Argumentul heringului roşu

Sofismul perfect este când dl Băsescu le spune sinistraţilor că trebuiau să-şi asigure casele pe care tocmai le-au luat apele.

Există în logica formală un tip de eroare căreia i s-a dat neobişnuita denumire de „heringul roşu". Spun neobişnuită pentru că, în acest domeniu, termenii sunt atât de specializaţi încât par greu de digerat pentru publicul larg. În cazul de faţă, este vorba de un sofism pe care anticii îl numeau „ignoratio elenchi" şi care presupune folosirea unui argument valid în sine, dar lipsit de relevanţă pentru concluzia raţionamentului.

De exemplu, eu spun că instituţiile publice sunt pline de funcţionari corupţi, iar cineva îmi răspunde că, în România, salariile bugetarilor sunt mici. Ambele propoziţii, luate separat, sunt corecte. Cea de-a doua nu face însă decât să îndepărteze discuţia de la problema ridicată de prima. Această diversiune se aseamănă, zice-se, cu metoda „heringului roşu" pe care vânătorii l-ar fi târât pe urmele vulpilor tocmai ca să-şi deruteze câinii şi să-i dreseze, astfel, să distingă între mai multe mirosuri pe cel al prăzii.

Nu ştiu cât de adevărată e povestea, cert este că termenul a fost folosit prima dată de un pamfletar englez de la începutul secolului al XIX-lea. William Cobbett critica faptul că presa se grăbise să anunţe, în mod greşit, înfrângerea lui Napoleon în faţa unei armate ruso-prusace pe câmpul bătăliei de la Eylau. În fapt, nimeni nu a câştigat acea luptă rămasă în istorie ca un masacru fără victorie şi fără glorie.

Mi-am adus aminte de teoria „heringului roşu" urmărind, în ultima vreme, falsele piste lansate atât de politicieni, cât şi de presă. Unii politicieni şi o parte a presei, pentru a nu cădea eu însumi în capcana generalizărilor. Ei bine, iată-i pe actualii guvernanţi vorbindu-ne despre acordul cu FMI când li se cere să argumenteze tăierea salariilor sau mărirea taxelor. Argumentul pare corect, dar n-are legătură cu subiectul. Normal ar fi fost să ne întrebăm, întâi, dacă nu există şi „alte alternative", ca să citez din limba de lemn a dlui Boc.

Nici dlui Băsescu nu-i e străină metoda „heringului roşu". Sofismul perfect este când dânsul le spune sinistraţilor că trebuiau să-şi asigure casele pe care tocmai le-au luat apele. La fel de eronată este o altă idee fixă venită de la Cotroceni, consemnată recent şi într-un document oficial, potrivit căruia presa reprezintă un pericol la adresa siguranţei naţionale. Punctual, dl Băsescu poate avea dreptate când susţine că o ştire difuzată de o televiziune este tendenţioasă pentru că ascunde un anumit interes. Însă acest lucru nu schimbă valoarea de adevăr a ştirii respective.

De altfel, presa face aceeaşi greşeală. Când ni se reproşează că avem şi noi „uscăturile" noastre, care confundă jurnalismul cu propaganda, sărim ca arşi şi facem apel la libertatea de opinie. Nu ne mai preocupă moralitatea analistului care-l scoate vinovat pe şeful statului pentru orice, de la criză la fenomenele meteo, şi nici obiectivitatea reporterului care pune microfonul sub nas cetăţenilor ca să-i întrebe când vor ieşi în stradă să dea jos guvernul. Aceasta e presa „heringului roşu"!