Situaţiunea devine şi mai găunoasă atunci când mintea comodă se dă în spectacol cu presupusa-i omniscienţă, când se împopoţonează cu platitudini de parcă ar fi medalii pentru erudiţie, când potretizează clişeele drept emancipare. Dacă operaţiunea are succes, indiferenţii devin îngăduitori, dacă nu chiar câştigaţi.

Bine, şi care ar fi problema?

Răspunsul ar trebui să fie cunoscut sau măcar intuit de toţi cetăţenii alfabetizaţi, care, teoretic, ar trebui să priceapă lecţiile lui Clio înscrise nu doar în cărţile şi articolele de istorie, ci şi în orice material de cultură generală. Problema este că îngăduinţa faţă de ideologie duce la dictaturi, precum cele din secolul XX. Şi atunci, sub pretextul coborârii paradisului pe pământ, naziştii şi comuniştii au condamnat pe toţi cei care nu se încadrau în viziunea lor despre om. Primii pe toţi care nu păreau a fi arieni, cei din urmă pe toţi care nu păreau proletari cu origini sănătoase.

Motivându-şi sentinţele prin nişte postulate închipuite, ideologii regimului şi-au eliminat adversarii, călcând la propriu peste cadavre, abuzând conştiinţe şi neantizând suflete. Viziunea ideologilor despre om, pur şi simplu nu coincidea cu realitatea, adică cu natura umană şi cu ipostaza biologică. Realitatea trebuia schimbată şi, cum aceasta era şi este imposibil dacă nu suntem demiurgi, trebuia minţit prin propagandă declarată, bineînţeles, ştiinţă (sic). Repetă minciuna până când poate te vor crede.

Între timp, semenii nedoriţi erau stigmazaţi, condamnaţi şi, eventual, asistaţi spre eşafod. Te puteai opune? Da, dacă luai calea munţilor precum partizanii anti-comunişti sau alegeai rezistenţa anti-nazistă precum în Franţa. Chiar dacă s-ar fi putut şi altfel decât în mod armat, comisarii scoteau imediat de la naftalină experţii lor şi studii comandate sau pervertite ideologic. Oricum nu puteai prevala atâta vreme cât comisarii erau cocoţaţi în vârful instituţiilor. Şi uite aşa ajungem la colonizarea ideologică din zilele noastre, când „sexul” devine „gen”, „egalul” „la fel” şi sexualitatea normativă. Dar, despre aceasta, cu altă ocazie, poate într-o lună mai puţin călduroasă.