„Iar pauză, iar priviri sfidătoare, iar ţopăieli unul împrejurul celuilalt. Curând stăteau umăr la umăr.

Tom spuse:

- Cară-te de-aici!

- Cară-te tu!

- Nici nu mă gândesc.

- Nici eu.

Acum se propteau fiecare ţeapăn într-un picior, îmbrâncindu-se din răsputeri şi înfruntându-se, cu scăpărări de ură în priviri. Dar nici unul nu-l putea clinti din loc pe celălalt. Se opintită ce se opintiră, până li se sui tot sângele în obraz, apoi încetul cu încetul îşi muiară încordarea, fără a se slăbi o clipă din ochi. Tom rupse cel dintâi tăcerea:

- Eşti un laş şi un papă-lapte. O să te spui lu' frate-miu ăl mare. Să vezi ce-o să păţeşti! El, dacă-şi pune mintea cu tine, te striveşte numai c-un deşt!

- Nu mai pot eu de frate-tu! Eu am un frate mai mare ca al tău—şi, dacă vrea, dă de-a azvârlita cu-al tău tocmai peste gardu' ăla. (Amândoi fraţii erau născociţi.)

- Minţi!

- Aşa crezi tu!”

Fiecare dintre cei doi băieţi îi aruncă celuilalt în faţă imaginea fratelui cel mare. A lui Big Brother. Fiecare ar trebui să se sperie de un frate mai mare decât fratele cel mare.

Episodul de mai sus are ceva din inconsistenţa, falsele spaime şi ridicolul bătăliei care se dă în prezent la noi cu privire la subiectul aşa-ziselor „legi Big Brother”. Copiii din roman au scuza vârstei. Lucru care îi face şi simpatici. Lucru care nouă ne lipseşte. Punerea în scenă a problemei are acel ceva găunos care pare să fie blestemul aproape oricărei dezbateri româneşti.

Pentru economie de spaţiu, mă voi referi doar la unele aspecte care ţin de retenţia datelor de către operatorii de telefonie şi utilizarea acestora într-o anchetă penală.

Aşadar, ce nu înseamnă reţinerea şi folosirea acestor date?

În primul rând nu înseamnă înregistrarea şi păstrarea conţinutului convorbirilor telefonice şi a mesajelor acelei părţi însemnate din populaţie care foloseşte telefoane. Listingul telefonic reprezintă doar o listă, un istoric al convorbirilor pe care le-am avut într-o perioadă de timp. Atât. Listingul se referă la trecut şi, repet, nu păstrează conţinutul lor. Mai limpede spus, sunt date pe care le poţi obţine tu însuţi solicitând de la operator factura detaliată. Ca să vezi de ce plăteşti cât plăteşti, de exemplu.

Posibilitatea interceptării şi înregistrării unor convorbiri telefonice este regelementată distinct şi strict; se poate autoriza numai în anumite circumstanţe şi faţă de anumite persoane şi, evident, se referă la viitor. Legea retenţiei datelor de către operatorii de telefonie nu a permis niciodată înregistrarea din oficiu a tuturor utilizatorilor de telefoane, de la deschiderea abonamentului sau cartelei, până la închiderea lor. Cei care susţin aşa ceva ar trebui să facă efortul de a-şi imagina cantitatea de informaţie care ar trebui stocată (românii chiar vorbesc la telefon). Sau măcar să citească legea.

În al doilea rând, accesul la aceste date nu se face prin apăsarea unui buton miraculos care să le permită automat să-mi invadeze calculatorul. Nimeni nu se poate delecta, după bunul plac, cu studiul listelor de convorbiri telefonice ale soţului/soţiei, ale socrilor, ale rudelor pe care le invidiază în secret, sau, din plictiseală, pur şi simplu ale străinilor. Legea prevedea un mecanism de autorizare – de către judecător - a obţinerii datelor, o perioadă de timp limitată şi se raporta la infracţiuni de o anumită gravitate.

Vă propun să ducem mai departe raţionamentul pudicilor care ne flutură pe sub nas stindardul neingerinţei în viaţa personală. Neingerinţă cu care sunt, de altfel, întru totul de acord; latura ei dusă la extrem mă deranjează. Amprentele digitale sunt personale, atât de personale încât sunt unice. Nu există două persoane cu amprente identice. Să nu le mai folosim în anchetă!

ADN-ul adânceşte intimitatea şi pudoarea. Biologicul din mine se revoltă la ideea de a fi testat. Camerele video amplasate în public mă înregistrează douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru în timp ce merg pe stradă. Mă strânge în spate deja. Ce să mai zic de interceptarea corespondenţei sau a convorbirilor telefonice!

Am dat doar câteva exemple. Toate aceste lucruri pot fi utilizate într-o anchetă penală şi sunt, aşa cum este şi firesc, reglementate de lege. Înlăturarea lor din aceleaşi motive care ne stârnesc spaima faţă de „legile Big Brother” ar duce – cred că este evident pentru oricine! – la o aberaţie.

Într-o epocă în care infractorii beneficiază de toate mijloacele tehnice disponibile, nu este firesc să limitezi posibilitatea autorităţilor de a le folosi pentru dovedirea infracţiunilor.

Între aceste mijloace de probă îşi găseşte locul şi listingul telefonic. Nu este mijlocul de probă miraculos. Este la fel ca toate celelalte, mai mult sau mai puţin util, după caz. Cu precizarea că, măcar pentru egalitatea armelor, într-o epocă în care infractorii beneficiază de toate mijloacele tehnice disponibile, nu este firesc să limitezi posibilitatea autorităţilor de a le folosi pentru dovedirea infracţiunilor.

După cum nu este firesc să uiţi că şi victima are drepturi. Nu dreptul la răzbunare, ci dreptul de a vedea rezolvat cazul care i-a adus statutul nedorit de victimă.

Este greşit să limitezi posibilităţile de a demonstra, de a dovedi comiterea unei infracţiuni. Ceea ce trebuie limitat este, într-adevăr, posibilitatea comiterii unor abuzuri. Aici e confuzia. Între interzicerea totală a folosirii unor probe care se pot dovedi vitale pentru prinderea unor infractori periculoşi şi utilizarea lor necontrolată şi fără discernământ există nenumărate nuanţe şi trepte. Extremele, fie într-o parte, fie în cealaltă, sunt stupide.

Mai mult, inexistenţa unei reglementări legislative a accesului la astfel de date nu ne fereşte de abuzuri. Abuzul se poate întâmpla tocmai pentru că se situează în afara legii. Inexistenţa legii nu este o garanţie a inexistenţei unui eventual abuz.

Astfel încât singurele consecinţe negative ale situaţiei actuale se răsfrâng nu asupra celor care ar putea face abuzul – indiferent cine credem şi ne închipuim că ar fi aceştia – ci asupra ta, a mea, a lui, a ei, a oricui merge liniştit pe stradă sau stă liniştit în casă şi nu ar vrea să fie victima unui omor, a unui viol, a unei tâlhării. În treacăt fie spus, listingul telefonic s-a dovedit util pentru rezolvarea multor astfel de fapte care, nici pentru cei mai conspiraţionişti dintre noi, nu ar putea avea vreun iz politic sau economic.

„Atunci Tom, îndârjit, trase o linie în ţărână, cu degetul mare de la picior, şi spuse:

- Dacă-ndrăzneşti să treci peste asta, te zvânt în bătaie. Încearcă şi-ai să vezi.”