Asociaţia Salvaţi Copiii se opune impunerii unui prag disriminatoriu pentru alăptarea copiilor în public

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Asociaţia Salvaţi Copiii critică un proiect legislativ aflat în proces de adoptare în Senat privind protecţia mamelor ce alăptează în spaţiul public pe motiv că impune un prag discriminatoriu prin care ar viza doar mamele ce alăptează copii ce nu au împlinit 24 de luni.

„În procesul legislativ al Senatului României, se află, din 14 februarie, o propunere legislativă privind alăptarea în spaţii publice. Salvaţi Copiii România consideră că acest proiect de lege răspunde nevoii de protecţie a mamelor şi copiilor lor împotriva oricărei forme de discriminare ori de încălcare a dreptului la hrană al copiilor, sancţionând cu amendă evacuarea dintr-un spaţiu public a mamei şi copilului, interzicerea în orice mod a alăptării sau refuzul de a furniza servicii unei persoane pe motiv că mama îşi hrăneşte copilul la sân”, se arată într-un comunicat dat publicităţii, luni, de Asociaţia Salvaţi Copiii.

Asociaţia reclamă însă faptul că proiectul prevede protecţie doar pentru mamele care alăptează copiii de până la doi ani şi solicită Senatului să elimine din proiectul de lege această sintagmă discriminatorie, pentru că „stabilirea unei limite de vârstă a copilului (”copil de până la 24 de luni”) este contrară principiului interesului superior al copilului”.

”Păstrarea acestei restrângeri a vârstei copilului (24 de luni) transformă proiectul de lege într-un text juridic discriminatoriu sui generis la adresa mamelor şi copiilor lor. În opinia noastră, nu există nicio raţiune juridică, medicală ori etică pentru includerea acestei limitări. Reamintim iniţiatorilor propunerii legislative că orice reglementare adoptată în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului se subordonează cu prioritate interesului superior al copilului, principiu constituţional, în determinarea căruia trebuie să se aibă în vedere nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie ale copilului, fie de 24 de luni fie mai mare. Concluzia este că această condiţionare legată de vârsta copilului încalcă dreptul la viaţă şi dezvoltare al copilului şi, pe cale de consecinţă, este contrară interesului său superior”, susţine organizaţia non-guvernamentală prin vocea preşedintelui său executiv, Gabriela Alexandrescu.

În comunicatul citat, Asociaţia Salvaţi Copiii subliniază faptul că recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii pentru continuarea alăptării nu se opreşte la vârsta de 24 de luni a copilului. „Deoarece nu putem presupune existenţa vreunui argument raţional pentru această separare deliberată a copiilor mai mici de 2 ani, protejaţi împotriva discriminării, de ceilalţi copii mai mari, care sunt excluşi, considerăm că iniţiatorii au aplicat fără discernământ recomandarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii de a continua alăptarea până la vârsta de doi ani a copilului”, se arată în comunicatul ASC. În plus, susţin aceştia, în toate textele OMS în care este promovată alăptarea copiilor „se vorbeşte despre alăptarea exclusivă în primele 6 luni de viaţă ale copilului şi continuarea hrănirii la sân până la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului şi dincolo de această vârstă. Această recomandare OMS nu poate deveni punct de plecare ori argument în emiterea unei restricţii de vârstă a copilului al cărui drept de a fi hrănit cu lapte matern este fundamental şi niciodată supus vreunei condiţionări arbitrare exterioare fiinţei sale”.

În final, în comunicatul Asociaţiei Salvaţi Copiii sunt oferite câteva exemple legislative din ţări precum Franţa, Suedia, Finlanda, Spania sau Canada în care, susţin aceştia, nu este amintită nicio astfel de limită de vârstă a copilului alăptat.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite