Tot el a tradus cărţile în limba română ale lui Cioran, iar la cererea expresă a editurii Tordesilhas, a tradus romanul Domnişoara Christina al lui Mircea Eliade. De asemenea, a semnat traducerea volumului Nostalgia al lui Mircea Cărtărescu (ed. Mundaréu).

Pe site-ul editurii Carambaia volumul Corações cicatrizados este o apariţie tulburătoare. Coperta este învelită într-o ţesătură ce evocă fâşiile de pânză trecute prin ghips şi apă înainte de a forma corsetul în care sunt imobilizaţi pacienţii sanatoriului din Berck. Câteva dintre pagini sunt tipărite pe orizontală pentru a aminti felul în care Emanuel, protagonistul romanului, citeşte atunci când este obligat să stea culcat.

Într-un interviu acordat publicaţiei culturale braziliene Revista acrobata, Klabin, care a locuit şi lucrat la Bucureşti timp de şaisprezece ani, relatează demersul său literar precum şi insolitul unei experienţe bilingve în care personajele principale sunt două limbi asemănătoare până la confuzie. Învăţând româna treptat, fără metodă, din dorinţa de a citi textele în română ale lui Cioran, el a descoperit întâmplător opera lui Blecher şi a fost atras de intensitatea naraţiunii autobiografice care i-a permis să intuiască un talent „ascuţit de boală”. Explorarea textelor l-a aşezat în faţa unui autor care „a trăit pe o placă tectonică” a disconfortului ca sursă a creaţiei, iar recentul său succes şi statutul de scriitor „de nişă” l-au determinat să îl compare cu Murilo Rubião, nuvelist brazilian cunoscut – comentează Klabin cu regret – doar unui public restrâns. Merită menţionat că opera lui Rubião este asociată realismului magic latino-american de la sfârşitul secolului al XX-lea.

Absolvent al unor studii de master despre opera lui Blecher, Klabin îşi mărturiseşte admiraţia faţă de autorul care, în ciuda statutului de marginal, atât ca evreu în România, cât şi ca român în Europa – „România a fost mereu o ţară marginală în Europa” –, nu şi-a pierdut curiozitatea cosmopolită, cultivând permanent relaţia cu avangardiştii români.

Cele mai savurose observaţii pe care traducătorul brazilian le face în interviu se referă la limba română. Întrebat care este cea mai mare dificultate a procesului traducerii, el menţionează asemănarea cu portugheza, mărturisind că au existat momente în care nu a mai ştiut din ce limbă traduce, şi că „uneori se simte ca un laş traducând din română, pentru că există propoziţii întregi pe care nu trebuie să le modifice!” Mai mult, el consideră un pericol „adaptarea fără intenţie la specificul portughez (aportuguesamento) a unor cuvinte româneşti” şi aminteşte o confuzie comică pe care a făcut-o într-un volum, traducând substantivul şold şi păstrându-i genul masculin din română, deşi în portugheză el are genul feminin. A rezultat o cadeira, în loc de a cadeira – un hibrid bizar pentru cititorul lusofon.

Klabin subliniază că munca sa de traducător se prelungeşte în cea de agent literar. Contactând diferite edituri braziliene în acelaşi timp, a trăit şi o experienţă neaşteptată – a primit simultan trei răspunsuri pozitive şi a fost nevoit să traducă trei cărţi în aceeaşi perioadă. „Merg la edituri, încerc să le explic că România există şi că acolo se scrie, că sunt scriitori buni şi că eu traduc din acea limbă care există!” Traducătorul este convins că cititorii brazilieni ai lui Cioran s-au arătat interesaţi în aceeaşi măsură de Blecher şi că el a reuşit să creeze o mică arie de interes.

Alături de entuziasmul asociat descoperirii unei literaturi care îl atrage, Klabin îi împărtăşeşte jurnalistului câteva observaţii privind Europa de Est. Autentică şi organică, această lume îi apare în antinomie cu universul occidental guvernat de rigoare. În Orientul de care îl leagă originea tatălui său brazilianul a găsit „o faună umană mai interesantă, mai bogată şi mai generoasă, legată de valori care în Europa occidentală deja s-au pierdut.” Lipsiţi de „comportamentul robotic” al vesticilor, oamenii din Est rămân delicios de imprevizibili. Ei au păstrat, de asemenea, plăcerea de a sta la masă şi cultivă mai intens rolul familiei şi al prieteniei.  

În ceea ce priveşte soarta traducătorului literar în Brazilia, Klabin subliniază realităţi recognoscibile. Insuficient remunerat, uneori supus unui tratament nedelicat din partea editurilor, traducătorul nu uită că munca sa este dificilă şi ingrată. Dincolo de latura financiară, Klabin se consideră privilegiat pentru că, spre deosebire de majoritatea colegilor săi, a tradus, în general, fie texte care i-au plăcut, fie texte alese de el.  Mai mult, el menţionează un progres neaşteptat – apariţia numelui traducătorului pe coperta volumului, în cazul unor edituri, printre care şi Carambaia care a publicat Inimi cicatrizate. Mereu preocupat de soarta cărţilor pe care le-a tradus, Klabin se teme că, din cauza preţului ridicat, acest volum nu s-a vândut suficient de bine. Nu-şi ascunde însă bucuria faţă de succesul romanului Întâmplări în irealitatea imediată care a ajuns la al doilea tiraj, situaţie surprinzătoare, având în vedere că, înainte de prima publicare, Blecher era absolut necunoscut în Brazilia.

Pasiunea pentru autorul român l-a determinat pe Klabin să joace un rol secundar (de asistent medical) în ecranizarea romanului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude. În 2016, filmul a câştigat premiul special al juriului la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno.

Note: carambaia.com.br/coracoes-cicatrizados

revistaacrobata.com.br/acrobata/entrevista/entrevista-entrevista-com-fernando-klabin