Argumentele specialiştilor pentru vaccinarea copiilor sub 16 ani. Platoul va dura până în luna august

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serul Pfizer a primit aprobarea EMA pentru a fi utilizat la copii peste 12 ani
Serul Pfizer a primit aprobarea EMA pentru a fi utilizat la copii peste 12 ani

Agenţia Europeană a Medicamentului recomandă vaccinul produs de Pfizer pentru imunizarea copiilor între 12 şi 15 ani. Autorităţile române au anunţat că vaccinarea voluntară va începe cel mai probabil mâine. Medicii specialişti explică faptul că şi dacă majoritatea celor mici fac forme uşoare de COVID-19, nu există nicio garanţie că, totuşi, nu vor ajunge să se îmbolnăvească de o formă severă fulminantă, cum s-au mai văzut cazuri

Campania de imunizare împotriva COVID-19 urmează să includă o nouă categorie de persoane eligibile: copiii cu vârste între 12 şi 15 ani. Agenţia Europeană a Medicamentului, EMA, a recomandat autorizarea serului produs de Pfizer pentru imunizarea acestei categorii. 

„Avem date care arată că vaccinul poate fi inoculat în siguranţă la copii”, a declarat directorul de strategii de vaccinare al EMA, Marco Cavalleri. Acesta a prezentat studii din care reiese o eficacitatea foarte bună şi o tolerabilitate mare la copiii din această categorie de vârstă. Urmează ca şi Comisia Europeană să-şi dea acordul, însă acest lucru este considerat mai mult o formalitate. Până acum, acest ser putea fi utilizat pentru inocularea persoanelor de peste 16 ani. Este primul ser care primeşte acceptul EMA pentru vârste mai mici de 16 ani. 

Aceeaşi schemă ca la adulţi

De altfel, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col.dr. Valeriu Gheorghiţă, medic primar de boli infecţioase, a anunţat că imunizarea voluntară a copiilor va începe, cel mai probabil, miercuri. Platforma electronică va fi optimizată de astăzi. Pentru facilitarea procesului de vaccinare, părinţii sau tutorii pot descărca de pe site-ul ROVACCINARE atât chestionarul de triaj, cât şi formularul de consimţământ informat prin care îşi exprimă acordul în acest sens. Documentul poate fi semnat de către unul dintre părinţi. În centrul de vaccinare, adulţii vor prezenta actele de identitate valabile care să ateste calitatea acestora (CI, paşaport - pentru adulţi şi certificatul de naştere, în cazul copiilor care nu au împlinit 14 ani). 

„În momentul în care toate etapele premergătoare acestui demers vor fi deja gata, ceea ce înseamnă semnarea autorizării de către Comisia Europeană, traducerea rezumatului caracteristicilor produsului în limba romană, publicarea pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, ulterior va fi emisă o instrucţiune în acest sens prin care va debuta în mod oficial etapa de vaccinare”, a explicat medicul infecţionist.  

Accesul la vaccin se va putea face şi prin prezentare directă, la aceleaşi centre de vaccinare de până acum, prin cabinetele medicilor de familie, în cadrul unor maratoane de vaccinare care vor fi organizate, dar şi în centre de tip drive thru. Schema de vaccinare, a adăugat Gheorghiţă, este aceeaşi ca la adulţi - două doze la interval de 21 de zile. 

În opinia dr. Adrian Marinescu, medic primar de boli infecţioase la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof.dr. Matei Balş” din Capitală, trei sunt argumentele care ar trebui să-i determine pe părinţi să-i imunizeze pe cei mici. „Dacă a fost autorizat de EMA, înseamnă că este un vaccin sigur şi pentru cei mici. Sunt date pe care le avem în plan ştiinţific. Şi dacă cei mai mulţi dintre cei mici fac forme uşoare, nu există nicio garanţie că, totuşi, nu vor ajunge să facă o formă severă fulminantă, cum s-au mai văzut cazuri. În al doilea rând, cei mici sunt vectori pentru persoanele din familie care au o anumită vârstă sau afecţiuni cronice. Deci, pot să transmită, în condiţiile în care ei au interacţiuni importante la şcoală, cu ceilalţi copii de aceeaşi vârstă. Şi ne aşteptăm ca aceste interacţiuni să fie şi mai intense, în viitorul apropiat”, a subliniat dr. Marinescu. 

În al treilea rând, dar nu în ultimul, mai spune medicul de boli infecţioase, avem nevoie de o vaccinare extinsă într-un timp scurt, tocmai pentru a reduce circulaţia virusului şi a închide, de fapt, pandemia: „Lucru care nu se întâmplă peste noapte, dar se poate întâmpla mai repede decât altfel, prin aceeastă vaccinare”. 

Studiile făcute până acum, completează col.dr. Gheorghiţă, au arătat că nivelul anticorpilor la această categorie de vârstă a fost semnificativ mai crescut decât în rândul populaţiei adulte vaccinate cu acelaşi tip de vaccin. „Cred că este o veste bună în mod deosebit pentru copiii care sunt în evidenţă cu afecţiuni cronice, cu afecţiuni care îi expun unui risc crescut de a face o formă gravă de îmbolnăvire”, a mai spus Valeriu Gheorghiţă. 

Noi măsuri de relaxare în Bucureşti, începând de astăzi. „Viaţa de noapte” a Capitalei ţine până la ora 24.00 

Începând de astăzi intră în vigoare noile măsuri de relaxare valabile pentru Bucureşti, după ce Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a reunit, ieri, pentru a transpune normele conform deciziei Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU). Masca de protecţie rămâne obligatorie în mijloacele de transport în comun şi în spaţiile publice aglomerate, restaurantele, barurile şi cluburile se vor închide la miezul nopţii, iar meciurile vor avea loc cu trei sferturi din tribune goale.

Astfel, începând din 1 iunie, se redeschid barurile, cluburile şi discotecile la o capacitate de 50% în intervalul orar 5.00-24.00, deci „viaţa de noapte” din Bucureşti se va desfăşura doar până la miezul nopţii. Măsura de relaxare se aplică doar dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Încă nu este clar cum vor transpune în practică patronii de cluburi sau baruri directive CNSU, mai exact cum vor stabili dacă jumătate dintre clienţi sunt imunizaţi sau nu, deoarece vaccinarea cu o singură doză nu intră la socoteală (în afara serului Johnson & Johnson). 

Tot până la miezul nopţii este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor, începând de astăzi, dar fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a localurilor. Spre deosebire de baruri sau cluburi, restaurantele sau cafenelele pot funcţiona până la 100% din capacitate, dacă toţi clienţii sunt vaccinaţi cu schema completă. 

Nunţi şi botezuri cu limită de participanţi

Începând de astăzi se pot organiza nunţi, botezuri, mese festive în saloane, restaurante sau cafenele cu un număr-limită de 70 de persoane, fără a-i pune la socoteală pe cei mai mici de 16 ani. Limita creşte până la capacitatea maximă a respectivului local doar dacă toţi participanţii sunt imunizaţi. 

Competiţiile sportive din Bucureşti pot fi organizate atât în interior, cât şi în exterior până la 25% din capacitate şi doar pentru „microbiştii” care s-au imunizat, au teste negative RT-PCR din ultimele 3 zile sau test rapid efectuat în ultimele 24 de ore. De asemenea, este permis accesul pe stadion sau în sala de meci a persoanelor care au avut COVID-19 şi se află între a 15-a şi a 90-a zi de la debutul bolii.

Activităţile recreative sau sportive defăşurate în aer liber (parcuri publice) se pot organiza doar în limita a 10 persoane care nu locuiesc împreună.

Spectacolele la interior (cinematografe, teatre) pot fi organizate până la 70% din capacitate, doar dacă persoanele sunt imunizate, prezintă test RT-PCR/test rapid sau fac dovada că au trecut prin boală.

Rezultatele generale ale Maratonului de vaccinare din Bucureşti

La ediţia a II-a a maratonului vaccinării din Bucureşti, încă 4.600 de persoane s-au prezentat pentru vaccinare, în plus faţă de cei 20.000 de cetăţeni care s-au prezentat pentru a face rapelul.

2.200 dintre persoanele nou-venite au făcut prima doză cu vaccinul Pfizer, iar 2.400 au făcut vaccinul în doză unică produs de Johnson & Johnson. Cei care au făcut acum prima doză pot merge la orice centru de vaccinare pentru rapel, fără programare, doar cu buletinul.

În Bucureşti există, deocamdată, patru centre de vaccinare de tip drive-thru, unde bucureştenii se pot prezenta cu maşina personală sau cu taxiul pentru a fi vaccinaţi anti-COVID. Ele sunt amplasate la Metro Berceni (Sector 4), Piaţa Constituţiei (sectorul 5) şi la Plaza România şi Metro Militari (sectorul 6). 

Biostatistician: „Platoul din vară va dura până în august”

Biostatisticianul Octavian Jurma avertizează că pericolul pe care îl reprezintă virusul SARS-CoV-2, mai ales prin noile tulpini, nu a trecut.

„Testarea rămâne în Romania tămâia de care se feresc autorităţile. (…) Am ajuns în situaţia ridicolă ca în România să avem un număr de cazuri de 5 ori mai mic decât în Anglia (300 vs 2.500), dar de 10 ori mai multe decese (50 vs 5). Să ne bucurăm aşadar că numărul de cazuri a scăzut şi este în scădere, dar să nu ne amăgim că la noi merge mai bine epidemia decât în Norvegia. Mă aştept ca platoul din vară să dureze cel puţin până în luna august. Nu cred că vom avea un nou val de infecţii până în septembrie, dar tulpina indiană (cea care nu e de îngrijorare în România) sau cea braziliană pot produce surprize neplăcute”, scria dr. Octavian Jurma pe 28 mai. În ziua următoare, pe 29 mai, Marea Britanie înregistra 3.240 de cazuri noi şi 17 decese. 

Toate persoanele care se vor vaccina astăzi, la centrul de vaccinare drive-thru deschis de Primăria Capitalei în Piaţa Constituţiei, vor primi bilete gratuite la teatrele şi muzeele din Bucureşti, a anunţat, ieri, edilul general Nicuşor Dan.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite