Azi serbăm iar Victoria!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţilor, AM ÎNVINS! Am dat răul jos! Avem un nou Guvern!

„Azi serbăm iar victoria

Şi îndoiala se ascunde în gând,

Azi serbăm iar victoria

Moralul e un struţ cu capul în pământ..."

Ţara asta, nenorocită de udre în costume de baie, de băsişti care au făcut din nesimţire o artă, de ebe, de...

De vreo 20 de ani, serbăm ca mioarele victorii peste victorii. În faţa Palatului Victoria. Ne-am umplut inimile de speranţă cu Iliescu şi ai lui. Apoi, am urlat cântece de Golani în Piaţa Universităţii. Am luat-o pe spinare de la mineri. Măciuci grele, de lemn şi fier. Mai ţineţi minte cum ne bucuram când au câştigat alegerile Constantinescu şi ai lui zece mii de specialişti? Când am simţit că se făcuse, în sfârşit, dreptate. Că haita de comunişti şi feciori de activişti, dresată cu măiestrie de Iliescu, preşedintele minerilor, a fost gonită acasă.

Şi? Mai ţineţi minte ce s-a întâmplat în cei patru ani de guvernare CDR (un fel de USL mai vechi, pentru cei născuţi mai târziu)? Cât jaf, câtă prostie, câtă nesimţire!

Şi? După aceea, am serbat o nouă victorie! Of, da! Cu acelaşi Iliescu, care-l inventase, de data asta, pe Năstase. Premier de fier, putred până-n măduva oaselor, cu un cabinet de dobermani docili faţă de el, hrăpăreţi faţă de restul ţării.

Şi ce vis frumos trăiam, iar în Piaţa Universităţii, când marinarul ne promitea ţepe, întâlniri. Ah, preşedinte din popor, de-al nostru! Care ne simte durerile şi dorinţele. Până când? Până şi-a pus fata în Parlamentul European, până a pus o ţaţă blondă, rea de gură şi tupeistă, la ministerul cu cei mai mulţi bani. Şi tot aşa.

Suntem o ţară plină de victorii. Acum, punem micii la frigare, berea la rece. Trântim maşina în mijlocul pajiştii şi îi frigem un dans al pinguinului. Căci, da, avem o nouă victorie! Domnul premier, Victor Ponta, cu domnul viitor şi mare doritor de a fi preşedinte, Crin Antonescu. La braţ, spre salvarea României. Nu, serios? Suntem atât de creduli? După ce ne-am luat scuipat în frunte şi palme peste ochi de la orice tip de partid şi orice moacă de politician care a condus ţara asta, mai suntem în stare să strigăm, pentru a câta oară: „Fraţilor, am învins!"?

La putere nu se vine pentru a le face bine celor mulţi. La putere se vine pentru a mulge banii celor mulţi. Se vine pentru a se fura. Nu credeţi? Aşteptaţi să-i vedeţi cum se vor sfâşia, în săptămânile ce urmează, pentru posturile din administraţia locală. Cum îşi vor împărţi ciolanele de la inspectorate, direcţii. Cum se vor ataca între ei. Şi veţi vedea cine va ocupa acele funcţii. Şi, facem un pariu? Peste patru ani, tragem o nouă bătută şi, da, fraţilor, VOM ÎNVINGE! DIN NOU!

„... Te întrebi dacă vezi vreo schimbare

La oamenii din jur!" 

Ramona Ursu este jurnalist

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite