Avertizare ISU: Adăpostiţi-vă în case! Vin vijeliile însoţite de grindină, iar la munte va ninge, iar vântul va viscoli zăpada

0
Publicat:
Ultima actualizare:
grindina urlaţi foto facebook paulică paul

Salvatorii de la ISU Bucureşti-Ilfov sfătuiesc populaţia să nu iasă afară din case pe durata intervalului în care au fost anunţate ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice.

„Întrerupeţi activităţile în aer liber; Adăpostiţi-vă în locuinţe sau în alte spaţii care prezintă siguranţă; Evitaţi expunerea în apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, corturilor, schelelor; Nu atingeţi stâlpi şi fire de electricitate”, spun salvatorii pe pagina lor de Facebook.

Vremea se va răci semnificativ în următoarele zile, iar instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, vijelii şi grindină. Ba mai mult: la munte va ninge. Avertizarea a fost făcută ieri de meteorologi. 

Concret, aceştia susţin că până miercuri, 8 mai, la ora 9:00, în cea mai mare parte a ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15 - 25 l/mp şi izolat 40 - 60 l/mp. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în cursul zilelor de astăzi şi mâine îndeosebi în sudul, estul şi centrul ţării. Meteorologii avertizează că vremea se va răci accentuat, astăzi în vestul şi nordul ţării, iar mâine în celelalte regiuni. 

„La munte, începând din noaptea de luni spre marţi, 6-7 mai, precipitaţiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1.800 de metri va ninge şi vântul va avea intensificări, cu rafale de 60 - 70 km/h, spulberând zăpada”, atrag atenţia specialiştii. 

Vijelii, descărcări electrice şi grindină se vor înregistra şi în Bucureşti. „În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor aduna cantităţi de apă însemnate, 15 - 25 l/mp şi izolat, posibil, peste 30- 35 l/mp", se arată în prognoza ANM. 

Începând de marţi vremea se va răci şi aici, miercuri urmând să se înregistreze 6 - 7 grade Celsius.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite