Apa Nova nu a acceptat amenda de la Ministerul Sănătăţii. Director: „Nu vom schimba nimic în tratarea apei”

Apa Nova nu a acceptat amenda de la Ministerul Sănătăţii. Director: „Nu vom schimba nimic în tratarea apei”

FOTO Adevarul

Andrei Hostiuc, directorul Departamentului Sănătate, Securitate şi Mediu din cadrul Apa Nova, a declarat marţi, la o întâlnire cu presa, că amenda în valoare de 10.000 de lei stabilită de Ministerul Sănătăţii nu a fost acceptată de managementul companiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cu toate acestea, Hostiuc nu a spus şi dacă va contesta sau nu această amendă. „Din informaţiile pe care le deţin la această oră, directorii Apa Nova nu au semnat această amendă, pentru că rapoartele de încercare pe care le-am făcut înainte, în timpul şi după acest eveniment au arătat deplina conformitate a produsului nostru. Vom vedea care va fi decizia managementului”.
 
Adrian Stanciu, directorul Direcţiei de producţie al companiei Apa Nova, a subliniat că valoarea clorului este stabilită în funcţie de calitatea apei brute primite. „În mod normal, la ieşirea din staţia de tratare trebuie să avem o valoare a clorului rezidual care să se regăsească în reţea, astfel încât să avem garanţia că în reţea ajunge o apă dezinfectată. Acest clor are, într-adevăr, un anumit miros”.
 
Stanciu susţine că nu au existat erori în cei 18 ani de activitate. „Practic, prescrierea acestei valori se poate face foarte simplu de la tastatura calculatorului”.
 
Legat de problema apărută la finalul lunii ianuarie - începutul lunii februarie în Bucureşti, el a explicat: „Clorul folosit pentru dezinfecţie (în formă gazoasă, n.r.) reacţionează cu ceea ce se găseşte în apă. În acea perioadă, în apă s-au găsit compuşi chimici şi a rezultat cloramina. Cloramina este, la rândul ei, un dezinfectat, dar este unul pe care nu îl folosim în mod uzual. El s-a format în apă care urmare a dozării clorului şi a avut un miros mai intens”.
 
Au fost înregistrate la Apa Nova aproximativ 170 de plângeri în două zile. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările