Cam aşa e acum la Opera Naţională situaţia, şi ea e în bună măsură rezultatul stării politice actuale. Discursurile politice iresponsabile din ultimii ani au dus finalmente la judecarea Alinei Cojocaru fluturându-i-se Constituţia deasupra capului. Dansaţi la Londra? Poate, dar Constituţia o ştiţi? Nu, atunci pe prima scenă a ţării nu dansezi fără să ştii Constituţia. Urmând vociferările revoltaţilor, fiecare spectacol de balet ar trebui să se deschidă cu intonarea imnului, să conţină cel puţin 51% din arii compuse de un muzician român, iar în final să se închidă spectacolul cu un dans al căluşarilor. Caraghios? Cu siguranţă, dar cum ai putea să te împotriveşti intonării imnului de stat? La o adică, ar trebui făcute pauze speciale în care să se mai intoneze din nou imnul că poate uităm să fim buni români din cauza lui Ceaikovski, Prokofiev sau Stravinski.

Cum am ajuns aici? Simplu, ani şi ani de zile de discursuri patriotarde. Toată lumea apără România la televizor, în timp ce trag de ea ca de un elastic. Suntem ca beţivii din cârciumă care râd de aia care muncesc să îi salveze de viitură, doar ca la final să declare senin că ei iubesc ţărişoara şi sunt nemulţumiţi că nu au ajuns forţele de intervenţie cu o jumătate de oră mai devreme. Mai e un pas până să auzim: „Am furat, da, am furat, dar am făcut-o pentru ţară, pentru oamenii aştia săraci pe care îi iubesc mai presus de orice. Să cânte imnul, să ne jeluim că la tăţi ni-i greu!”.

S-a dus Vadim, s-a spart în mii de bucăţi şi bucăţele împrăştiate prin toată ţară de aproape nu mai poţi umbla fără să te tai într-un ciob nervos şi degrabă iubitor de patrie. Acum câteva luni, Elisabeta Lipă era vinovată că voia să interzică intonarea imnului. Degeaba încerca biata olimpică să explice că nici prin cap nu i-a trecut. Până la urmă şi-a scos medaliile de la gât şi şi-a cerut spăşit iertare că poate o lasă iubitorii de patrie în pace.

La Bucureşti, am fost aproape de o defilare cu ii şi iţari pe străzi. Soluţii pentru sincronizarea semafoarelor aveţi? Nu, dar iubesc patria. E normal să avem şapte primari şi şapte consilii generale în Capitală? Cu ajutorul Domnului şi cu dragostea de patrie în piept vom învinge.

Şi încet, încet, de la glume cu dileli patriotice o să ajungem să cerem voie să iubim puţin şi noi ţara pentru că glumele o să le facem doar după ce scoatem bateria telefonului mobil ca să nu fim acuzaţi de cine ştie ce crimă de lezmajestate. Cine nu şi-l aminteşte pe Bulă, ar fi cazul să ceară consultaţii de specialitate, pentru că lipsiţi de viziune politică, nici nu ştii cu cine ne-om alege pe la Primărie sau în viitorul Parlament.

Şi atunci, o să te întrebi cum poţi discuta cu cineva care te ia de rever şi îţi zbiară în ureche: „Băăăăăăăi, tu să mă laşi să iubesc România!”