulă, în morţii interlocutorului". Altceva rămâne însă neclar. Năstase atrage atenţia că „aici" trebuie să te obişnuieşti cu „lipsa telefonului, a calculatorului, a internetului, a multor comodităţi" şi, de asemenea, cu vizitele familiei „doar de 3-4 ori pe lună".

Şi-atunci, vine fireasca întrebare, cum şi-o fi trimiţând creaţiile către blogul care-i poartă numele? Cu porumbelul călător? Sau cu răvaşul în plăcintă?
Înţeleg că a ţine un jurnal de pârnaie reprezintă defularea supremă faţă de cei care te-au închis. Scriind, personajul nostru se închipuie vreun Soljeniţîn care transmite lumii întregi adevărul despre suferinţele din „Gulagul lui Băsescu". Aşteptăm cu interes primul său roman. Care s-ar putea intitula, simplu, „Babaroase". Cu subtitlul „O zi din viaţa lui Adrian Năstase". Editura Penitenciar, Jilava, 2012.

Sabin Orcan prim-redactor-şef adjunct "Adevărul"