Asociaţie pentru drepturile victimelor, către Fifor: „Asumaţi-vă responsabilitatea pentru dezastrul din Ministerul Afacerilor Interne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie pentru drepturile victimelor acuză sistemul de neprofesionalism şi înaintează o serie solicitări ministrului de Interne, pe care le-a transmis prin intermediul unei scrisori deschise.

Asociaţia Necuvinte reclamă modul în care s-a acţionat în cazul din Caracal şi cere o serie de măsuri, reclamând totodată funcţionarea defectuoasă a serviciului 112 şi lipsa de acţiune a lui Mihai Fifor. 

„Schimbări din funcţii, declaraţii contradictorii, măsuri fără substanţă, toate ne arată o indiferenţă şi o complicitate criminală şi faptul că instituţia statului „care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei” nu mai este o instituţie funcţională. Mai mult decât atât, nu mai poate face faţă infracţionalităţii din România, fie în mod voit, ceea ce o transformă în grup de crimă organizată, fie din neputinţă, dar ambele vă fac vinovaţi prin lipsa unor măsuri concrete”, se arată în scrisoarea deschisă. 

Redăm conţinutul integral al scrisorii: 

„Într-un context de criză naţională a justiţiei şi o stare de mobilizare, deciziile care s-au considerat a fi esenţiale au fost obligativitatea purtării uniformei de către toţi lucrătorii de poliţie şi schimbarea şefului Jandarmeriei. Schimbări din funcţii, declaraţii contradictorii, măsuri fără substanţă, toate ne arată o indiferenţă şi o complicitate criminală şi faptul că instituţia statului „care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei” nu mai este o instituţie funcţională. Mai mult decât atât, nu mai poate face faţă infracţionalităţii din România, fie în mod voit, ceea ce o transformă în grup de crimă organizată, fie din neputinţă, dar ambele vă fac vinovaţi prin lipsa unor măsuri concrete.

În anul 2018, au dispărut 3.600 de minori de acasă şi au fost găsiţi 3.190 dintre aceştia. Cu toate acestea, pe site-ul Poliţiei Române, la categoria „Copii dispăruţi” apar doar 17 nume, două dintre acestea fiind ale celor două fete din Caracal, Luiza şi Alexandra, al căror strigăt de ajutor a reuşit să treacă peste corupţia din Poliţia Română şi să se facă auzit.

Proiectul de lege Alertă Copil, existent şi blocat din anul 2011 la Ministerul Afacerilor Interne, pus în dezbatere publică acum, însoţit de declaraţii absolut halucinante din partea reprezentanţilor acestor două instituţii şi schimbarea şefului Jandarmeriei Române sunt doar o dovadă în plus a indiferenţei criminale. Corupţia endemică reacţionează în declaraţii pompoase, lipsite de valoare şi acţiuni concrete numai în urma unei tragedii.

Vă reamintim faptul că problemele legate de proasta funcţionare a liniei naţionale de urgenţă 112 nu reprezintă o noutate şi după fiecare tragedie majoră, s-au făcut aceleaşi promisiuni, de fiecare dată rămase fără rezultate reale. Vă reamintim accidentul aviatic din Apuseni şi incediul din clubul Colectiv din Bucureşti, dar nu sunt singurele momente în care sistemul naţional de urgenţă a eşuat să-şi îndeplinească scopul, existând şi o condamnare la CEDO a României în acest sens.

Comisia Europeană a introdus procedura de infringement împotriva României înainte de cazul Caracal în urma eşecurilor României de a-şi îndeplini obligaţiile legate de Digital Single Market. În plus, Comisia a decis să trimită scrisori formale de notificare unui număr de state membre, precum Austria, Belgia, Grecia, Ungaria, România şi Slovenia, care au eşuat în transmiterea informaţiilor despre operatorii serviciilor esenţiale identificate sub legea europeană despre reţea şi informaţii despre sisteme. (Directive (EU) 2016/1148).

În cadrul anchetei din Caracal, cu toate că s-au prezentat chiar de către DIICOT legăturile IPJ Olt cu clanuri interlope locale, continuă să fie implicaţi aproape 60 de poliţişti din cadrul IPJ Olt, compromiţând astfel orice fel de credibilitate, în cazul în care aceasta ar mai exista.

Domnule ministru, în data de 02 august, aţi declarat: “În paralel, de ieri dimineaţă a început o altă acţiune a Poliţiei Române, identificăm pe cei care fac transport ilegal de persoane, îi ştim cu toţii şi îi vedem la marginea oraşelor, aşa-zisul «ia-mă, nene», pentru că trebuie să încercăm să preîntâmpinăm situaţii care au dus, iată, la dezastrul de la Caracal. Vreau să vă asigur că nu ne vom opri, până când nu vom reuşi să punem pe roate un sistem care să funcţioneze aşa cum trebuie şi până nu vom şti ce s-a întâmplat la Caracal şi nu vom identifica vinovaţii pentru ca aceştia să răspundă. Raed Arafat, cu grupul pe care îl coordonează, este pregătit să vină cu măsuri. Ceea ce trebuie să ştie cetăţenii acestei ţări este că nu costurile ne vor opri. Indiferent de cât ar costa, toate aceste măsuri se vor implementa, nu cred că există preţ pentru viaţa unui cetăţean”(în ceea ce priveşte sistemul de localizare şi costurile – n.r.),conform Mediafax.

În contextul acestor declaraţii, cum explicaţi amânarea implementării sistemului de monitorizare electronică a agresorilor? Lipsa acestui sistem continuă să ducă la pierderea de vieţi omeneşti an de an. Există, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, o listă în care sunt valorificate vieţile cetăţenilor, iar vieţile femeilor şi fetelor din această ţară se află pe un loc inferior în acest top? Ne puteţi explica modul în care înţelegeţi „nu există preţ pentru viaţa unui cetăţean”?

Sau lipsa folosirii declinării la feminin explică de la sine sistemul de valori intern al ministerului pe care îl coordonaţi?

Noi toţi, o ţară întreagă, am asistat cutremuraţi la incompetenţa sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă de a interveni, nepăsarea şi bătaia de joc a poliţiştilor, cei care sunt în slujba noastră, a cetăţenilor, nu a clanurilor interlope locale/naţionale, am auzit zeci, mii de declaraţii, toate contradictorii, scuze şi plasarea responsabilităţii de la o instituţie la alta, dar nu am văzut transparenţă, bun simţ şi măsuri clare care să arate că vă asumaţi dezastrul în care se află în acest moment siguranţa cetăţeanului pe care voi ar trebui să o asiguraţi.

Stimate domn Fifor, vreţi cu adevărat să atacaţi corupţia din sistemul pe care îl coordonaţi în acest moment sau vreţi să continuaţi să vă certaţi cu presa pe Facebook şi să faceţi declaraţii populiste?

Uitaţi-vă la modul de intervenţie al altor state care au trecut prin crize ale sistemului de justiţie majore. Acestea au atacat direct inspectoratele de poliţie corupte şi le-au destructurat total.

În Georgia, au fost daţi afară 15.000 de ofiţeri de politie şi după au angajat numai oameni ne-corupţi.

În Mexic, toată poliţia din Acapulco a fost dată afară şi şefii arestaţi. Armata şi forţele centrale au preluat responsabilităţile temporar, până la normalizarea situaţiei.

În Honduras, au dat afară 1700 de poliţişti, inclusiv 6 din 9 generali, 2/3 din ofiţerii evaluaţi.

În Columbia, au fost daţi afară peste 1400 de poliţişti corupţi.

În Ucraina, sute de poliţişti au fost daţi afară, inclusiv 100% din câteva structuri regionale

Aşa ar trebui să arate un început de reformă, nu schimbaţi doi şefi.

Având în vedere cele expuse mai sus, nesiguranţa generalizată şi teama de a mai apela la poliţie, vă transmitem următoarele:

Solicitări:

1. Olt – demiterea fără drept la pensie specială sau alte beneficii a comisarului-şef Nicolae Alexe, fost adjunct al IPJ Olt şi urmărirea penală a acestuia pentru complicitate şi constituirea unui grup infracţional organizat. Solicităm aceleaşi măsuri pentru toţi lucrătorii de poliţie din cadrul IPJ Olt, Poliţia Municipiului Caracal şi postul de poliţie din Dobrosloveni care au tergiversat cazul Luizei Melencu şi al Alexandrei Măceşanu şi au tratat aceste dispariţii în bătaie de joc.

2.Bacău – demiterea din funcţie fără drept la pensie specială sau alte beneficii a chestorului de poliţie Vasile Oprişan, şeful IPJ Bacău. În contextul în care -  potrivit DIICOT, clubul secret din Bacău aflat lângă sediul IPJ Bacău, funcţiona încă din anul 2015. „Investigaţia vizează activităţile unor oameni de afaceri din municipiul Bacău care, începând cu anul 2015, au amenajat un club clandestin  în care organizau, cu o frecvenţă aproape zilnică, petreceri  în timpul cărora se consumau o gamă variată de droguri, sau substanţe cu efect psihoactiv şi se utilizau în mod curent serviciile unor persoane de sex feminin minore care practică prostituţia. Cercetările efectuate au relevat faptul că în jurul persoanelor care se ocupau de întreţinerea clubului şi de organizarea petrecerilor, s-a agregat un anturaj din care făceau parte oameni de afaceri, persoane cunoscute cu trecut infracţional, precum şi funcţionari din cadrul unei instituţii publice.”, se arată în comunicatul DIICOT.

 - şi a declaraţiilor referitoare la victimele violenţei în familie făcute de către Chestorul de poliţie Vasile Oprişan, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău la un post de radio local în legătură cu care încă mai aşteptăm rezultatele constrolului intern efectuat la începutul lunii aprilie.

3.Călăraşi – restructurarea la sânge a lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Călăraşi şi a structurilor subordonate din judeţ şi întărirea statului de drept prin transferul unor lucrători de poliţie din alte judeţe, care nu au legături cu grupuri infracţionale.

Călăraşi se află pe locul 1 la nivel naţional, la numărul de persoane traficate în scop de exploatare sexuală şi cu toate că an de an se spune acest lucru, atât de către instituţiile naţionale cât şi internaţionale, nu au fost luate măsuri reale care să stopeze traficul de persoane din acest judeţ.

4.Înfiinţarea unui grup de lucru la nivelul Ministerului Afacerilor Interne din care să facă parte reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale specializate pe problematica traficului de persoane, violenţă domestică şi de gen, democraţie şi drepturile omului, precum şi reprezentanţi ai sindicatelor din poliţie care să fie implicate cu transparenţă în deciziile privitoare la proiecte de acte legislative şi situaţia sistemului naţional de urgenţă 112.

5.Înfiinţarea cu celeritate a unor birouri specializare pe violenţă domestică şi de gen la nivelul fiecărui Inspectorat de Poliţie Judeţean din ţară, birouri formate din lucrători de poliţie din cadrul Serviciilor de Ordine Publică şi Serviciilor de Investigaţii Criminale.

6.Introducerea unor programe de pregătire profesională obligatorii a lucrătorilor de poliţie în proceduri de intervenţie, tehnici de audiere şi fenomenul violenţei de gen şi al traficului de persoane. Materialele de curs să fie realizate şi cu consultarea societăţii civile.

7.Scoaterea din rândurile poliţiştilor a acelor lucrători de poliţie asupra cărora se face dovada descurajării repetate a victimelor infracţiunilor de violenţă de gen să depună sesizări şi tratarea acestora în bătaie de joc.

8.Considerând că numărul poliţiştilor care îşi respectă cu adevărat jurământul depus şi meseria a devenit o minoritate şi pentru a nu descuraja şi această minoritate – motivarea salarială a lucrătorilor de poliţie care îşi îndeplinesc cu celeritate atribuţiile de serviciu, prin acordarea de premieri/sporuri în urma soluţionării unor speţe deosebite.

9.Schimbarea bateriilor de teste psihologice folosite pentru evaluarea lucrătorilor de poliţie şi asigurarea reală a unor programe de consiliere psihologică pentru aceştia. În completare, luarea unor măsuri concrete în situaţiile de risc descoperite care să vină în sprijinul acelor poliţişti, de exemplu: relocarea pe alte funcţii care nu necesită acelaşi nivel de stres.

10.Respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi demnităţii umane în procesul de investigaţii atât a victimelor, cât şi ale persoanelor apropiate acestora.

11.Instruirea operatorilor liniei naţionale de urgenţă 112 în ceea ce priveşte relaţionarea şi comunicarea cu oamenii care sună pentru a cere ajutor şi asigurarea unor psihologi/psihoterapeuţi pentru fiecare tură de lucru, precum şi a unor persoane specializate şi tehnici de negociere, audiere pentru a se putea afla toate detaliile necesare care să ducă la salvarea vieţilor omeneşti, fără să li se închidă telefonul în nas.

12.Introducerea la Academia de Poliţie şi Şcolile de Agenţi a unor cursuri specializate pe violenţă domestică şi de gen şi fenomenul traficului de persoane pentru a asigura continuitatea pregătirii cadrelor.

13.Asigurarea transparenţei instituţionale şi asumarea responsabilităţii, începând chiar de la cele două conturi de Facebook ale instituţiei coordonate de către d-voastră, cea a Ministerului Afacerilor Interne care nu răspunde la mesaje şi a Poliţiei Române care are funcţia „trimite mesaj” blocată. Comunicarea cetăţenilor cu aceste instituţii trebuie să fie neîngrădită, nu vă puteţi ascunde în spatele unei sigle sperând ca problemele să dispară.

14.Denumirea sistemului de alertă dispariţie copil – Alexandra Alert, după modelul american al sistemului de alarmă Amber (o fetiţă în vârstă de 9 ani care a fost răpită şi ulterior ucisă, în anul 1996).

15.Prelungirea perioadei de pregătire profesională a agenţilor de poliţie formaţi în Şcolile de Agenţi la 2 ani de zile precum şi a personalului încadrat din sursă externă. Crearea unui sistem real de tutelă care să exceadă tutela existentă doar pe hârtie pentru a evita în viitor cazuri precum cel din Galaţi de zilele acestea, dar şi multe altele. Evitarea reîncadrării personalului ieşit din activitate, cu excepţia creării unui sistem de instruire a studenţilor, elevilor şi lucrătorilor care ar putea beneficia de expertiza şi disponibilitatea de timp a acestora.

16.Poliţia Română este o instituţie care ar trebuie să funcţioneze non-stop pentru că şi infracţionalitatea acţionează non-stop. Situaţiile din mediul rural în care programul de lucru este de la ora 08:00 – 16:00 sunt inacceptabile. Faptul că există un deficit de personal de aproape 20.000 de oameni nu justifică lipsa de implicare şi nivelul de deprofesionalizare la care aţi lăsat sistemul să ajungă. Puteţi asigura temporar funcţionarea decentă a acestui sistem prin a cere suplimentarea personalului pe o perioadă determinată de timp de la Jandarmerie sau, de ce nu, în lipsa unei alte soluţii, celor de la Poliţia Locală.

Având în vedere cele menţionate mai sus, vă solicităm să organizaţi o întâlnire cu toţi factorii menţionaţi la punctul 4  în care să se discute toate propunerile primite în această perioadă de către Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, vă solicităm elaborarea unui plan de măsuri concrete, cu termene clare de implementare, plan accesibil publicului larg. Toate aceste măsuri solicitate de noi nu sunt menite decât să aducă îmbunătăţiri sistemului şi să asigure supravieţuirea statului de drept şi menţinerea contractului social dintre cetăţean şi stat.

Stimate domn Fifor, asumaţi-vă responsabilitatea pentru dezastrul din Ministerul Afacerilor Interne. Vă ascundeţi de presă şi vă scuzaţi dând vina pe guverne anterioare, cetăţeni neînţelegători, dar rolul d-voastră care este? Dacă nu vă puteţi face meseria, plecaţi şi lăsaţi alte persoane să încerce să scoată mizeria din acest sistem.

Alexandra Măceşanu a dat dovadă de un curaj senzaţional, iar voi, tot ce faceţi în memoria ei, este să vă bateţi joc de această anchetă.

În România, decesul statului de drept a fost constatat joi, 25 iulie, ora 11:05”, se mai arată în scrisoare. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite