Ce-au făcut ăştia pentru mine, bre, ca să-i votez?, mă întreabă, între o duşcă de rachiu şi-un fum de mahoarcă, un urmaş de-al lui Moromete. Mi-au asfaltat mie uliţa, mi-au arat pământu', mi-au dat furaje la dobitoace sau măcar i-au mărit maică-mii pensia de la ceapeu?

Nu ştiu, zic, mata să-mi spui. Poftim, scot un ziar mai vechi din geantă şi i-l întind. E de astă-vară, din timpul suspendării. Cu litere de-o şchioapă scrie că, pe lângă scandalul politic de la Bucureşti, UE s-ar pregăti să ne taie din fonduri.

Omul citeşte atent, silabisind în surdină fiecare cuvânt mai lung. Apoi, brusc, lovit parcă de o revelaţie, îşi dă basca pe ceafă, se scarpină în frunte şi cugetă cu voce tare: Dom'le, io vă spun cum merge treaba pe la noi. Că banii ăştia ieuropeni n-ajung nici la mine, nici la matale, nici la nea Tinică...

Bine, îl întrerup, cine-i nea Tinică?

Eheee, păi cine nu-l cunoaşte pe nea Tinică? E cârciumaru' nostru...

Aşa, şi? Ce-are a face cârciuma lui cu fondurile UE?

Are, vine imediat replica, pen' că-i patron şi are banu'. Iar banu' la ban trage!, filosofează, trăgând adânc din ţigară, interlocutorul meu.

Nu pricep, însă nu vreau să-i stric argumentaţia. Fondurile astea sunt mai mult pentru drumuri, încerc să abat discuţia, decât pentru micile afaceri.

Nu-i nimica, insistă el, că şi nea Tinică se ocupă... Io-te, a pietruit aicea-n faţă, să nu cadă proştii-n baltă când se-mbată, mă lămureşte, făcându-i semn băiatului de la tejghea să-i mai aducă un rând...

Şi nu s-a asfaltat chiar niciun drum?, întreb eu.

Aaa, ba da! Unu' trece pe lângă gârlă, unde s-a mutat al lui Bălălău, îmi explică omul arătând spre ieşirea din sat... Mă vede nedumerit şi nu mai aşteaptă să-l descos. E primarele nostru, al dracu', s-a procopsit acuma, nu mai se bagă-n seamă cu noi, şi-a făcut vilă la stână...

Şi alt drum?

N-avem, da' ne-a promis al lui Căcărău că ne rezolvă cu banii ăia ieuropeni de zici matale...

Complicată situaţie, mă gândesc, uşor derutat de povestirea în care apar, pe nerăsuflate, atâtea personaje. Se simte dator să-mi explice...

Al lui Căcărău e ăstălalt, s-a pus cadindat pe invers, contra lu' Bălălău. Cică să-l votăm primare-n locu' lui şi vorbeşte cu Ieuropa să ne deblochieze. Io pe cin' să cred?, mă-ntreabă cetăţeanul, turmentat mai degrabă de frământarea electorală ce va să vină decât de tăria băuturii pe care sătenii o numesc genocid.

Care-i mai bun dintre ei?, mă strădui să obţin, totuşi, o opinie.

Tot un drac!, exclamă el, sorbind o cinzeacă de genocid. Bălălău le are cu... Şi, în loc să-şi termine fraza, învârte palma, cu degetul mare sprijinit pe masă. Da' nici cu ălălat nu mi-e ruşine... Nu-i hoţ că i-e prea lene şi să fure!

P.S. Orice asemănare cu personaje reale provine din imaginaţia cititorului, nu din intenţia autorului.


Sabin Orcan este prim-redactor-şef adjunct "Adevărul"