Alexandru Rafila: Cei care se opun vaccinării sunt persoane vaccinate aproape în totalitate

Alexandru Rafila: Cei care se opun vaccinării sunt persoane vaccinate aproape în totalitate

Alexandru Rafila - FOTO Eduard Enea

Profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat cu privire la legea vaccinării că aceasta reprezintă o necesitate de sănătate publică, subliniind faptul că persoanele ce se opun vaccinării sunt persoane vaccinate aproape în totalitate

Ştiri pe aceeaşi temă

„Lipsa de responsabilitate a unor părinţi care nu şi-au vaccinat copiii a dus la decesul altor copii. E o lege care nu are caracter coercitiv. Dar daca nu îţi vaccinezi copilul şi are consecinţe asupra copilului tău cât şi a altora, decizia cred că trebuie într-un fel asumată.  Există o lipsă de vaccinuri la nivel mondial. Vaccinurile se produc greu. Sunt cele mai controlate produse medicale. Orice vaccin are reacţii adverse. Cei care se opun vaccinării sunt persoane vaccinate aproape în totalitate. Nu ştiu de ce există această furie”, a declarat Alexandru Rafila cu privire la necesitatea unei legi a vaccinării.

Acesta a subliniat că legea vaccinării este una de necesitate publică.
 
„Această idee nu e ideea diabolică a cuiva. E o necesitate de sănătate publică. De ce s-au luat aceste măsuri? Pentru că au apărut boli transmisbilbile şi decese la copii. Şi s-a decis că trebuie să introduci o anumită obligativitate. Sunt ţări în care nu există această obligativitate. În Finlanda avem acoperire vaccinală de 98%. În celelalte ţări a scăzut la 80%. Lumea a devenit îngrijorată. În Italia, după introducerea acestei legi, acoperirea vaccinală a crescut cu 10-15% şi s-a ajuns la un nivel acceptabil. În momentul în care această pandemie va dispărea, toate aceste măsuri pe care la comentăm vor dispărea. Sănătatea publică nu e ceva abstract. Legea vaccinării a fost iniţiată din acest motiv, pentru că începe să devină o problemă de sănătate publică. Legea nu se numeşte legea vaccinării obligatorii, ci legea vaccinării. Nu ştiu de ce trebuie să avem această construcţie ilogică pe care îmbrăcăm în cămaşa logică. Dacă lumea nu mai face gripă, cheltuielele de medicatie nu vor mai exista. Şi sunt cheltuieli mari. Agresivitatea şi diversele încercări de intimidare a celor care sprijină vaccinarea mi se par incorecte”, a declarat Alexandru Rafila în cadrul emisiunii Marius Tucă Show.
 
În ceea ce priveşte cele mai importante vaccinuri acesta a enumerat. „DTP, vaccinul împotriva hepatitei B, vaccinul împotriva poliomielitei. Aceste vaccinuri se găsesc într-un singur produs pe nume vaccin hexavalent. Administrarea este sigură şi fără probleme. Băieţelul meu l-a făcut. Se fac doar 2-3 doze de vaccin la 2, 4, 11 luni. Se mai face vaccinul rubeolă, rujeolă, oreion. Facem 10 vaccinuri. BCG nu e un vaccin care să prevină tuberculoza. Previne formele grave, mortale ale tuberculozei. Bunica mea a murit de tubrculoză la 26 de ani împreună cu cele 3 surori ale ei, în 1926”, a mai spus Rafila. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările