Atanase Perifan, aromânul din Constanţa care a împrietenit peste 20 de milioane de vecini în Franţa şi în toată lumea

Atanase Périfan (stânga) a fost un profet în ţara sa natală. Fotografie făcută de „Ziua Vecinilor” în România în 2009

Atanase Perifan, aromân originar din Constanţa, a lansat în Franţa în anul 2000, „Sărbătoarea vecinilor”. Devenit franco-român, adjunct al primarului din arondismentul 17 din Paris, a vrut să trezească în noii săi compatrioţi francezi simţul convivialităţii, constatând cu tristeţe că oamenii se intersectau în casa scării aproape făra să se salute.

Succesul iniţiativei sale, dovadă că ea corespundea unei aşteptări în acest sens, a depăşit toate speranţele.

Anul trecut, Sărbătoarea vecinilor a fost celebrată de peste 7 milioane de francezi şi 15 milioane de persoane de pe cinci continente, unde s-a extins. În total, peste 20 de milioane de pământeni dornici să-şi cunoască mai bine vecinii de palier sau de cartier.

Aceste cifre vor fi chiar depăşite la sfârşitul lunii mai, cu ocazia celei de-a 14 a ediţii, celebrată sâmbată, 31 mai. România nu a scăpat de această „contagiune” universală în stil românesc, cu mici, chiftele şi grătare, Atanase Perifan dezminţând astfel de mai mult de cinci ani proverbul „Nimeni nu-i profet în ţara lui”.

„Cu cât suntem mai mulţi nebuni… cu atât râdem mai mult !”

Dar aromânul nu s-a oprit la această prodigioasă reuşită. Plecând de la principiul conform căruia convieţuirea trebuie să existe de-a lungul zilei, nu numai când ajungem acasă, el a hotărât, anul trecut, să-şi lărgească sărbătoarea cu tema „Sărbătoarea vecinilor de muncă”. Franţa i-a servit din nou ca teren de experimentare şi, pe 1 iunie 2012, aproximativ 5000 de întreprinderi au participat, multe altele pregătindu-se să li se alăture la a doua ediţie, peste câteva săptămâni, iniţiativa părând să aibă un frumos viitor. Un dicton francez spune „Cu cât suntem mai mulţi nebuni… cu atât râdem mai mult !”.

Atanase Perifan a avut ideea de a transpune în universul companiilor celebra sa Sărbatoare a vecinilor „pentru a stimula solidaritatea între cei ce-şi petrec jumătate din viaţă la birou sau lucrează în întreprinderi vecine şi nu se cunosc între ei”. Astfel, anul trecut, pe imensa esplanadă de la Defense, la Paris, în mijocul zgârie-norilor, „angajaţi la costum şi cravată şi-au făcut timp să interacţioneze, să se invite unii pe alţii. Unii chiar au descoperit că erau vecini şi au prevăzut să vină împreună la serviciu cu o singură maşină”, se felicită el.

„Am vrut să deschid inima oamenilor”

La sfârşitul anilor ’90, Atanase Perifan a fost profund şocat de decesul unei doamne de 80 de ani în imobilul său parizian, deces care a rămas neobservat timp de două luni, deşi vecinul său de palier locuia acolo de cinci ani.

„Am vrut să deschid inima oamenilor”, mărturiseşte el.  Românul a creat asociaţia „Amicii Parisului”, şi mişcarea a adunat repede mulţi adepţi. Numită iniţial „Clădiri în sărbătoare” şi lansată în 1999, „Sărbătoarea vecinilor”, ţinută în ultima marţi din luna mai, a devenit europeană în 2003, odată cu crearea „Zilei europene a vecinilor”. Patru ani mai târziu, cinci ţări li se alăturaseră deja şi 800 de oraşe au înscris-o pe agenda manifestărilor anuale: Londra, Varşovia, Roma, Praga, Geneva, Bruxelles, Atena, Bucureşti.

O credinţă ortodoxă care îl face să iubească profund oamenii

Crezul său, solidaritatea, Atanase Perifan îl datorează „felului în care  a fost crescut, într-un mediu al refugiaţilor politici, unde se face întotdeauna loc noilor veniţi”. Tatăl său, Iancu Perifan, a fugit din România în ajunul executării sale, în 1948, povesteşte el. Student la Politehnică, participă la rezistenţa contra Armatei roşii şi a fost condamnat la execuţie de către regimul comunist.

„A fost capturat în Iugoslavia, trimis în minele de sare, de unde a evadat; a reuşit să ajungă în Austria în plin război rece. I-au trebuit patru ani să traverseze Europa pe jos şi să ajungă în Franţa”, povesteşte Atanase.

A ajuns la Biserica Ortodoxă din Paris, care întrunea elita intelectuală scapată din comunism. „În iunie 2010, la vârsta de 89 de ani, tata s-a dus la Bucureşti, unde se deschiseseră Arhivele Securităţii. Era menţionat în 17 volume, şi voia să ştie cine l-a denunţat, dar numele fuseseră şterse”, povesteşte fiul.

Solidaritatea, fraternitatea şi simţul serviciului, Atanase Perifan le-a învăţat şi de la Cercetaşi, de care a aparţinut de la 8 la 25 de ani.

„Aceasta mi-a permis să mă integrez, eu, care la şcoală, eram ţinta batjocurii copiilor din cauza prenumelui grec Atanase, care înseamnă « nemuritor ».” În fine, credinţa sa ortodoxă, care îl conduce la slujbă în fiecare dimineaţă, „îi dă un sens vieţii” şi îl face să iubească profund oamenii.

„Viaţa este ca un ascensor, urcă şi coboară…”

După studiile de informatică şi o diplomă în marketing, tânărul român a avut şansa să-l întâlnească pe Alexandre Basdereff,  „un tânăr gaullist, care înfiinţa compania Optimus, destinată adunării de fonduri pentru scopuri asociative ca « monedele galbene » (bani mărunţi) sau Telethon, care îi ajuta pe cei care suferă sau sunt în dificultate.” Cei doi sunt şi acum asociaţi. Pentru Atanase Perifan, 47 de ani, căsătorit, patru copii, viaţa este filozofia fericirii, a celor trei proximităţi cotidiene, trei solidarităţi: a familiei, a societăţii, a vecinilor, la care el adaugă a patra dimensiune, locul de muncă.

„Viaţa este ca un ascensor, urcă şi coboară… mâna întinsă a unui vecin, a unui coleg, ne poate salva. Iată de ce, într-o zi, trebuie să facem toţi cunoştinţă”, pledează el neobosit.