Pentru mine cazul este de-a dreptul şocant: să iei cu aşa brutalitate un copil de lângă mama sa, din paradisul în care trăia, pentru a-l arunca într-un avion şi trimite unor necunoscuţi dincolo de ocean. Indiferent de lege, înainte de toate trebuie să fim oameni.

Dar totuşi legea spune cum că:

Art. 911, alin 4, cod procedură civilă - Nu este permis niciunei persoane să bruscheze minorul sau să exercite presiuni asupra lui pentru a se realiza executarea.

Art. 913, alin 1, cod procedură civilă- Dacă executorul constată că însuşi minorul refuză în mod categoric să îl părăsească pe debitor sau manifestă aversiune faţă de creditor, va întocmi un proces-verbal în care va consemna constatările sale şi pe care îl va comunica părţilor şi reprezentantului direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.

Am patru copii, din care două fetiţe apropiate ca şi vârstă de Sorina. La vârsta aceasta sunt perfect conştiente de mediul din jurul lor, au prietenii legate, iar afecţiunea familiei este una din energiile cu care se alimentează. Nu vreau să îmi imaginez ce şoc ar fi pe ele dacă ar trece prin această dramă.

Spun acest lucru pentru că acolo era familia ei. Atunci când creşti un copil de la vârsta de 9 luni, când probabil toţi se fereau să facă adopţii datorită moştenirii sociale a copilei, această familie a decis să facă pasul decisiv. Să creşti copilul de la 9 luni şi până la 7 ani înseamnă să ai o relaţie cu acel copil, iar pentru el lucrurile sunt clare: mama este mama, cu bune şi cu relele unei vieţi pline de probleme din România de astăzi.

Din imaginile existente pe internet se poate vedea că acest copil avea parte de toată dragostea familiei, că trăia în condiţii extraordinare, într-o familie de buni români, muncitori şi iubitori. Acest fapt este dovedit şi de reacţia de solidaritate a comunităţii în care trăia.

Deşi în România sunt mii de copii instituţionalizaţi, statul român a decis să preia cu forţa din sânul familiei pe Sorina şi să o trimită dincolo de graniţă. Familia trebuia să aibă prima şansă de adopţie şi chiar dincolo de aceste proceduri birocratice, relaţia dintre o mamă şi copilul ei, chiar dacă nu este biologic, ţine de umanitatea noastră şi nu de o birocraţie inutilă.

Sunt trei probleme de analizat şi de cercetat penal pe acest caz:

1. de ce insistenţa şi brutalitatea cu care a fost ridicat copilul din sânul familiei, de lânga mama ei şi sora ei? cine a plătit ca aceste evenimente să aibă loc? de ce ţi-ai dori un copil care este fericit? mai suntem capabili să fim oameni?

2. este evident că Sorina consideră această familie ca fiind a ei, că familia consideră pe Sorina fiica lor; atunci de ce să iei un copil din paradisul în care trăieşte? este nevoie de foi, de documente ca să justifici o relaţie afectivă aşa de puternică?

3. există fapte penale care stau la baza acestei adopţii dubioase? cineva a promis bani şi altcineva a oferit? de ce insistenţa tocmai pe Sorina? oare sunt adevărate afirmaţiile cu privire la un posibil trafic de organe? de ce nu s-a oferit spre adopţie un copil instituţionalizat în centru şi s-a preferat să se ia unul dintr-un mediu mai mult decât potrivit?

Sunt întrebări la care procurorii trebuie să facă lumină, iar cei vinovaţi de aceste fapte penale să răspundă. Şi îmi mai pun şi altele: cum de în timp aşa de scurt aceasta a putut părăsi ţara semănând totul cu un caz de răpire, cum de existau actele necesare să părăsească România din moment ce nu a existat nici un moment în care să se facă procedurile necesare şi paşaportul? La moment copila este supusă unei circ manipulatoriu astfel încât să accepte mai uşor noua situaţie. Se pare că fetiţa este deja în SUA, ceea ce indică foarte clar că indiferent de ce se întâmplă în România ea nu va mai putea fi adusă înapoi şi drepturile ei nu vor mai putea fi protejate de autorităţile din ţară.

Se încearcă manipulatoriu introducerea cazului pe o zonă birocratică, formală, pur instituţională şi nu umană. Cum că nu ştiu cine e vinovat că nu a făcut nu ştiu ce foi. Contează ce fac oamenii, nu foile ce rezultă în urma lor.

Sistemul mafiot începe deja să capete un discurs propriu justificativ, încearcă să manipuleze opinia publică deşi materialul video spune totul: cum că au refuzat adopţia (de parcă ar fi refuzat copilul), cum că copilul era subnutrit (aceasta este o acuză perfidă şi de o josnicie maximă, căci se văd condiţiile deosebite în care trăia copila), că în America va avea o viaţă mai bună (clar nu au copii cei care spun asta), că cei din America sunt tot români şi multe altele.

Sute de mii de români au reacţionat pe Facebook, dar şi în stradă. Cazul arată încă o dată eşecul statului român, în care drepturile noastre nu mai sunt apărate de către nimeni, în care te poţi trezi că sistemul îţi ridică copilul din casă şi îl trimite dincolo de ocean.