Aproximativ 500.000 de români suferă de boala uitării. Alzheimerul apare în jurul vârstei de 70 - 80 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demenţa apare după vârsta de 70 de ani FOTO Adevărul
Demenţa apare după vârsta de 70 de ani FOTO Adevărul

Aproape 500.000 de români sunt diagnosticaţi cu boala Alzheimer, afecţiune cunoscută şi ca boala uitării. În cazul acestei patologii, incidenţa şi prevalenţa cresc puternic odată cu vârsta.

„Boala Alzheimer este o formă comună de demenţă, reprezentând între 50 şi 70 la sută din toate cazurile de demenţă. Alte tipuri de demenţă sunt demenţa vasculară, demenţa cu corpi Lewy, demenţele asociate cu boala Parkinson şi demenţele fronto-temporale”, a spus profesorul Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN).

Demenţa debutează la persoanele de peste 70 de ani

Potrivit medicului, debutul demenţei are loc în jurul vârstei de 70-80 de ani şi mai puţin la persoanele sub 40 de ani. „Atât incidenţa, adică numărul de cazuri noi într-un interval de un an, raportat la o populaţie, cât şi prevalenţa, respectiv categoria de persoane la care se manifestă tulburarea, cresc puternic odată cu vârsta”, a adăugat prof. dr. Mureşanu.

Preşedintele SSNN a mai spus că metoda cea mai eficientă a prevenire a bolilor neurologice este modificarea stilului de viaţă.

„Şi aici este vorba, în principal, despre dietă, activitatea fizică, consumul de băuturi alcoolice, fumatul, consumul de droguri etc. Tot în metodele eficiente de prevenţie intră şi vizitele periodice la medic, pentru depistarea şi tratamentul adecvat al suferinţelor care favorizează apariţia bolilor neurologice”, a explicat doctorul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite