Asociaţia 21 Decembrie spune că a primit jurnale de luptă falsificate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asociaţia "21 Decembrie" a mai primit încă 10 dosare privind Revoluţia Română. Multe din acestea sunt, în opinia preşedintelui acesteia, Doru Mărieş, "probe privind crimele din timpul revoluţiei". Mărieş se află în greva foamei de 20 de zile.

El protestează astfel faţă de "tergiversarea finalizării predării integrale a documentelor din dosarele Revoluţiei şi Mineriadei din 13 - 15 iunie 1990, precum şi faţă de neîndeplinirea dezideratelor societăţii româneşti cerute încă din zilele Revoluţiei ca prioritate naţională". Este a doua oară când Mărieş se află în greva foamei.

Mai citeşte şi:

Mărieş acuză Ministerul de Interne că a favorizat criminalii din decembrie '89

Doru Mărieş a subliniat că dosarele primite sugerează falsificarea jurnalelor de luptă ale unor unităţi militare. El dat ca exemplu jurnalul de luptă al Diviziei 70 de Aviaţie, în care se vorbeşte  la data de 18 decembrie despre "clanul Ceauşescu", "regim totalitar" şi "înlăturarea dictaturii lui Ceauşescu". Acesta arată, susţin membri Asociaţiei "21 Decembrie", că acesta, ca şi alte documente de acest fel, au fost rescrise ulterior.

"Cred că falsificarea unor documente oficiale, cum sunt jurnalele de luptă, se pedepseşte, conform legii", a spus, liderul Asociaţiei.

Doru Mărieş a prezentat şi o copie după un document, aflat într-unul din dosarele revoluţiei remise asociaţiei, semnat de un fost ofiţer de securitate, fugit în Germania în 1984, care relata despre implicarea lui Ion Iliescu, în calitate de ministru al tineretului, în reprimarea studenţilor care în 1968 au ieşit în stradă pentru a-şi colinda profesorii.

Potrivit fostului ofiţer de securitate, Iliescu i-ar fi numit la acel moment pe respectivii studenţi "huligani, legionari" şi i-ar fi '"lovit cu bâta" pe aceia dintre cei prinşi în urma denunţului unuia dintre colegi.

În context, seniorii "Ligii Studenţilor" şi conducerea Asociaţiei "21 Decembrie" au făcut apel la toţi foştii studenţi implicaţi în evenimentele din 1968 să contribuie la o documentare mai vastă asupra acestui subiect, despre care Mărieş susţine că "şi dacă n-ar avea aparent legătură cu revoluţia, arată că Ion Iliescu a slujit regimul comunist şi, implicit pe Ceauşescu".

Pe de altă parte, Mărieş a anunţat că mâine va avea loc o întrevedere cu o delegaţie a ambasadei Belgiei, pentru a discuta despre "cazul Daniel Huwe",  jurnalistul belgian mort în timpul evenimentelor petrecute în faţa clădirii fostului Stat Major General, din zona Răzoare, relatează Agerpres.

Reamintim că preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie" a mai fost în greva foamei între august şi octombrie 2009, dar asociaţia nu a primit toate documentele solicitate. Din acest motiv, Doru Mărieş a intrat din nou în greva foamei pe 12 ianuarie, la ora 00.00.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite