Australia, o ţară balcanică. Cazul Djokovic, eşecul propagandei

FOTO EPA-EFE

Djokovic a dovedit inclusiv faptul că nu e încă ilegal să fii tu însuţi, într-o lume uniformizată, conformistă, plictisitoare şi ridicolă. Dacă e un mesaj profund pe care cazul său îl poate duce în lume este acesta, al autenticităţii şi individualităţii fiinţei umane, într-o lume care nu (mai) permite atipicilor, rebelilor şi nonconformiştilor să fie ei înşişi.

Cum a devenit Australia o ţară balcanică în 2022? Povestea de mai jos este incredibilă, iar scenariul este încă în curs, se scrie ultima parte, va urma ultimul episod în curând. Fostă colonie penitenciară a imperiului britanic, dornică să se rupă de afilierea la coroana Marii Britanii, prin străluciţii săi politicieni locali, Australia a reuşit, în final, să devină o ţară balcanică, cu care ne putem mândri. Cum bine ştim, balcanismul defineşte o stare de lucruri şi funcţionare a societăţii conform principiului ”merge şi aşa”. E un principiu peren, îndelung iubit şi acceptat în Balcani, unde poţi rezolva orice ocolind un pic legea, dacă îţi pui mintea la contribuţie nu există ”nu se poate”, ci ”facem, rezolvăm”. Soluţiile de rezolvare implică deseori mita sau corupţia, dar nu e obligatoriu, ”merge şi aşa” se descurcă şi prin incompetenţa sau abuzul autorităţilor.

Guvernată de politicieni ambiţioşi, dar fără idei, Australia a decis că ”merge şi aşa” în cazul Djokovic. Jucătorul sârb, acuzat global de balcanism şi ocolirea legii, după ce a ezitat o vreme să participe la turneul Australian Open, din cauza impunerii vaccinării obligatorii de către guvernul australian, a decis în final să aplice, la sfatul avocaţilor săi, conform legii, pentru o exceptare de la această regulă, motivând, printre altele, că are imunitate naturală, după infectarea cu Covid-19 şi este sănătos, cu test PCR negativ. Aplicaţia lui a fost depusă anonim, la comisiile medicale de specialitate. Dosarul său a fost analizat de comisii independente şi i s-a acordat exceptarea de la dovada vaccinării, conform normelor australiene. În consecinţă, sportivul zboară din Europa către Australia, convins fiind că are toate actele în regulă. Îşi anunţă, senin, fanii pe Instagram că va participa la turneu şi că a obţinut exceptarea de la regula vaccinării obligatorii conform reglementărilor australiene. Moment în care blogosfera, opinia publică australiană, oameni de pe tot globul iau foc. Este acuzat de tratament preferenţial din cauza statutului său de star internaţional şi a bogăţiei, este acuzat de nesimţire, balcanism, tupeu, ocolirea legii ş.a. Este instantaneu demonizat, i se doreşte infectarea cu Covid-19, arestarea, excluderea din viitoare turnee, încheierea carierei sportive, tot ce e mai rău pe lume. Ce face guvernul federal australian, deşi statul Victoria, unde se desfăşoară Australian Open, nu a avut nimic de comentat cu privire la viza şi excepţia obţinute de Djokovic? Îi revocă arbitrar şi abuziv viza, pretextând că nu este cea corectă şi îl trimit într-un hostel de detenţie pentru refugiaţi şi imigranţi ilegal, deşi Djokovic nu prezintă niciun pericol de a îmbolnăvi pe cineva şi în pofida cerinţelor stricte pe care le are dieta sa şi programul de antrenament, care nu mai pot fi respectate în detenţie, ”legea e lege”. Adepţii vaccinării obligatorii jubilează, Djokovic e imediat demonizat ca antivaxxer, nesimţit, ticălos, misecuvinist. Pe scurt, nevaccinaţii nu au drepturi. Pe forumurile publicaţiilor internaţionale, în social media izbucneşte radicalizarea: nevaccinaţii merită închişi, nevaccinaţii merită să nu aibă niciun drept, din cauza lor avem pandemie (alo? E cineva acasă?), nevaccinaţii trebuie ostracizaţi, arestaţi şi pedepsiţi, eliminaţi din societate, mama lor de duşmani ai măsurilor de Stat, adversari ai conformităţii cu Statul, rebelii împotriva măsurii universale, generale, Unice – vaccinarea.

În această atmosferă toxică, nu se poate dialoga. Nevaccinaţii oricum nu au dreptul la opinie, să tacă, uite câte îmbolnăviri pe zi, uite câte decese, câţi morţi, uite cât am stat noi în carantină, doi ani de zile nu am ieşit, ne-am chinuit. Djokovic e de vină, el, starul mondial, care dă un exemplu prost omenirii, ticălosul care are tupeul să spună, cu încăpăţânare, că el decide ce anume are nevoie corpul său şi nu vede necesitatea vaccinării fiind sănătos şi trecut prin boală. Irelevant. Trebuie vaccinat cu forţa, ”legea e lege”. Cum îşi permite, cine se crede acest balcanic? Uite, Nadal, Federer, toţi s-au vaccinat, toţi s-au conformat, vine Djokovic, nevaccinat şi îi infectează, deşi are test negativ şi nu are cum să infecteze pe nimeni, poate îi mai şi bate în teren şi iar câştigă Australian Open. Inadmisibil. De nepermis această sfruntare a autorităţilor, a bunului simţ, a ordinii mondiale, britanice, vestice, occidentale, a bunei rânduieli din lumea civilizată. Doar că sunt câteva mici probleme cu ”lumea civilizată”. Nu doar că guvernul australian i-a revocat abuziv viza – fapt confirmat de un judecător independent în instanţă luni dimineaţa – nerespectând procedura de a-i permite să se apere şi să justifice actele depuse, conform instrucţiunilor Tennis Australia şi avocaţilor săi, guvernanţii australieni trebuie să justifice mai ales în ochii australienilor de ce i-a obligat la vaccinare şi lockdown prelungit, când în continuare cazurile cresc alarmant cu noua tulpină Omicron. Ceva nu are logică, e neclar, nu se justifică. Dacă vaccinul funcţionează şi pandemia se încheie imediat ce întreaga populaţie e vaccinată, de ce apar zeci de mii de cazuri noi? Ce se întâmplă? Neavând o explicaţie logică şi validă, politicienii australieni recurg la tactica ţapului ispăşitor şi blamează, în continuare, cetăţenii rămaşi nevaccinaţi, cei 5%, 10%, câţi au mai rămas. Ei sunt vinovaţi şi iată aici un exemplu negativ, Djokovic. Imediat maşina propagandei media, plătită de stat – aşa cum este şi la noi – se porneşte pe demonizarea tenismenului. Comanda s-a dat, ”merge şi aşa”, să îi dăm în cap. Prins între instrucţiunile organizatorilor şi abuzul autorităţilor de frontieră, Djokovic face ce ştie el mai bine: îi sfidează pe toţi şi rămâne, încăpăţânat, pe poziţia lui. Judecătorul îi dă dreptate, i s-a încălcat dreptul la apărare, de a se justifica juridic de ce a procedat aşa cum a făcut-o, cum a obţinut actele şi cine le-a emis. Nu poţi, ca stat, să încalci drepturi fundamentale la presiunea publică fără să existe consecinţe, într-un stat de drept. ”Legea e lege”, dar legea poate fi şi ineptă sau abuzivă, şi atunci avem posibilitatea să recurgem la principii de drept universale, fundamentale, recunoscute în toate sistemele juridice democratice. Asta e, drumul către dictatură e presărat cu drepturi fundamentale de încălcat, unul câte unul.

Acum, Statul australian nu poate rămâne pasiv în faţa înfrângerii naraţiunii sale pandemice: vaccinarea obligatorie, pedepsirea şi închiderea celor suspecţi de propagarea ideii de virus, nu a virusului în sine, că nu ai cum fiind sănătos, şi probabil va face apel împotriva acestei decizii. Trebuie menţinută frica, naraţiunea care a justificat abuzul timp de aproape doi ani asupra propriilor cetăţeni. Trebuie impusă cu forţa, inclusiv forţa justiţiei, dacă se poate, noua politică balcanică importată în Australia ”merge şi aşa”, dacă vrem noi, politicienii. Din fericire, deocamdată, the tail won't be wagging the dog here!”, cum a spus judecătorul australian, adică politicul nu dictează justiţiei. Între timp, dacă pentru unii Djokovic a rămas figura globală a antivaxxerilor care merită demonizaţi şi marginalizaţi, pentru alţii, încăpăţânarea sârbului reflectă speranţa că libertatea individuală de a alege şi de a decide, în pofida presiunii şi abuzurilor Statului şi a mass mediei plătite să recite propaganda, câştigă în continuare, deşi e din ce în ce mai fragilă şi din ce în ce mai puţin apărată. Djokovic a dovedit inclusiv faptul că nu e încă ilegal să fii tu însuţi, într-o lume uniformizată, conformistă, plictisitoare şi ridicolă. Dacă e un mesaj profund pe care cazul său îl poate duce în lume este acesta, al autenticităţii şi individualităţii fiinţei umane, într-o lume care nu (mai) permite atipicilor, rebelilor şi nonconformiştilor să fie ei înşişi.