ANPC: Atenţie mare la cumpărarea mâncării pe caniculă, alimentele pot fi un pericol pentru sănătate

ANPC: Atenţie mare la cumpărarea mâncării pe caniculă, alimentele pot fi un pericol pentru sănătate

Foto Unsplash.com

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va demara în perioada următoare acţiuni de control pentru supravegherea pieţei produselor alimentare şi a unităţilor de alimentaţie publică. Cetăţenilor li se recomandă să fie atenţi când cumpără mâncare pe caniculă, deoarece alimentele care au stat la temperaturi foarte ridicate pot fi un pericol pentru sănătate.

Potrivit unui comunicat al ANPC, remis, joi, AGERPRES, vor fi controlate unităţi fast-food, restaurant auto-servire, bufet tip expres, pizzerie, snack-bar, restaurante, terase, rotiserii, braserii, berării.

În principal, vor fi verificate calitatea alimentelor şi a băuturilor comercializate, condiţiile de expunere, prezentare şi comercializare ale alimentelor şi respectarea prevederilor legale la transportul şi depozitarea produselor.

„Odată cu venirea căldurii, alimentele păstrate necorespunzător vă pot da mari bătăi de cap! Aveţi grijă de unde vă cumpăraţi aceste produse! Riscaţi să vă îmbolnăviţi! Produsele alimentare comercializate în locuri neautorizate sau depozitate în locuri neconforme pot fi un pericol pentru sănătate în zilele toride", a subliniat preşedintele ANPC, Claudiu Dolot.

Paul Anghel, director general al Direcţiei Generale Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană, recomandă ca, având în vedere prognoza meteorologică pentru următoarea perioadă, când se pot înregistra temperaturi ridicate, cetăţenii să aibă în vedere o serie de reguli care trebuie respectate în astfel de situaţii, pentru a preveni efectele negative asupra sănătăţii.

„Verificaţi cu atenţie data durabilităţii minimale, data limită de consum a produselor (termen de valabilitate) şi verificaţi în mod direct caracteristicile produsului (miros, culoare, aspect etc.) având în vedere că temperaturile ridicate favorizează procesul de alterare a produselor alimentare şi refuzaţi produsele care prezintă caracteristici de produs alterat (aspect măzguit, miros de acru, aspect spongios de început de fermentare, produs deformat şi consistenţa moale-îngheţată, ambalaje deformate etc.). De asemenea, când cumpăraţi produse alimentare, acordaţi atenţie deosebită asupra modului de prezentare a ambalajului. În cazul în care ambalajul este bombat, prezintă deformări sau este rupt înseamnă că produsul nu mai prezintă deplină siguranţă pentru sănătatea dumneavoastră. Evitaţi să achiziţionaţi astfel de produse! Verificaţi dacă este respectată temperatura la care este depozitat/expus la vânzare produsul alimentar ales de dumneavoastră (temperatura menţionată de producător pe eticheta ce însoţeşte produsul trebuie să coincidă cu temperatura la care este expus la comercializare produsul achiziţionat)", sfătuieşte Anghel.

El mai precizează că, este important ca produsele să nu fie recongelate, în cazul în care pe etichetă apare menţionat acest lucru.

„Perioada cu temperaturi caniculare determină un consum mai mare de lichide (apă minerală naturală, apă de masă, sucuri de fructe, băuturi răcoritoare) la achiziţionarea cărora recomand să acordaţi atenţie deosebită asupra modului de depozitare şi expunere având în vedere că expunerea acestora sub acţiunea directă a razelor solare conduce la deteriorarea caracteristicilor produselor menţionate. Este bine să ştim, de asemenea, că legumele şi fructele comercializate în cadrul pieţelor în spaţii deschise unde temperatura mediului ambiant este foarte ridicată afectează calitatea produselor (deshidratare, accelerarea procesului de alterare, ofilirea verdeţurilor etc.)", a adăugat Paul Anghel. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările