Anecdote cu ambasadori, gay, evrei, armeni şi hipsteri

Întâmplator (în sensul că nu am nici interese, nici origini), dar în acelaşi timp definitoriu, pentru oricine, sunt militant pro-gay şi filosemit. Dar —iertaţi-mă! —, nu mă pot oripila la citirea rostirilor ambasadorului român la Erevan, pus la zid, chemat degrabă în „centrală”, pentru aşa-zise gafe diplomatice, la reclamaţia unor studenţi români de la „London School of Economics and Political Science” (wow!).

Subiectul e pe prima pagină a ziarelor, la îndemâna oricui. Voi intra, aşadar, direct în el, fără alte amănunte.

În primul rand, cadrul era informal, conferinţa cu pricina s-a desfăşurat în mediul academic —şi nu în cel politico-instituţional —, la Universitatea Americană din Erevan, nefiind destinată politrucilor, ci studenţilor, minţi deschise care, se presupune, ar trebui să se ferească (de fapt, să fie feriţi...) ca dracu' de tămâie de orice îmbâcsire a ideilor şi limbajului lor.

Vorba vine, pentru că, în realitate, nicăieri în lume nu veţi întâlni mai mult stângism, ipocrizie şi hipstereală acută (plus, ţineti-vă bine!, anti-americanism deşănţat!) decât în mediile universitare din SUA, molipsite grav de acea ucigătoare boală numită „corectitudine politică”! Se pare ca se şi exportă produsul...

Ce să fi răspuns bietul ambasador la o astfel de întrebare demnă de Radio Erevan( "ce este mai important pentru România - relaţiile politice şi economice cu Turcia sau recunoaşterea genocidului...?")?! Ce să zică Vasile al nostru despre îngrozitorul genocid comis (da, e clar, comis! De către „junii turci” împotriva armenilor, în 1915), atunci când însuşi guvernul (veşnic) nevolnic pe care-l reprezintă nu-l recunoaşte?! Dar oare guvernul SUA îl recunoaşte, ce părere aveţi domniile voastre...? Retoric.

Omul nostru din Erevan (totuşi —thanks God! —, nu e „omul nostru” din Washington, Londra sau Paris) a încercat şi dânsul să scoată în evidenţă complexitatea temei, facând o comparaţie între cele două situaţii, scormonind, nepermis (pentru un robot ce trebuie să fie, ca diplomat, se vede treaba...), dilema istorică si tulburătoare a poziţionării politice faţă de genocidul pomenit, în ecuaţie (prea) directă cu aceea a tuturor societăţilor moderne, în privinţa famililor hetero şi a celor gay, in sensul dificultăţii cronice "universale" de a se găsi repere morale de comun acceptate, pentru aceeaşi temă dată. Dificultatea există, desigur, în privinţa interpretării  genocidului, între turci si armeni, precum şi între aliaţii lor, în rest toată lumea e de acord... 

Iar comparaţia e bună, zic eu, mai ales într-o ţară în care —haideţi sa pariem! — gay-i au un statut social chiar mai prost decât la noi. Recte Armenia.

Cât despre bancul cu evreii, folosit de şugubăţul ambasador în răspunsul trimis "reclamagiilor" (adica tot un cadru neoficial), e niţel penibil să ne legăm de asa ceva. Cele mai bune bancuri de acest gen le-am auzit chiar de la evrei, prieteni de-ai mei (naţionalişti, unii, dar, ce-i drept, intelectuali formaţi). Sau, care ar fi ideea, doar ei, evreii, au dreptul să le zică...?! ...

Ce să spun, hipsterii noştri hiper-excitaţi (e pleonasm...?), de la nu ştiu ce şcoală londoneză de ştiinţe politice (să nu vă imaginaţi cumva că e aşa mare lucru să studiezi acolo, ştiu sigur că nu e!), rămaşi pesemne captivi emoţional în coada de la alegeri, s-au contaminat şi ei grav de "political correctness", iar noi, "băştinaşii", trebuie musai să punem botu' la toate mofturile lor!

Bancurile cu evrei sunt îndeobşte privite ca fiind antisemite de către...antisemiţi! Şi de către proşti (dacă e totuna, rog să fiu iertat). Mie întotdeauna glumele din ciclul ăsta fabulos mi-au sugerat un pragmatism pe care nu-l am şi după care tânjesc, şi admir atât umorul cât şi auto-ironia evreiască, o virtute pare-se rară la români şi cvasi-inexistentă la hipsteri...

Poate că singurul reproş ce i se poate aduce ambasadoraşului glumeţ e calitatea "artistică", îndoielnică, a metaforelor lui vrute hazlii şi profunde, respectiv a bancului, care n-o fi cel mai prost pe care l-am auzit, dar e certamente departe de ceea ce patrimoniul umoristic evreiesc universal în domeniu ne oferă cu atâta generozitate...

Ştiu, există o teorie (facilă) care zice că nu te poţi dezbrăca de o anumită haină, cât eşti într-o anumită funcţie, şi uneori niciodată, cu referire la politicieni, diplomaţi, spioni... E adevărat, dar nu întrutotul. Fără sa fac aici o discuţie pe tema cutumelor diplomatice, în opinia mea nu are cum să nu existe o diferenţă între un cadru oficial şi unul informal, chiar dacă eşti invitat acolo în calitatea ta oficială...

Aşadar, rogu-vă lăsaţi-l în pace pe ambasadorul Bulă Vasile, sunt destui alţii care merită cu prisosinţă să fie decimaţi, şi nu numai pentru problemele de la vot! Dacă ar fi să dăm afară tot personalul diplomatic mai încetuţ la minte şi/sau care nu ştie bancuri bune, s-ar cam goli ambasadele noastre. Şi "centrala", aşijderea!

P.S. Toată snoava asta îmi aduce aminte de un banc clasic, "oldies but goldies". Daţi-mi voie: 

(Anii '80. Sună undeva un telefon fix, din acela pe stil vechi, cu disc): 

—Alo! Sunteţi şcoala de bune maniere şi dans?

 —Da, pula, numa' de dans!