Altoim femeia sau o scoatem în faţă?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campaniile electorale sunt mici războaie în România. Scot cei mai rău din adversari, îi demonizează, iar pe mulţi alţii îi dezgustă, de nu mai vor să iasă deloc la vot. Cum spunea Regina Maria, Marele Război nu a făcut România mai bună, ci mai rea. Cam aşa suntem noi după fiecare rundă de alegeri.

După prima doamnă prim-ministru al României, parcă furia asupra femeii a devenit mai mare. A ştirbit mai mult din încrederea pe care am avea-o în femei la vârf, în politică. Punctul culminant, din punctul meu de vedere, după insultele din campania pentru primăria Capitalei, este îndemnul Danei Budeanu ca bărbaţii să altoiască femeile, pentru a impune respect şi frică. Am rămas mască! Cum se poate ca în anul 2020 să fie popular un astfel de discurs?! Din păcate acesta prinde, iar proiectele de construcţie nu au loc în atenţia publică. Eu cred că respectul se câştigă, nu se impune. Indiferent de sex, vârstă sau cultură.

De câteva luni am pus pe picioare un nou proiect care va propune soluţii de revenire economică prin antreprenoriat feminin, pentru că femeile au dovedit competitivitate crescută şi deficienţe în accesarea finanţării şi cultură antreprenorială. Multe sprâncene ridicate din partea domnilor, că pare misogin, că de ce ar trebui favorizate tocmai femeile, că este feminism. Voi încuraja mereu echilibrul. Însă dacă unul este mai slab mă simt obligată să-l întăresc. Mi-e drag să-mi ajut semenii.

România poate creşte împreună cu femeile antreprenoare. Ţara noastră nu are politici publice sau fiscale dedicate antreprenoriatului feminin, nu excelăm la acces la informaţie, la produse şi servicii financiare când vorbim despre programe de susţinere pentru femeile antreprenor. Dacă în majoritatea ţărilor europene, antreprenoriatul feminin generează venituri mari şi are ca vector de creştere inovaţia, în România femeile antreprenor generează venituri medii, iar afacerile lor au ca diferenţiator eficienţa crescută în servicii. O interpretare posibilă: femeile antreprenor din România aleg această cale din nevoia de a obţine o stabilitate financiară sau venituri suplimentare. Ţara noastră nu este o excepţie. Lipsa de oportunităţi profesionale reale este o motivaţie pe care o observăm la femeile antreprenor din ţări precum Franţa, unde 18% dintre femeile antreprenor sunt motivate de lipsa de alternative, sau Polonia. În timp ce Franţa a intervenit cu măsuri de durată (o politică publică de sprijin întinsă pe mai bine de 10 ani), în Polonia strategia a fost un parteneriat public-privat şi un nou model naţional de redresare şi dezvoltare economică. În lume, Canada are una dintre cele mai curajoase şi ample strategii dedicată femeilor din business. Women Entrepreneurship Strategy (WES) implică investiţii de 2 miliarde dolari şi îşi propune să dubleze numărul femeilor antreprenoare până în 2025.

Proiectul „Femeie Lider” al Asociaţiei Vertik pentru Viitor va identifica 10 doamne sau domnişoare care pot deveni următorii lideri ai României. Ele vor intra într-un program de mentorat special conceput, care le va susţine şi amplifica potenţialul de performanţă, aptitudinile şi abilităţile, prin îmbinarea educaţiei antreprenoriale cu cercetarea şi analiza politicilor publice. În cadrul programului, cele 10 vor fi incluse în grupul de cercetare şi analiză, pentru a identifica până la finalul anului un set de idei şi propuneri de politici publice, cu scopul de a contribui la creşterea cu 1% a PIB prin antreprenoriat feminin.

Femei Lider, hai un pas în faţă!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite