Atacul haidamacilor

„Vă e milă? V-am luat banii!“ Replica personajului Pepe din filmul Filantropica, după scenariul lui Nae Caranfil, interpretat magistral de regretatul actor Gheorghe Dinică, a fost parcă mai actuală ca oricând în timpul sărbătorilor de iarnă.

Majoritatea scursurilor din realitatea societăţii româneşti implicată în fenomenul cerşetoriei şi escrocheriilor stradale, fie prin şefi de bande sau simpli amărâţi exploataţi pentru a produce bani prin cerşit, şi-a mutat activitatea, de mai mulţi ani, în occident. De fapt, de acest fenomen însoţit indubitabil cu cel al infracţionalităţii fără frontiere sunt speriaţi occidentalii, nu de cel al invaziei muncitorilor în căutarea unui loc de muncă.

După căderea Crotinei de fier, an după an, ţară după ţară ‒ Franţa, Spania, Germania, Italia, Belgia, Olanda, Marea Britanie ‒ au fost luate cu asalt de hoarde de infractori din Europa de Est şi Centrală având ca singur ţel câştigul financiar şi material prin orice mijloace.

Aici trebuie să trag o linie: din categoria infractorilor fără frontiere despre care vorbesc nu fac parte românii cinstiţi, corecţi, care au luat calea străinătăţii unde au muncit şi muncesc pe brânci, în căutarea unei vieţi mai bune pentru ei şi familiile lor din ţară. Mă refer doar la infractorii care au speriat vestul, indiferent în ce categorie de infracţiuni le sunt incluse faptele şi legea din ţările pe unde o încalcă.

Această realitate a avut două repercursiuni pentru ţara noastră: una oarecum benefică într-un mod extrem de subiectiv, în sensul în care s-a zis că dacă hoţii pleacă afară, rămân mai puţini infractori în ţară. Lucru ce nu a fost întru totul adevărat, deoarece în locul celor plecaţi au apărut alţii, iar, după un timp, expulzaţi sau de bună voie, mulţi dintre infractorii români s-au întors în patrie, dar cu o experienţă în fapte nelegiuite mult mai mare decât aveau atunci când au plecat. A doua consecinţă extrem de gravă a fost imaginea negativă şi eticheta pe care aceşti indivizi certaţi cu legea au adus-o României pe plan internaţional, lucruri care ne afectează de ani de zile.

Din cauza lor suferă şi sutele, miile de români care muncesc din greu în occident, dar sunt băgaţi de unii occidentali în aceeaşi oală cu nelegiuiţii. Le pun aceeaşi etichetă, fără să ţină seama de faptul că unii fură, în vreme ce alţii se dedau la fapte ilegale.

Modul în care sunt priviţi şi trataţi românii corecţi, în căutarea unui loc de muncă şi a unui trai cinstit, acum, în Marea Britanie, dar şi problemele pe care le au şi le întâmpină în Europa, este consecinţa faptelor bandelor de nelegiuiţi proveniţi din România dar şi din alte ţări ex-comuniste care au îngrozit vestul.

De sărbători, în special cele de iarnă, mare parte dintre aceşti infractori se întorc acasă, la familii şi prieteni şi îşi etalează actele de „bravură“ din Occident, care i-au îmbogăţit peste noapte. După, se întorc la „lucru“ în ţările unde „caşcavalu-i gras“.

Dacă aceştia sunt cei care au luat drumul străinătăţii, nu înseamnă că cei rămaşi în ţară s-au cuminţit. Şi aici voi face o delimitare clară, acum mă refer la infractori de drept comun, nu la penalii politici care, însă, de multe ori fac echipă comună cu ceilalţi.

Pe lângă alte fapte antisociale, chiar dacă s-a transferat la greu la export în ţările occcidentale, cerşetoria rămâne un fenomen care afectează din plin România, în special marile oraşe. Nu doar că vizează societatea, dar dinamica cerşetoriei a suferit, după cum observăm cu ochiul liber pe străzi sau în alte locuri publice ori private, o dezvoltare anume. Cerşetoria în România este extrem de agresivă, atacând cu mult tupeu cetăţenii nu doar pe stradă, ci şi în locuinţele lor.

Replica, aproape filozofică a personajului Pepe, jucat extraordinar de actorul Gheorghe Dinică, în filmul Filantropica: „Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primeşte pomană“ ‒ este depăşită total de realitatea acestor vremuri. Acum, povestea este înlocuită cu agresivitatea, tupeul, neruşinarea, criminalitatea infractorilor care au avut o activitate intensă la sfârşitul anului 2013-începutul anului 2014.

Pe stradă, în pieţe, în locuri publice, în mijloacele de transport, în blocurile de locuinţe, pe la porţile caselor, în uşile bisericilor, la restaurant, în parcări, peste tot infractorii-cerşetori au acţionat. Sub diverse pretexte: pentru pâine, copii, biserici, pentru că a fost, este şi va fi o sărbătoare sau alta ‒ aceştia cer, pe un ton tupeist-ameninţător sau prefăcut umil, bani. Bani, bani, bani ‒ doar asta vor. În piaţă şi pe stradă: „Daţi-mi şi mie un ban pentru pâine, că-mi mor copii de foame! Să v-ajute Dumnezeu!“ La semafor: „Şefu’, daţi un bănuţ pentru mănăstirea, biserica…Trei surcele“. Exemplele pot continua la nesfârşit.

Venind acasă, într-una din zilele trecute, în blocul cu interfon şi cameră video la intrare, pe scară acţionau trei indivizi. Tineri până în 40 de ani, înalţi ca bradul, graşi şi voinici, plesnind de sănătate, lucrau la foc automat, din uşă în uşă. Cu mult tupeu, agresivi, nu doar că băteau în uşi cu putere, ci chiar puneau mâna pe clanţă şi încercau să deschidă chiar dacă puteau fi surprinşi de alţi locatari.

Când să deschid uşa, m-am trezit cu o astfel de huidumă transpirată, cu ochii sticlind, mirosind puternic a alcool, apărută de undeva de după casa liftului. S-a proţăpit cu tupeu în faţa mea, arătându-mi un pumn de bani în mâna dreaptă.

„Dă-ne şi nouă bani, de Revelion, de Crăciun, de Sfântu Vasile!!!” L-am îndepărtat fără să-l reped, totuşi, cu toate că mă enerva la culme tupeul şi neruşinarea lui. S-a dus la vecini, încercând clanţa şi bătând în uşă cu putere. L-au uşuit. Văzându-mă plecat, a împins uşa încercând să intre în casă. L-am uşuit, stăpânindu-mă cu greu să nu-l buşesc. Pe scară, la câţiva metri distanţă, alţi doi haidamaci la fel de tupeişiti mari şi agresivi încercau clanţele şi băteau în uşi. În momentul în care m-am întors intenţionând să chem poliţia, au dispărut cu aceeaşi repeziciune cu care acţionau.

Probabil că s-au dus la alt bloc, altă scară, alte locuinţe vizate. Dar mă gândeam ce se putea întâmpla dacă un copil singur acasă le-ar fi deschis, imprudent uşa sau ar fi dat de o bătrână, un bătrân neputincios, atunci sigur ar fi intrat în casă peste ei, comiţând fapte infracţionale, poate chiar criminale.

Şi în mijloacele de transport în comun, pe rutele mai aglomerate, şuţii au dat lovituri, mai ales asupra copiilor, bătrânilor sau a persoanelor aflate într-o anumită stare de euforie provocată de febra sărbătorilor.

După cum am constatat şi realitatea ne-a demonstrat-o, infractorii de rând din ziua de azi nici măcar nu se mai sinchisesc să spună o poveste lacrimogenă, să inventeze ceva, să acţioneze mai subtil pentru a fura sau face rost de bani. Acum, aceştia acţionează la vedere, cu multă agresivitate, tupeu, la intimidare. Nu se feresc să atace în văzul lumii. A trecut vremea cu spusul poveştii pentru pomană, locul infractorilor cu stil, dacă pot să zic aşa, a fost luat de haidamacii agresivi.

De aceea este bine să fim atenţi, prudenţi, să-i ţinem la distanţă şi să-i punem la respect, acolo unde le este locul acestor infractori pentru a preveni atacurile, furturile sau alte fapte infracţionale care ar putea să ne afecteze.