Asztalos Csaba, şeful CNCD, reacţie la scandalul restricţiilor de Paşte cu un citat din N. Steinhardt: „Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Asztalos Csaba, a reacţionat pe pagina personală de Facebook în actualul scandal legat de măsurile de restricţie impuse de sărbătorile de Paşte cu un citat din Jurnalul Fericirii al lui Nicolae Steinhardt.

„Mai mult decât o carte - o recitesc cu drag! „Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proşti. Ne cheamă să fim buni, blânzi, cinstiţi, smeriţi cu inima, dar nu tâmpiţi. Mii de draci mă furnică văzând cum este confundat creştinismul cu o cucernicie tâmpă şi laşă. Dumnezeu iubeşte nevinovăţia, nu imbecilitatea. Dumnezeu, printre altele, ne porunceşte să fim inteligenţi“.Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a afirmat miercuri că acordul Patriarhiei cu MAI este "în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă" şi subliniază că România este o ţară şi o societate edificate pe valorile creştinismului, "nici creştinopată, nici creştinofobă".

„Acordul Patriarhiei cu MAI este în conţinutul său, până la ultima literă, în consonanţă cu toate reglementările stării de urgenţă în vigoare (valabile în spaţiul public, inclusiv al magazinelor alimentare, al farmaciilor etc). Poliţia Română nu ne asigură tuturor doar protecţia şi ordinea publică, ci face acum şi un gest major de civilitate creştină, un gest de cordialitate civică pentru care toţi cetăţenii ortodocşi ai acestei ţări îşi exprimă tăcut recunoştinţa. Mai puţin ideologii anticreştini mereu de serviciu. Suntem o ţară şi o societate edificate pe valorile culturale şi spirituale ale creştinismului, o societate tolerantă, solidară, civilizată. Nici creştinopată, nici creştinofobă", a declarat miercuri Bănescu pentru agerpres.ro.

Anunţul distribuirii Luminii cu girofarul

Ministrul Marcel Vela a anunţat, marţi, că, în urma unui acord între MAI şi BOR, distribuirea Sfintei Lumini aduse de la Ierusalim în seara zilei de sâmbătă, 18 aprilie, se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică şi patrulele existente în misiune, începând cu ora 20,00.

„Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de trei persoane. În acest sens, doi sau trei locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta Lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor", a precizat Marcel Vela.

El a mai arătat că prescura de Paşte poate fi luată vineri şi sâmbătă din locurile special amenajate în afara bisericilor şi că pe declaraţia obligatorie credincioşii trebuie să menţioneze numele lăcaşului de cult din zona de rezidenţă.

Reacţia dură a lui Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va solicita în şedinţa pe care urmează să o aibă cu premierul şi mai mulţi miniştri să se revină asupra acordului încheiat între MAI şi BOR.

„În cadrul acestei şedinţe voi solicita premierului Orban şi ministrului de Interne să revină asupra acestui acord, să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul staţi acasă, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungeşte starea de urgenţă şi care evident respectă toate ordonanţele militare", a spus şeful statului într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite