ALERTĂ METEO Cod portocaliu de viscol  în 7 judeţe din ţară şi Cod galben în 20 de judeţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alertă meteo de Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe din ţară FOTO: Adevărul
Alertă meteo de Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe din ţară FOTO: Adevărul

Meteorologii anunţă Cod portocaliu de viscol în 7 judeţe din ţară, până marţi seara şi Cod galben în alte 20 de judeţe. Vântul va sufla şi cu 120 de kilometri la oră, anunţă specialiştii.

Concret, de luni seara, ora 18:00, până marţi, 11 februarie, ora 20:00, vor fi intensificări susţinute ale vântului, viscol, vizibilitate redusă, atenţionează meteorologii. 

Zonele vizate de Codul portcaliu de viscol sunt zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor. 

 În intervalul menţionat în zona înaltă de munte a judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Suceava, Neamţ, Cluj şi Bihor vor fi intensificări susţinute ale vântului cu rafale de peste 90...120 km/h şi temporar va ninge viscolit, determinând scăderea vizibilităţii sub 50 m.

harta anm

Cod galben de vânt 

De pe 10 februarie, ora 14:00, pînă pe 11 februarie, ora 20:00, vor fi intensificări ale vântului la munte, în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş; ninsori viscolite în zona montană înaltă. În intervalul menţionat, la munte,vântul va prezenta intensificări, cu viteze de 65...75 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă, rafalele vor depăşi 90 km/h şi va fi viscol.

Vor fi intervale în care în Banat, Crişana, Transilvania şi Maramureş rafalele vor depăşi 55...65 de km/h şi izolat 70...80 km/h, anunţă meteorologii. 

Temporar va ninge în masivele montane din nordul ţării, iar în restul zonei de munte, în Maramureş şi în nord – estul Transilvaniei, la început vor fi precipitaţii mixte, favorizând formarea de polei, apoi vor predomina ninsorile. Cantităţile de precipitaţii vor fi mai însemnate în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, unde vor depăşi local 15 l/mp şi izolat 20...25 l/mp, iar la atitudini în general de peste 1500 m se va depune strat consistent de zăpadă.

   

ANM precizează că intensificări ale vântului, cu rafale în general de 45...55 km/h, vor fi şi în restul teritoriului. Precipitaţii mai ales sub formă de ploaie şi lapoviţă se vor semnala şi în celelate regiuni, izolat vor fi condiţii de polei, iar în sud-vest, cantităţile de apă vor depăşi 10...15 l/mp. 

Cod galben de vânt la munte

Marţi seara va intra în vigoare o altă avertizare Cod galben care va expira miercuri la ora 20:00 şi anunţă, pentru zona înaltă montană, vânt cu rafale ce vor depăşi 80...100 km/h, care va spulbera zăpada şi va duce la scăderea vizibilităţii. 

harta anm
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite