Ambulanţele fac tot mai greu faţă solicitărilor de testare COVID. Medici: Reevaluaţi, până nu e prea târziu, decizia de a menţine şcolile deschise

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Serviciul de urgenţă al Capitalei nu face faţă solicitărilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
Serviciul de urgenţă al Capitalei nu face faţă solicitărilor FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Rata de infectare în Capitală a sărit luni la 5,67 la mia de locuitori, în timp ce testările pentru COVID-19 au loc cu încetinitorul. Specialiştii avertizează asupra pericolului sufocării spitalelor. Medicii atrag atenţia că ar trebui reevaluată, „până nu e prea târziu”, decizia de a menţine şcolile deschise până se ajunge la ocuparea a 75% din paturile de spital destinate pacienţilor cu COVID.

Actualul val al pandemiei este într-o creştere accelerată. Ratele de infecţie cresc de la o zi la alta. În Bucureşti, acest indicator a crescut la 5,67 la mia de locuitori faţă de 5,17, cu doar o zi înainte. 

Capitala se află în scenariul roşu încă de miercurea trecută, când se înregistra o rată de 3,32 la mie. Masca de tip medical este obligatorie atât în spaţii închise, cât şi deschise, iar restaurantele, cinematografele, sălile de fitness şi alte localuri pot funcţiona la maximum 30% din capacitate.

Timpul de aşteptare a ambulanţei s-a dublat 

Mariana Stancu-Ţipişcă, purtătoarea de cuvânt a Prefecturii Bucureşti, a anunţat luni că timpul de aşteptare a unei ambulanţe pentru testarea COVID-19 la domiciliu a crescut de la 24 de ore la 48 de ore, în Bucureşti şi judeţul Ilfov. Motivul principal este explozia numărului de cazuri din ultima perioadă.

Pentru a solicita testare COVID-19 la domiciliu, persoanele cu simptome ce justifică suspiciunea infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 pot apela numărul de Call Center DSP Bucureşti 021-9462, unde operatorii preiau solicitarea de testare şi o comunică Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov în cel mai scurt timp. Totodată, împreună cu STS a fost operaţionalizat un formulat online de testare pe site-ul DSP Bucureşti, la adresa https://dspb.ro/formular-programare-test-covid-19/

Ţipişcă a mai spus că reprezentanţii DSP au cerut suplimentarea numărului de locuri în centrele de carantinare, estimând că vor fi mai multe cazuri de persoane asupra cărora se vor emite decizii de carantinare şi izolare. 

Omicron, principala variantă 

Potrivit oficialilor clinicii MedLife, au fost identificate alte 274 de suspiciuni de Omicron dintr-un lot de 349 de probe analizate prin metoda pre-screening PCR. În Cluj, 96% din cazurile analizate sunt, cel mai probabil, cu Omicron, în Bucureşti şi Timişoara - peste 70%.  Au mai fost identificate cazuri suspecte în judeţele Gorj, Alba, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.

Potrivit reprezentanţilor MedLife, toate cele 137 de cazuri suspecte identificate săptămâna trecută în urma evaluării pre-screening au fost confirmate cu noua tulpină în urma secvenţierii. „Deşi Delta nu a dispărut în totalitate, se pare că Omicron este responsabil de creşterea abruptă a îmbolnăvirilor, în special în oraşele mari, având o rată de transmitere mai mare comparativ cu varianta anterioară. În plus, spre deosebire de Delta, tulpina Omicron este caracterizată şi de o rată de reinfectare mai mare în rândul vaccinaţilor şi a celor trecuţi prin boală”, a declarat Dumitru Jardan, biolog şi doctor în ştiinţe medicale, coordonator ştiinţific al studiului de secveţiere desfăşurat de MedLife.

 

Specialiştii recomandă precauţie 

Deşi varianta Omicron este considerată, aparent, mai blândă comparativ cu Delta, specialiştii în sănătate se raportează la acest val al pandemiei cu la fel de mare precauţie ca şi până acum.

„Omicron este o variantă mai contagioasă în comparaţie cu cele anterioare întrucât prezintă o încărcătură virală mai mare la nivelul tractului respirator superior. Mai mult decât atât, s-a observat că această tulpină infectează mai uşor persoane ce prezintă imunitate dobândită prin vaccin sau prin infectare anterioară, ceea ce reprezintă un avantaj pentru virus şi un dezavantaj pentru noi. E adevărat că până acum, cel puţin, formele de boală date de Omicron în cazul persoanelor care aveau imunitate nu sunt la fel de grave, însă acest lucru nu înseamnă că această nouă tulpină nu reprezintă un pericol. Este foarte probabil să asistăm la o creştere a spitalizărilor şi a cazurilor din ATI în perioada următoare, în legătură directă cu numărul mare de infectări pe care România îl va înregistra”, a adăugat Dumitru Jardan.

Reprezentanţii MedLife atrag atenţia că ar trebui re-evaluată, „până nu e prea târziu”, decizia de a menţine şcolile deschise până se ajunge la ocuparea a 75% din paturile de spital destinate pacienţilor cu COVID. 

„Spaţiile închise aglomerate, aşa cum sunt şi sălile de curs, se pot transforma, cu uşurinţă, în adevărate focare de infecţie. Astfel, decizia de a menţine şcolile deschise indiferent de rata de incidenţă şi trecerea în regim online abia când ajungem la ocuparea a 75% din capacitatea spitalelor ar trebui reevaluată până nu e prea târziu. Aplicarea şi respectarea unor măsuri de siguranţă eficiente, asociate cu vaccinarea şi testarea adecvată ar putea limita efectele valului 5 al pandemiei”, a afirmat Mihai Marcu, preşedintele şi CEO MedLife Group.

Până în prezent, autorităţile au anunţat 295 de cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului SARS-CoV-2.

   

„Ce se întâmplă cu un tren care se îndreaptă spre o prăpastie?” 

Prof.dr. Cristian Apetrei, expert în virusologie la Universitatea Pittsburg, SUA, compară actualul val pandemic cu un tren care porneşte pe o cale ferată încă în construcţie şi care se îndreaptă spre o prăpastie. 

„Dacă nu intervine nicio constrângere, acesta se va îndrepta spre prăpastie şi va cădea în ea. Cât de repede şi cât de sigur? Depinde de viteza trenului, dar şi de lungimea căii ferate. 

Întrebare: ce faceţi daca trenul este condus de terorişti, conţine arme chimice şi la baza prăpastiei este un oraş mare? Dacă trenul a plecat pe calea ferată în construcţie şi e pe drum, ce posibilităţi avem? Acum, haideţi să înlocuim în acest tablou elementele esenţiale. Locomotiva este un virus. Calea ferată sunt celulele-ţintă pentru acest virus. Viteza locomotivei reprezintă încărcătura virală. Lungimea căii ferate, numărul de celule-ţintă. Revenind la ilustrarea de mai sus, cu cât încărcătura virală este mai mare, cu atât prăpastia este atinsă mai repede. N-are rost să vă spun ce e prăpastia. Cu cât numărul de celule-ţintă este mai mare, cu atât durata parcursului este mai mare. Fără nicio intervenţie, dacă şina este mai lungă, trenul poate lua viteză mai mare (ca în «Back to the Future»!) şi în final avem focuri de artificii, cu sau fără prăpastie”, explică universitarul pe pagina sa de socializare. 

Are sau nu rost să ne vaccinăm 

Evident, mai spune specialistul, toată lumea a fost extrem de dezamăgită atunci când a constatat că vaccinul nu a pus o barieră în faţa virusului care ne-ar fi permis să ţinem şina liberă: „Am împărtăşit această dezamăgire. Dar am înţeles-o. Problema este însă dacă are (sau a avut rost) să ne vaccinăm. Da, pentru că, aşa cum am discutat de mai multe ori, chiar dacă vaccinul nu previne într-adevăr infecţia, limitează accesul virusului la celulele-ţintă. În plus, celulele citotoxice funcţionează ca frâne care permit reducerea relativ rapidă şi eficientă a vitezei trenului. Chiar dacă virusul porneşte bine, aceste frâne au ca efect reducerea rapidă a încărcăturii virale. Consecinţe? Distrugerea nu este imediată. Nu este prea rapidă. Epiteliul se poate reface. Dacă vreţi, călătoria cu expresul s-a transformat într-una cu personalul de Huşi, despre care se spunea pe vremuri că ne aduce aproape de natură, deoarece puteam coborî să mirosim florile şi ne rămânea timp să ne urcăm înapoi din mers”.

Rezultatul este acela că atunci când trenul viral ajunge  - dacă mai ajunge -  în zona prăpastiei, proliferarea celulară (construcţia şinei) ajută organismul să treacă peste toate astea. O proliferare rezonabilă şi în limite normale nu declanşează toată explozia de la căderea în prăpastie, pe când o activare generalizată a efectorilor imuni poate declanşa furtună de cytokine, inflamaţie generalizată şi explozia finală, conchide specialistul. 

Ce măsuri adoptă vesticii 

Ţările occidentale recurg la o serie de măsuri preventive care să diminueze impactul valul 5 al pandemiei. De luni, 17 ianuarie, în Grecia, persoanele trecute de 60 de ani care refuză să se vaccineze vor plăti amendă. Măsura a fost anunţată încă din noiembrie şi impune ca orice persoană peste vârsta mai sus menţionată care alege să nu se vaccineze va plăti o taxă lunară suplimentară de 100 de euro, sumele colectate urmând să sprijine sistemul sanitar şi spitalele din Grecia. 

Buzna la vaccinare după anunţarea amenzilor 

Pentru a putea fi aplicate amenzi, autorităţile sanitare vor transmite Fiscului numele cetăţenilor nevaccinaţi. Premierul Kyriakos Mitsotakis a declarat că există o modalitate simplă de a evita această taxă. „Vă vaccinaţi şi apoi nu plătiţi nicio amendă”, a declarat el pentru postul de televiziune ANT1. De menţionat că de la anunţarea sancţiunilor cu şase săptămâni în urmă, circa 217.000 de persoane cu vârste peste 60 de ani s-au vaccinat, rata de vaccinare în rândul acestei grupe de vârstă ajungând la 90%. Mitsotakis a exclus însă vaccinarea obligatorie pentru alte grupe de vârstă, precizând că vârstnicii au fost în principal cei care au făcut forme grave de COVID-19 şi au necesitat internare.

Vaccinare obligatorie în Austria, din februarie 

În Austria, de luna viitoare intră în vigoare obligativitatea vaccinării anti-COVID a adulţilor, în caz contrat fiind aplicate amenzi usturătoare. Cuantumul sancţiunilor financiare se situează între 600 şi 3.600 de euro, în caz de recidivă.  Cancelarul austriac Karl Nehammer s-a declarat conştient de caracterul „sensibil” al acestei premiere europene care divizează societatea: „Aşa cum era prevăzut, vom face vaccinarea obligatorie de la începutul lui februarie pentru cei de peste 18 ani”. Toată săptămâna au avut loc dezbateri furtunoase în Parlament în jurul acestui proiect, în contextul în care 78,5% din populaţia eligibilă este vaccinată în acest moment cu schema completă.

Guvernul austriac justifică această măsură rară prin sufocarea spitalelor şi dorinţa sa de a atinge o rată de vaccinare de 90%, care ar permite, potrivit experţilor săi, atingerea unei imunităţi colective. Circa 27.000 de persoane au demonstrat sâmbătă la Viena împotriva acestei măsuri. Un proiect similar urează să fie dezbătut la finalul acestei luni în Germania. 

Certificatul vaccinal se impune 

Tot mai multe ţări au impus obligativitatea certificatului vaccinal pentru anumite profesiuni, categorii de populaţie sau activităţi. 

Parlamentul francez a adoptat duminică definitiv obligativitatea permisului vaccinal. În contextul în care circa 300.000 de contaminări au fost înregistrate cotidian de o săptămână, guvernul speră să introducă obligativitatea noului permis vaccinal în jurul datei de 20 ianuarie. Astfel, pentru a avea acces la activităţi distractive, baruri şi restaurante, târguri şi transporturi publice interregionale, va fi nevoie de acest document. Testele negative nu vor mai fi acceptate. Noul permis se va aplica doar celor de peste 16 ani, minorii cu vârste între 12 şi 15 ani putând prezenta actualul certificat de vaccinare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite