Azerii de la SOCAR deschid benzinării în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poziţia geostrategică a României la poarta de intrare a hidrocarburilor din Est în Europa a atras pe piaţa locală companii din zona caspică, interesate de a fi cât mai aproape de consumatorii vestici şi de a cuceri poziţii strategice pe această rută.

După ce compania kazahă KazMunaiGaz şi-a adjudecat rafinăria Petromidia de la Marea Neagră şi cele 450 de benzinării din România ale grupului Rompetrol, un alt gigant caspic, SOCAR - societatea naţională de petrol şi gaze din Azerbaidjan -, anunţă strategia de dezvoltare în ţara noastră.

Citiţi şi SOCAR intră în Europa printr-o firmă din Botoşani.

SOCAR intenţionează să deschidă circa 300 de benzinării în România în următorii trei ani, a declarat ieri preşedintele companiei, Rovnag Abudllayev, citat de agenţia de ştiri azeră Trend Capital.

Acest lucru va însemna ca SOCAR să deţină aproximativ acelaşi număr de staţii ca şi Lukoil România, care operează 302 benzinării şi are o cotă de 15% din piaţă petrolieră de retail din România.

Principalii jucători de pe acest segment sunt Petrom, cu 550 de staţii de distribuţie în România, şi Rompetrol, cu 450 de benzinării. Urmează Lukoil România - 302 benzinării, OMV România cu 157 în prezent, potrivit propriului website, Mol România - 126 de staţii şi Eni România (fosta Agip), cu o reţea de 37 de benzinării. Restul de până la circa 2.000 de staţii, câte sunt în total în România, aparţin benzinarilor independenţi de marile lanţuri de profil.

Azerii au vrut şi Arpechim

SOCAR şi-a deschis un birou în România încă din 2007 şi de atunci prospectează piaţa. În decembrie 2009, oficialii din România ai companiei declarau, pentru „Adevărul", că se gândesc să preia rafinăria Arpechim, pe care Petrom tocmai o scosese la vânzare. Între timp, Petrom a închis definitiv rafinăria, argumentând că nu a găsit un cumpărător potrivit.

Pentru azeri, momentul achiziţiei de benzinării este propice, întrucât consumul de carburanţi în România pe partea de retail a scăzut cu 5% pentru întreaga piaţă, faţă de anul trecut, şi cu 30% pentru benzinăriile particulare, care pot fi cumpărate acum extrem de ieftin. Mai mult, începând cu acest an, consumul este aşteptat să crească din nou.

Pentru compania azeră, intrarea pe piaţa din România înseamnă de fapt debutul în Europa. Compania mai are staţii în Ucraina, Georgia şi Azerbaidjan.

Prima benzinărie SOCAR: în luna mai, la Botoşani

SOCAR este acum în plin proces de rebranduire a unor staţii pe care le-a achiziţionat deja în România. 

În urmă cu două săptămâni, "Adevărul" a relatat faptul că SOCAR a preluat 90% din acţiunile firmei Romtranspetrol din Botoşani, patronată de soţii Iulian şi Doina Berescu. Deşi părţile implicate au refuzat să dezvăluie valoarea tranzacţiei, aceasta este estimată la 7 milioane de euro, cât să acopere datoriile firmei preluate.

Romtranspetrol deţine 14 benzinării în jdueţele Neamţ, Suceava, Iaşi şi Botoşani, dar şi o flotă de cisterne destinate transportului de produse petroliere. De la o cifră de afaceri de 14 milioane de euro în 2008, firma a ajuns la 9,5 milioane de euro în 2009 şi datorii de 29,1 milioane de lei, mai ales către bugetul de stat.

„Am rămas cu 10% din acţiuni, iar eu şi soţul meu vom fi în echipa de conducere a companiei. SOCAR Petroleum îşi va dezvolta afacerile în Europa prin firma noastră care va fi rebranduită şi dezvoltată la nivel naţional. Prima benzinărie deschisă sub brandul SOCAR va fi inaugurată în Botoşani, în luna mai", a declarat Doina Berescu.

SOCAR va aduce gaze în Europa tot prin România

SOCAR este şi partenerul producătorului de gaze Romgaz în proiectul AGRI, prin care gazele lichefiate azere vor fi aduse în România prin Georgia. Gazele lichefiate vor fi transportate cu vapoare speciale de pe ţărmul georgian al Mării Negre la Constanţa, unde vor fi regazeificate şi livrate prin conducte către Ungaria şi mai departe, spre consumatorii europeni.

Totodată, SOCAR este şi unul dintre principalii furnizori de gaze pentru viitoare conductă Nabucco, proiect în care este implicată şi România, alături de Turcia, Bulgaria, Ungaria şi Austria.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite