A doua zi după moartea lui, presa îl declară adept al regimului antonescian şi filo-german cu tot ce putea însemna atunci mai rău. Semnează articole denunţătoare vitriolant Miron Radu Paraschivescu, Ion Caraion, ţărănistul Nicolae Carandino şi atâţia alţii care, fireşte, mai târziu îşi vor ocupa şi ei un meritat locşor în istoria literaturii româneşti, însă capitolul marea proză poartă până azi numele lui Liviu Rebreanu.

Mai e de notat că în noaptea care a urmat morţii sale, după ridicarea trupului neînsufleţit de către familie spre a fi dus la Bucureşti, casa marelui scriitor de la Valea Mare a fost devastată de ţăranii care au luat totul din casă, şi scaunele, şi patul, şi masa de lucru, şi icoana de pe perete.

După o tăcere de ani, cel mai mare director al Teatrului Naţional din veacul al XX-lea a fost aşezat în jilţul de onoare, pe care îl merită în istoria literaturii şi culturii noastre, cu o recentă excepţie când, la jubileul de 100 de ani al Marii Uniri, romanul Pădurea Spânzuraţilor „s-a bucurat“ de o reprezentare scenică, impunând imperios acest avertisment: „Spectacol nerecomandat minorilor sub 14 ani: scene care îi pot afecta emoţional, nuditate, scene cu conotaţie sexuală, durată care le depăşeşte capacitatea de atenţie. Din cauza efectelor stroboscopice şi de lumină, de scurtă durată şi intensitate, spectacolul nu este recomandat persoanelor cu fotosensibilitate şi celor care suferă de epilepsie!“!!! Curat spectacol jubiliar al Unirii!

*

În septembrie 1944, în ziarul Scânteia abia apărut, Marele Istoric şi Patriot Gheorghe Brătianu, din celebra familie, fiul lui Ionel Brătianu, este considerat criminal şi hitlerist şi i se indică să urmeze exemplul lui Killinger, adică să îşi pună pistolul la tâmplă!!!

*

Prin anii 36-37, scriitorul Mihail Sadoveanu este declarat trădător al neamului, iar cărţile lui vor fi arse în pieţe publice din Bucureşti. Marele povestitor este aruncat şi el la lada cu gunoi a istoriei, la fel ca Rebreanu şi Gheorghe Brătianu.

*

În anii 36-37 s-a creat un sentiment al fricii care a pătruns friguros în universal spiritual românesc, urmând să fie amplificat până la frica paralizantă din anii de la începutul dictaturii comuniste. Am înfăţisat acest sentiment al fricii în romanul „Clipa“, redat cu fidelitate apoi în filmul Clipa şi, din nou în urmă cu doi ani, în romanul „Marele premiu la Monte Carlo“, când l-am descris ca o adăugire la scenele din acest roman, venind să evoce detenţia mea în Lagărul de muncă forţată Mila 21 Medgidia de pe albia canalui Dunăre-Marea Neagră.

 

*

Imediat după al Doilea Război Mondial, marele poet american Ezra Pound, din grupul „generaţiei pierdute“, prieten cu Hemingway, a fost declarat din America până la Paris - ceea ce însemna şi întreaga Europă - un pro-fascist notoriu, condamnat pentru aceasta şi interzis pe toate meridianele şi aruncat, nu-i aşa, fireşte?!, la lada cu gunoi a istoriei.

La începutul anilor 1970 reprezentanţi de seamă ai elitei culturii americane, europene şi mondiale au despărţit erorile politice grave ale poetului de opera lui literară, datorită căreia a fost şi este considerat şi azi unul dintre marii poeţi ai veacului XX.

 

*

Aflu că de curând Mihail Sadoveanu a fost iarăşi declarat criminal şi trădător de ţară şi trimis la lada cu gunoi a istoriei. Sadoveanu, despre care George Călinescu, şi el la un moment dat, ca şi Arghezi, interzis şi trimis la lada cu gunoi a istoriei, a scris în marea sa istorie a literaturii române, în care i-a acordat un capitol întreg: „Luat în totalitate, M. Sadoveanu este un mare povestitor cu o capacitate de a vorbi autentic enormă, asemănător lui Creangă şi lui Caragiale, mai inventiv decât cel dintâiu, mai poet decât cel de-al doilea.(...) Prin gura sa, vorbeşte un singur om simbolizând o societate arhaică, dar spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizată în toate instituţiile ei.“

Să înţelegem, pentru că este uşor de înteles, că Mihail Sadoveanu este pus alături de Creangă, Caragiale şi Eminescu.

*

Dimitrie Gusti, de două ori preşedinte al Academiei Române, cel mai mare sociolog român şi unul dintre cei mai mari patrioţi români, a fost interzis şi trimis la lada cu gunoi a istoriei, şi I.G. Duca, marele democrat şi om politic liberal, a fost împuşcat ca trădător pe peronul gării din Sinaia şi zeci de ani trimis la lada cu gunoi a istoriei, el, care în cele 4 volume de Memorii, s-a dovedit a fi şi a rămas un mare memorialist al literaturii române şi unul dintre cei mai rafinaţi stilişti ai unei limbi româneşti de elită.

*

Şi casa Brătienilor de la Florica, unde s-au semnat acte hotărâtoare ale istoriei naţionale, şi unde regele Carol I a venit să se închine la catafalcul marelui om politic şi patriot Ion Brătianu şi să îi sărute mână, îngheţată de moarte, a fost gata să fie aruncată la lada cu gunoi a istoriei şi să fie cumpărată de un negustor cu bani dacă nu intervenea în ultima clipă, cu ştiinţa lui de carte de excepţie, un ministru socialist tânăr al culturii, Ionuţ Vulpescu, care a avut curajul să cumpere casa muzeu pentru a fi înscrisă, aşa cum merită, în patrimoniul naţional. Dar această ultimă împrejurare este, din păcate, astăzi, o raritate fericită.

Toate împrejurările descrise înaintea acesteia nu sunt poveşti şi culminează îngrijorător cu condamnări şi aruncări la lada cu gunoi a istoriei, care par să nu mai fie de la o vreme întâmplătoare şi singuratice şi vin să pustiască marea cultură naţională şi să justifice îngrijorător versurile din titlul însemnării de faţă.