Arsenal şi cultura abuzului

Abuzul se comite la vedere, cu zâmbetul pe buze şi cu conştiinţa ocrotirii de sus.

Jon Butler şi Bruno Vincent, doi englezi cu apetenţă pentru absurdul de zi cu zi, au strâns o sută una întrebări bezmetice într-un volum cu titlul „Au furnicile sfincter?". Iată câteva dintre nedumeririle din carte: Care este sinonimul cuvântului „sinonim"? Mai există culori nedescoperite? De ce nu intră oile la apă când plouă? De ce se livrează pizza în cutii pătrate? Cum ar fi dacă n-ar exista întrebări ipotetice? Ce-a fost mai întâi, omleta sau ochiurile? În fine, de ce există o singură Comisie pentru Monopol? Ei bine, ultimul cuvânt al ultimei întrebări, „monopol", mi-a prilejuit şi mie un moment interogativ cu două zile în urmă, în parcarea Aeroportului Internaţional „Henri Coandă", alias Otopeni, la zona rezervată sosirilor. Iar întrebarea sună aşa: Cine încurajează monopolul firmei de taximetrie Arsenal, posesoarea celor mai ridicate tarife din taximetria bucureşteană? Nu e prima dată când formulez întrebarea aceasta, dar e prima data când o scriu.

Exemplul e minor într-o ţară care are motive mult mai mari de îngrijorare decât mersul cu taxiul (sănătatea, violenţa în spaţiile publice, reforma justiţiei, starea şcolilor, deficitul general de competenţă etc.) Însă aşa minor cum e, el ilustrează cultura abuzului şi ramificaţiile sistemelor tentaculare. Pe scurt, Arsenal e o firmă de taximetrie care operează fără concurenţă la Aeroportul Otopeni. Nicio altă companie nu e lăsată să aducă maşini în parcarea de la terminalul aterizărilor. Călătorii care au nevoie de taxi sunt nevoiţi să plătească de 2,5 ori mai mult decât ar fi făcut-o dacă ar fi apelat la serviciile altei companii. (Tariful obişnuit în Bucureşti e de 1,39-1,40 lei/km, pe când Arsenal operează cu 3,5 lei/km). Odată ieşit din aeroport, clientul se vede în imposibilitatea de a-şi exercita dreptul elementar: opţiunea. A plăti fără să poţi alege pentru ce plăteşti, iată o situaţie prin care capitalismul din 2011 se întoarce în comunismul din 1987, când cumpărătorul nu avea cum să facă uz de exigenţă. La Otopeni, pasagerul coborât din avion află că trebuie să „aleagă", pe banii lui, între o singură variantă. Incomod, ilogic şi neplauzibil, nu?

Ba da, dar nu se întâmplă nimic. Ar fi interesant de ştiut câţi clienţi s-au plâns Oficiului pentru Protecţia Consumatorului fiindcă li s-a interzis dreptul de-a opta. Sau câţi au observat că unele aparate suprataxează chiar şi în condiţiile tarifului foarte mare. E-adevărat, ar fi şi mai interesant cine deţine firma Arsenal, cine-o protejează, cine-i asigură spatele şi im(p)unitatea, şi cu ce preţ. O asemenea situaţie, de oficializare a pirateriei, poate apărea doar ca urmare a unui act de corupţie (trucarea unei licitaţii, favorizarea unui competitor etc.), a unui troc impur ori a unei ambiguităţi juridice sau de statut. Însăşi ideea de piaţă liberă e aruncată în ridicol de aranjamentul de la Otopeni. Abuzul se comite la vedere, cu zâmbetul pe buze şi cu conştiinţa ocrotirii de sus. Sigur, în Bucureşti, doar oamenii neatenţi sau afumaţi mai cad în plasa acestor tunari ai chilipirului. La aeroport, în schimb, n-ai de ales, mai cu seamă dacă însoţeşti un copil, un bătrân sau un suferind. 

În aceste condiţii, aproape că n-are rost să mai întrebi ce servicii în plus oferă Arsenal pentru cei 3,50 lei/km. Un asemenea tarif presupune, într-o ţară bine aşezată, nişte plusuri care să-l încânte pe client. Arsenal nu justifică prin absolut nimic diferenţa de tarif. Maşinile sunt la fel ca ale altor companii, înăuntru miroase tot aşa, confortul şi ambianţa nu se ridică nici cu un milimetru peste ce livrează concurenţa, aspectul şoferilor şi gusturile lor muzicale sunt aceleaşi. Ceea ce mă face să revin la punctul de plecare. Cine permite abuzurile briganzilor pe patru roţi de la Arsenal şi de ce nu ia nimeni măsuri în faţa acestui caz flagrant de monopol?

Radu Paraschivescu este scriitor, publicist şi traducător. Are o legătură specială cu lumea sportului, despre care scrie constant, participând totodată la emisiuni de profil radio-tv şi scrie pentru ''Adevărul''.