Autonomiile „inexistente” din Europa

Europa

Că e vorba de marş, miting, declaraţie politică sau discuţie pe net, mulţi oameni, pro sau contra autonomie, vorbesc şi despre ce este în Europa. Unii spun că în UE autonomia teritorială nu există. Alţii amintesc despre autonomii din diverse ţări, de parcă aceasta ar trebui să constituie un precedent pentru România. Cum stau lucrurile cu autonomiile în Europa, vedeţi mai jos, într-un articol scris de colegul Victor Şolea.

Acest articol a fost inspirat de un text al lui Czika Tihamer din mai 2009. Întrucât articolul era în mod asumat pro-autonomist, l-a rescris, cu numeroase adăugiri, colegul nostru de MaghiaRomânia, Victor. Pentru secţiunea care explică autonomia am apelat la părerea unui cercetător specializat în drepturile minorităţilor, Sergiu Constantin de la Academia Europeană din Bolzano, Italia.

În cadrul echipei noastre există opinii diferite cu privire la oportunitatea autonomiei în România. Însă toţi credem că discuţia liberă despre autonomie este o necesitate pentru societatea noastră. Din păcate, în lupta de idei pro/contra autonomie, apar des argumente false şi idei care nu au legătură cu autonomia teritorială. Pe de-o parte, printre oponenţii autonomiei apar reacţii de tipul: “nu există autonomii în UE”, “ungurii au cele mai multe drepturi din Europa” sau, ca să cităm din ministrul de Externe Titus Corlăţean “autonomiile teritoriale pe criterii etnice (sic!, vezi mai jos) încalcă standardele europene”.

Pe de altă parte, printre susţinătorii automomiei, aceasta este de multe ori prezentă în acelaşi discurs în care se aud referinţe la Tratatul de la Trianon, revendicările autonomiste fiind însoţite de sloganuri revizioniste şi independentiste [1]. În aceste condiţii, articolul se concentrează pe prezentarea obiectivă a autonomiilor din alte ţări ale Europei. Întrucât Knowledge is Power, credem că aceste autonomii trebuie să fie cunoscute atât de cei care militează pentru autonomie teritorială în Secuime, cât şi de cei care se opun acesteia.

Vă invităm, aşadar, să citiţi articolul scris de Victor şi să faceţi orice completări pe care le credeţi necesare, la adresa de mail maghiaromania[la]gmail.com. Echipa MaghiaRomânia

Sala de şedinţe a parlamentului Cataloniei. Se poate vedea drapelul regional la prezidiu.

Autonomia pe scurt. Este corect “autonomia teritorială pe criterii etnice”?

Autonomia teritorială pe criterii etnice presupune un teritoriu clar definit al unei ţări în care o etnie, alta decât cea majoritară, domină numeric regiunea respectivă.

E un teritoriu cu autoguvernare, care presupune pe lângă o autonomie administrativă, politică etc. lărgită şi drepturi speciale lingvistice, culturale, educaţionale care au rolul de a conserva şi de a dezvolta cultura şi identitatea minorităţii protejate prin această construcţie juridică, dar şi a populaţiei majoritare la nivelul statului care, în acea regiune este minoritară.

Cum autonomia nu se acordă doar unei etnii, ci unei întregi regiuni cu două sau mai multe etnii, termenul folosit în România, “autonomie teritorială pe criterii etnice” nu surprinde imaginea completa a fenomenului.

Autonomia (teritorială -n.m.) este pentru un teritoriu, nu pentru un grup etnic. E un sistem care trebuie să garanteze drepturile tuturor grupurilor. Autonomia teritorială e un sistem ce reglementează raporturile între centru - regiune şi între grupurile etnice. Populaţia majoritară în regiune e minoritară la nivelul ţării, iar populaţia majoritară în ţară e minoritară la nivelul regiunii. Sergiu Constantin

Teritoriul clar definit, forma specială de autoguvernare şi drepturile lingvistice reprezintă cerinţa minimală pentru ca un teritoriu să fie autonom. În cazul altor domenii: administraţie, justiţie, fiscalitate, economie, transporturi, comunicaţii, protecţia mediului şi, în rare cazuri, chiar politică externă proprie, drepturile conferite prin statutul (constituţia) regiunii diferă de la caz la caz. Astfel, putem spune că nu există o reţeta unitară de autonomii teritoriale.

Şcoală de limbă germană, Tirolul de Sud, Italia

Spre exemplu, în Europa există teritorii autonome cu politică fiscală proprie (Ţara Bascilor) sau cu politică proprie în materie de transporturi şi comunicaţii (Catalonia), sau chiar cu politică externă proprie (Insulele Åland). În general, teritoriile autonome au parlament şi guvern propriu, care au puterea de a da legi şi în alte domenii decât cele importante din punct de vedere etnic. Puterea juridică a unei autoguvernări autonome are legătură de obicei cu circumstanţele politice în care s-au format, cu sistemul constituţional al statului în care se află şi cu puterea mişcării politice autonomiste.

Să creezi o regiune presupune să obţii de la centru un număr de competenţe care îţi permit să te autoadministrezi. Îţi trebuie cadrul financiar care îţi asigură resursele. O autonomie care nu funcţionează duce la o creştere a frustrărilor de ambele părţi (majoritari şi minoritari -n.m.) Sergiu Constantin

Poziţia UE faţă de autonomie

Recent, Consiliul Naţional Secuiesc a strâns semnături pentru adoptarea unui cadru juridic, la nivelul UE, privind dreptul la autodeterminare al minorităţilor şi l-a înaintat Comisiei Europene, invocând Tratatul de la Lisabona.

Comisia Europeană a respins proiectul, ceea ce a făcut un jurnalist să creadă că Europa “a pus capac” luptei pentru autonomie. În fapt, Guvernul European doar şi-a declinat competenţa în acest caz şi precizase că tratatele europene nu pot constitui o bază pentru aceste revendicări.

Aceasta, pentru că UE nici nu sprijină, nici nu este împotriva creerii şi existenţei unor autonomii teritoriale. Uniunea Europeană nu are nimic de zis în privinţa autonomiei şi lasă statelor membre să hotărască singure dacă o acordă sau nu minorităţilor lor.

Este important de clarificat că nu există în UE şi nici în toată Europa o politică comună cu privire la chestiunea autonomiei minorităţilor, fie ea teritorială sau culturală. Deci foarte des invocatele „standarde europene” în materie de autonomie, fie pro sau contra, nu există.

Aşa-zisele „standarde europene” reprezintă nivelul minim de protecţie ce trebuie garantat de orice stat. Să le încalci înseamnă să reduci drepturile minorităţilor sub acest nivel minim acceptabil. Acordând drepturile colective (precum autonomia culturală sau teritorială) un stat ridică nivelul de protecţie peste aceste standarde minime. Aşadar nu încalcă „standardele europene” ci creează standarde naţionale mai bune. Sergiu Constantin

Nici celelalte organizaţii europene (Consiliul Europei (COE), OSCE) nu au emis reglementări obligatorii privind autonomia teritorială pe criterii etnice. Adunarea Parlamentară a COE a emis o Recomandare (1201/1993), referitoare la drepturile minorităţilor în care în care menţiona şi conceptul de autonomie.

În regiunile unde constituie majoritatea, persoanele aparţinând unei minorităţi naţionale vor avea dreptul să dispună de administraţie locală sau autonomă corespunzătoare, sau de un statut special, conform situaţiei istorice şi teritoriale specifice şi în acord cu legislaţia naţională a statului. Sergiu Constantin

Dar, fiind o recomandare, acest document nu are forţă juridică, nefiind obligatoriu în niciun stat membru al Consiliului Europei. Recomandarea 1201 apare şi în tratatul bilateral româno-maghiar din 1996, cu menţiunea clară, inclusă la insistenţa României, că părţile nu recunosc drepturi colective minorităţilor. Aşadar, nici în România recomandarea Consiliului Europei nu a fost pusă în practică.

Unele ţări consideră drept „standarde europene” numai drepturi individuale listate în acorduri internaţionale „legally binding” (care obligă din punct de vedere legal-n.m.) precum Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale. Documentele fără forţă juridică, precum cele ale OSCE, sunt ignorate. În plus, ţările astea interpretează Convenţia-cadru în mod formal şi rigid, adică se uită doar la litera şi nu la spiritul documentului şi ignoră criticile şi recomandările experţilor independenţi care monitorizează implementarea Convenţiei-cadru.

Nu există un drept la autonomie al minorităţilor în documentele europene legally binding. Sergiu Constantin

Atitudinea statelor Europei faţă de minorităţi şi autonomie teritorială variază. De pildă, în Spania, Italia, Belgia şi Finlanda există astfel de autonomii, pe când, de exemplu Grecia nu recunoaşte nici măcar existenţa minorităţilor. Majoritatea statelor recunosc drepturi lingvistice şi culturale individuale sau colective ale minorităţilor. Lăsăm însă pentru data viitoare discuţia despre statele care asigură alte drepturi minorităţilor şi încercăm să vă prezentăm aici doar autonomiile teritoriale.

Autonomiile cu politică fiscală sau economică proprie sunt, după cum dovedesc statisticile OECD şi UE, din care am luat datele de PIB/locuitor, mai înstărite decât alte regiuni din ţările lor. Acest lucru se datorează cunoaşterii mai bune a problemelor locale şi posibilităţii de a adapta birocraţia şi structura administrativă nevoilor specifice, fără obligaţia de a respecta o organigramă naţională şi fără a depinde de bunăvoinţa politicienilor de la centru şi a ideii de comunitate, de apartenenţă.

Indicator bilingv tătară-rusă într-o staţie de metrou din Kazan

Autonomii teritoriale formate pe criterii etnice, sau autonomii teritoriale care au primit şi lărgite prerogative etnice există însă în Europa. La acestea se pot adăuga, după preferinţă “and with a grain of salt”, vorba englezului, şi republicile autonome formate pe criterii etnice de pe teritoriul european al Federaţiei Ruse (Adighea, Başcortostan, Calmâchia, Cecenia, Ciuvaşia, Daghestan, Inguşetia, Kabardino-Balchiria, Karaciai-Cerchezia, Karelia, Komi, Mari El, Mordovia, Osetia de Nord - Alania, Tatarstan, Udmurtia), precum şi, în Nordul Îndepărtat al Rusiei, Districtele Autonome Neneţ, Iamalo-Neneţ, Iugra-Hanti-Mansi (ultimele două doar parţial în Europa) şi Republica Autonomă Crimeea din Ucraina.

În afară de Caucazul de Nord şi de Tatarstan în majoritatea celorlalte republici autonome din Rusia naţiunea titulară este minoritară (uneori şi cu procentaje de sub 20% - cel mai extrem caz, Hanti-Mansi, chiar sub 1%) şi rurală. Fiind vorba în general de limbi cu un număr mic de vorbitori, în practică are loc un proces destul de intens de rusificare şi limba are o poziţie socială şi o imagine scăzută, chiar şi printre proprii vorbitori, care o consideră mai puţin importantă decât rusa. O distincţie importantă o reprezintă faptul că autorităţile acestor regiuni au dreptul (nu însă şi obligaţia) de a oferi servicii în limba naţiunii titulare. În Mordovia (unde a fost un prieten de-al meu pentru a studia limba), de exemplu, nu există licee cu predare în limbile locale, doar cu predarea (opţională) ca obiect de studiu, şi nu există obligativitatea învăţării limbii mordvine. Limba tătară are o poziţie sănătoasă şi un statut ridicat printre proprii vorbitori datorită numărului lor mare (aproximativ cinci milioane) şi a existenţei unui oraş important bilingv, care funcţionează pe post de “ancoră culturală”, oraşul Kazan / Qazan, odinioară capitala unui puternic hanat tătăresc.

Să vedem care sunt teritoriile autonome etnice ale Europei:

Belgia

Paşaport belgian. La cererea titularului, ordinea limbilor pot fi olandeză - franceză - germană; franceză - olandeză germană, sau germană - olandeză - franceză.

Prin constituţie, statul este împărţit în regiuni şi comunităţi, fiecare dintre acestea cu un parlament şi guvern propriu.

Regiunile se ocupă de politica agricolă, protecţia mediului (inclusiv parcuri naţionale, ape, pescuit, vânătoare), amenajarea teritoriului, comerţ, politică energetică, infrastructură rutieră (mai puţin autostrăzile), transporturi. Acestea sunt trei: Regiunea Flamandă, Regiunea Valonă, şi Regiunea Bruxelles.

Atributele comunităţilor sunt: educaţia, cultura, securitatea socială (inclusiv pensii, asistenţă medicală, concedii de naştere, etc.), mass-media, politicile pentru vârstnici, tineret şi sport.

Comunitatea flamandă (Vlaamse Gemeenschap) activează în Regiunea Flandra, Regiunea Bruxelles şi, limitat, în aşa-zisele localităţi cu facilităţi lingvistice din Valonia.

Comunitatea valonă (Communauté Française) activează în Regiunea Valonia, Regiunea Bruxelles şi, limitat, în localităţile cu facilităţi lingvistice din Flandra.

Pe lângă acestea două mai există micuţa comunitate de limbă germană (Deutschsprachige Gemeinschaft, 854 km2, 76.128 locuitori), recunoscută abia în 1984, în Valonia de est. Aceasta s-a edificat pentru protejarea minorităţii germane din localităţile cedate de Germania Belgiei după Primul Război Mondial şi activează în 9 localităţi din Regiunea Valonia (unde Comunitatea Valonă oferă facilităţi), plus oferă facilităţi pentru vorbitorii de germană în alte cinci localităţi valone, dintre care însă trei nu sunt parte a teritoriului cedat de Germania în 1920. De asemenea, pentru a proteja mai bine minoritatea germană, existenţa Comunităţii a fost trecută în Constituţie şi statul central s-a transformat din bilingv în trilingv, declarându-se germana a treia limbă a administraţiei centrale. Ei sunt şi cea mai suprareprezentată minoritate a Europei. Au garantată câte o voce a lor atât în parlamentul naţional, cât şi în cel european (unde formează de departe cea mai mică circumscripţie electorală din toată Uniunea).

Comunitatea de limbă germană din Belgia

Competenţe ale statului central mai rămân doar autoritatea simbolică a Monarhiei, armata, politica externă, poşta, căile ferate şi Curtea Supremă de Justiţie. Politica monetară, politica economic-comercială şi cea de standarde şi unităţi de măsură ţin deja de competenţa exclusivă a UE. Pentru a înţelege sistemul politic al Belgiei, merită vizionat acest simpatic filmuleţ.

Finlanda

Insulele Åland (Landskapet Åland, 1580 km2, 28.355 locuitori) – minoritatea protejată: suedezii. Autonomia şi statutul demilitarizat sunt protejate şi garantate de Naţiunile Unite. Despre ei am scris pe larg aici. Regiunea e pe locul 2 în ţară după PIB/capita, imediat după regiunea capitalei şi la distanţă foarte mare de restul ţării.

Italia

Limbile reto-romane, limbi romanice cu număr mic de vorbitori care se bucură de numeroase drepturi

Italia este împărţită în 20 de regiuni, subîmpărţite la rândul lor în provincii. Cinci dintre acestea au un statut special autonom, garantat de constituţie. Ele se bucură de autonomie fiscală (păstrează local 80-100% din toate impozitele colectate) şi autoguvernare internă în cele mai multe domenii. Trebuie însă să finanţeze din bugetul propriu sistemele de sănătate, educaţie, cultură şi aproape toată infrastructura.

Constituţia Italiei, articolul 116 (original în italiană. Netradus fiindcă vorbitorii de română pot înţelege cu uşurinţă textul):

Il Friuli–Venezia Giulia, la Sardegna, la Sicilia, il Trentino–Alto Adige / Südtirol e la Valle d’Aosta / Vallée d’Aoste dispongono di forme e condizioni particolari di autonomia, secondo i rispettivi statuti speciali adottati con legge costituzionale.

La Regione Trentino–Alto Adige / Südtirol è costituita dalle Province autonome di Trento e Bolzano.

Valea Aosta (Valle d'Aosta / Vallée d'Aoste, 3263 km2, 126.933 locuitori) pentru minoritatea de limbă franceză. Toponimia este integral monolingv franceză. Regiunea fiind mică, nu este subdivizata în provincii. Locul 27 din 110 la PIB pe cap de locuitor în Italia.

 
Indicator rutier trilingv ladină-germană-italiană, Tirolul de Sud

Trentino–Alto Adige/Südtirol, împărţită în Provincia Autonomă Trentino (de limba italiană, cu minoritatea ladină protejată în zonele relevante, 6212 km2, 534.405 locuitori) şi Provincia Autonomă Bolzano/Bozen (7400 km2, 511.750 locuitori), unde limba germană are un statut privilegiat, şi limba ladină este protejată în zonele relevante. Această regiune, împreună cu zona de limbă ladină Cortina d’Ampezzo (comunele Cortina d’Ampezzo / Ampëz, Livinallongo del Col di Lana / Fodom, Colle Santa Lucia / Col), ataşată ulterior provinciei Belluno, este fostul teritoriu austriac alipit Italiei după Primul Război Mondial. Zona Cortina d’Ampezzo a cerut de mai multe ori să fie realipită Tirolului de Sud. De asemenea, regiunea are în mod atipic extrem de puţine atribuţii, aproape toate fiind cedate celor două provincii, protejate de asemenea prin Constituţie. Cele două capitale provinciale, Trento şi Bolzano / Bozen sunt co-capitale ale regiunii. Cu excepţia câtorva localităţi, înainte de 1920 Tirolul de Sud era practic integral vorbitor de germană (la ultimul recensământ austriac, în 1910: germani 89.0%, italieni 2.9%, ladini 3.8%, alţii 4%), comunităţi de limbă italiană existând doar în Bolzano / Bozen şi în câteva sate. Trentino este, pe de altă parte, cu câteva excepţii (insule de limbă germană şi comunitatea ladină) de limbă italiană. Graniţa istorică între limbile germană şi italiană se suprapune aproape perfect peste graniţa administrativă între cele două provincii [2] .

Autonomia zonei este garantată internaţional printr-un act adiţional la Tratatul de Pace de la Paris din 1946, semnat şi de Italia. Euroregiunea Tirol-Südtirol-Trentino, întemeiată în 1988, cuprinde aproape tot Tirolul istoric. Au loc nenumărate evenimente şi proiecte comune, la toate nivelele (există şi o reprezentanţă comună la Bruxelles), inclusiv şedinţe comune ale celor trei parlamente provinciale. Provincia Tirolul de Sud este pe locul 4 în Italia în ceea ce priveşte PIB per cap de locuitor, fiind depăşită doar de provinciile Milano, Bologna şi Modena, profund urbanizate, aflate în zona motorului economic al ţării. Trentino este pe 21, şi toată regiunea pe locul 2 între regiunile italiene, după Lombardia.

Limbile din Trentino–Alto Adige/Südtirol. Din păcate aceasta hartă nu arată şi relieful zonei, care are o influenţă fundamentală asupra distribuţiei limbilor. Limba ladină mai este vorbită şi în zona de nord a provinciei Belluno, unde este recunoscută ca limbă locală, dar nu se bucură de atâtea privilegii ca în Trentino şi Tirolul de Sud, deci aici numărul de utilizatori activi şi vorbitori competenţi în rândul tinerilor este în scădere. Aceasta este singura regiune a Italiei de unde se colectează statistici oficiale cu privire la limbile materne.

Friuli–Venezia Giulia (în friuliană Friûl–Vignesie Julie, în germană Friaul–Julisch Venetien, în slovenă Furlanija–Julijska krajina) (7858 km2, 1.219.356 locuitori). Minorităţi protejate: friulienii, slovenii şi germanii. Toate patru limbile sunt oficiale la nivelul administraţiei provinciale. Limba slovenă este oficială în Provincia di Trieste/Tržaška pokrajina precum şi în toate localităţile componente ale acesteia, mai puţin zona centrală a oraşului propriu-zis şi în Provincia di Gorizia/Goriška pokrajina precum şi în 9 din cele 25 de localităţi ale sale. În Privincia di Udine / Provincie di Udin limbile oficiale sunt italiana şi friuliana, dar sunt protejate limbile slovenă (în 15 din cele 137 de localităţi) şi germană (în 5 localităţi). Provincia di Pordenone / Provincie di Pordenon este integral bilingvă, italiană-friuliană. Italiana este principala limbă vorbită doar în fâşia de coastă, care istoric era parte a Republicii Veneţia. În interior domină friuliana, şi graniţa lingvistică cu slovena în est şi cu italiana în vest este treptată. Provincia Trieste este pe poziţia 14 din 110 la PIB/capita, Pordenone pe 28, Udine pe 33, Gorizia pe 51.

Consiliul regional Friuli–Venezia Giulia în Trieste [Despre autonomia din Sardinia, Italia, dar şi despre cea din Găgăuzia, Republica Moldova, citeşte pe MaghiaRomânia]

Serbia

Аутономна Покрајина Војводина / Autonomna Pokrajina Vojvodina / Vajdaság Autonóm Tartomány / Autonómna Oblasť Vojvodina / Provincia Autonomă Voivodina / Автономна Покраїна Войводина (21.506 km2, 1.931.809 locuitori)

Minorităţi protejate: maghiarii, românii, slovacii, croaţii, rusinii (adică ucrainienii). Chiar dacă provincia are şase limbi oficiale egale între ele, la nivel de localitate sunt oficiale, doar limba sârbă împreună cu limba/limbile cu număr semnificativ de vorbitori. Limba română are statut oficial în comunele Alibunar, Becicherecul Mare / Zrenjanin, Biserica Albă / Bela Crkva, Covăciţa / Kovačica, Cuvin / Kovin, Jitişte / Žitište, Plandişte / Plandište şi Seceni /Sečanj, precum şi în câteva sate aparţinătoare oraşului Vârşeţ / Vršac.

Primăria Novi Sad. Limbile sunt: sârbă în grafie chirilică, maghiară, slovacă, ucraineană

Structura etnică a Voivodinei

Spania

Odată cu trecerea la democraţie în 1977 şi renunţarea la dictatura ultra-centralizată al lui Franco, noua constituţie prevede posibilitatea de edificare a unor “comunităţi autonome”, formate din una sau mai multe provincii (acestea fiind unitatea administrativă oficială de bază a Spaniei), pe baze culturale, geografice, istorice şi lingvistice, care sa preia o parte din atribuţiile statului. Sistemul a fost gândit în primul rând pentru naţionalităţile istorice (catalanii, galicienii, bascii) - care au fost şi primele care şi-au constituit comunităţi - şi pentru teritoriile insulare (Insulele Canare şi Baleare), care au avut dreptul să se constituie şi să îşi primească atribuţiile imediat, fără perioadă de tranziţie şi să aibă atribuţii lărgite.

Artículo 2. La Constitución se fundamenta en la indisoluble unidad de la Nación española, patria común e indivisible de todos los españoles, y reconoce y garantiza el derecho a la autonomía de las nacionalidades y regiones que la integran y la solidaridad entre todas ellas. Constituţia Spaniei

După legea copilului râzgâiat care face circ mare-mare, şi Andaluzia a intrat în categoria asta, chiar dacă în afară de patriotism şi orgoliu local nu avea nici un motiv.

În scurt timp, însă, tot teritoriul statului s-a constituit în 17 comunităţi autonome, însă unele sunt “mai autonome decât altele” şi pomelnicul exact al atributelor diferă. Doar existenţa lor şi faptul că pot primi atribuţii speciale este garantat de constituţie, însă nici o lege nu le menţionează explicit.

Catalonia şi Ţara Bascilor au tendinţa să fie nemulţumite de faptul că, gradual, tot mai multe competenţe sunt externalizate de către stat comunităţilor şi astfel statutul lor “excepţional” se estompează. Spania este, într-adevăr, conform multor autori, cel mai descentralizat stat din Europa la ora actuală: de exemplu, din cheltuielile publice, numai 18% sunt la guvernul central, şi 38% la comunităţi. Doar împărţirea pe provincii este obligatorie şi garantată de constituţie, dar rolul acestora diferă mult în practică. De exemplu, în Navarra provincia este sinonimă cu comunitatea, în Catalonia nu mai au nici un rol practic (sunt exclusiv circumscripţii electorale şi unităţi statistice - există doar ca ficţiune legală), însă Cele Trei Provincii Basce, Araba, Gipuzkoa şi Bizkaia, au putere mult mai mare decât în alte comunităţi.

1. Galicia (29.574 km2, 2.778.913 km2): autonomie extinsă, limbile oficiale sunt limba galiciană (foarte asemănătoare cu portugheza) şi limba castiliană (spaniolă). Galiciana este recunoscuta ca “limbă proprie” şi autorităţile sunt obligate să o încurajeze.

2. Ţara Bascilor / País Vasco / Euskadi (7234 km2, 2.155.546 locuitori): legal, s-au restabilit statutele de asociere mai vechi între teritoriul basc liber şi Spania (aşa-zisele “fueros”). Astfel, Ţara Bascilor are autonomie fiscală, poliţie proprie, separată de cea naţională şi, cu excepţia autostrăzilor şi a liniilor ferate de mare viteză, controlul exclusiv asupra întregii infrastructuri. Limba bască este activ promovată în şcoli, şi în rândul tinerilor numărul vorbitorilor competenţi de bască este în creştere masivă. Cele trei provincii basce sunt pe locurile 1 (Araba), 2 (Gipuzkoa) şi 5 (Bizkaia) din 40 în Spania după PIB per cap de locuitor. Pe 3 este Madridul şi pe 4 Navarra. Următoarele patru poziţii sunt ocupate de cele patru provincii ale Cataloniei, Barcelona, Girona, Lleida, Tarragona.

3. Navarra / Nafarroa (10.391 km2, 644.566 locuitori): aceeaşi situaţie legală şi practică ca în cazul Ţării Bascilor, Navarra chiar se intitulează oficial “Comunidad foral de Navarra” / “Nafarroako foru komunitatea”. Teritoriul este împărţit oficial în trei zone: bascofonă, mixtă şi non-bascofonă şi administraţia regională este bilingvă.

4. Catalonia / Catalunya / Cataluña (32.114 km2, 7.565.603 locuitori): prima comunitate autonomă constituită, chiar în 1977. Singura limba oficială este catalana. Lipsa autonomiei fiscale îi nemulţumeşte însă foarte mult pe catalani, în ciuda atributelor extinse ale guvernului local (ex. poliţie proprie, control asupra infrastructurii şi educaţiei, etc.). Valea Aran, în colţul nord-vestic al regiunii, are un statut special: aici este oficială aşa-numita limbă araneză, care nu este nimic altceva decât dialectul local al occitanei.

5. Comunitatea valenciană / Comunitat Valenciana / Comunidad Valenciana (23.255 km2, 5.111.706 locuitori): în afară de statutul special al limbii catalane-valenciane (existenţa a două denumiri pentru aceeaşi limbă este motivată politic, la fel ca în cazul limba română - limba moldovenească) în cea mai mare parte a comunităţii (care cuprinde şi zone unde aceasta nu s-a vorbit niciodată) nu există atribute speciale. Valencia şi Galicia sunt, de asemenea, în prima treime, la PIB/locuitor.

6. Insulele Baleare / Illes Balears / Islas Baleares (4992 km2, 1.106.049 locuitori): monolingv catalane, cu atribute speciale datorită poziţiei insulare. Locul 13 la PIB/locuitor.

Acestea au fost, pe scurt, autonomiile teritoriale din majoritatea statelor din Europa. În România ne confruntăm cu ignorarea acestor realităţi din alte ţări ale Europei, mai ales în rândul anti-autonomiştilor şi cu luarea lor drept precedente pentru o autonomie în România, în rândul automiştilor.

Deşi nu sunt reţete universale, fiind inspirate din realităţi locale, autonomiile Europei ne pot inspira prin soluţii privind drepturile minorităţilor, inclusiv a majoritarilor aflaţi în minoritate numerică pe un anumit teritoriu, cum sunt românii din Harghita şi Covasna. şi cum autonomia nu e singura soluţie, în episodul următor va vom prezenţa cum au găsit de cuvinţă alte state din Europa să acorde drepturi extinse minorităţilor fără a apela la reorganizarea teritoriului lor.

[1] O excepţie, dar la capitolul comunicare în română, este clipul postat recent de Arpad Antal, primarul de Sfântu Gheorghe. Dincolo de mesajul politic, clipul conţine un adevăr: “autonomia nu înseamnă independenţă“înapoi

[2] Localitatea Salurn / Salorno din capătul sudic al Tirolului de Sud este, împreună cu Zermatt din Elveţia, extremitatea sudică a spaţiului vorbitor de limbă germană.înapoi

[3] Merită menţionat că limba sardă este cea mai conservatoare dintre limbile romanice şi totodată cea mai diferită faţă de toate celelalte. Practic, limbile romanice se împart în două subgrupuri: sarda şi “restul”, unde restul se poate subdiviza tot mai fin până la diversele limbi/dialecte individuale. înapoi

[4] Sicilia este autonomă nu pe bază lingvistică, ci din cauza poziţiei insulare şi a situaţiei socio-economice extrem de dificile şi dezavantajate în comparaţie cu restul Italiei. înapoi

Articolul poate fi citit integral pe MaghiaRomânia. Dacă aveţi orice adăugire de făcut, o aşteptăm cu drag pe adresa de mail maghiaromania[la]gmail.com.