„Am greşit din greşeală“

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate că nici eu şi, cu siguranţă, nici dumneavoastră, nu suntem atât de naivi încât să ne scape din vedere faptul că, în cazul multor oameni, sărăcia nu are ca temei cauzal hibele unui sistem politic sau altul, ci chiar ei înşişi sunt cauza propriei lor penurii — chiar dacă ipocrizia şi demagogia au năravul de a omite adesea acest aspect.

Mă gândesc, aici, la acei cu veleităţi bahice, la acei născuţi obosiţi, la acei cu pasiuni narcotice, la fanii indolenţei etc.

Atunci când luăm în discuţie starea de sărăcie, sunt de părere că, mai întâi, ar fi bine să-i stabilim acesteia nişte parametri limpezi, s-o definim clar, fie şi numai la prag colocvial. Spun asta deoarece am întâlnit foarte mulţi oameni care se consideră săraci doar pentru faptul că nu sunt bogaţi. Or lucrurile nu stau chiar aşa. Nu cred să fie benefică această zbenguială între extreme, această hârjoană fără griuri. Nu tot timpul e de folosit acest referenţial tranşant. A nu fi bogat nu înseamnă a fi sărac — dar, nu de puţine ori, poate evidenţia faptul că ocupi locul pe care-l meriţi.

Pe de altă parte, observ adesea că sărăcia aduce cu sine mai degrabă ruşinea, jena, disconfortul moral decât îngrijorarea, teama, amărăciunea, spre deosebire de prostie care nu are a stârni individului niciuna dintre leziunile amintite. În vreme ce sărăcia moleşeşte, prostia pare a fi o generoasă sursă de vigoare şi prospeţime: nu ruşinează şi nu incomodează pe nimeni, nu nelinişteşte, nu stârneşte fobii, nu are gust amar.

Mi se pare foarte interesat, deoarece, după „moftul“ meu, lucrurile ar trebui să stea oarecum invers, dar nu stau..., de unde se vede latenţa cameleonică a vanităţii. Mulţi dintre aroganţii de astăzi nu sunt decât umilii de ieri, care se străduiesc, din răsputeri, să compenseze cifotica umbră a trecutului, dispreţuind tot ce-i este leit, fiindcă, deh!, nu-i timp de compasiuni… Omenirea trebuie să-şi continue mersul, lumea trebuie să se întoarcă la ale ei, asigurând consecvenţa prostiei, menţinând-o, în chip firesc, mereu egală cu ea însăşi ― iar ca refren circumstanţial atenuant,  vorba cuiva: „am greşit din greşeală“.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite