„Agenturili“ lui Boc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reacţiile premierului Emil Boc pus în faţa revoltei salariaţilor din tot mai multe sectoare de stat, nu numai de la Finanţe, amintesc de Nicolae Ceauşescu din zilele Revoluţiei. Cum explică propagandiştii partidului de guvernământ de astăzi situaţia din ţară?

Unu. Ceea ce vedem nu există. Sunt doar exagerări ale presei duşmănoase. Am mai văzut această reacţie în momentul în care oamenii plătiţi pe drepturi de autor erau puşi să stea ore întregi la coadă, iar domnii miniştri spuneau că totul nu e decât o invenţie a televiziunilor.

Doi. Sunt revoltaţi graşii care stau în spinarea statului.

Trei. Protestează oameni manipulaţi de partidele din Opoziţie. E adevărat, punctul trei contrazice punctul unu care spune că nu există revolte, dar asta are mai puţină importanţă. Contează că în spate se află o conspiraţie politică. Cum reuşesc liberalii şi pesediştii să tranforme nişte funcţionari fericiţi, într-o masă de manevră, nici asta nu se spune.

Patru. Totul e pus la cale din străinătate, adică şi-au băgat din nou coada ruşii. E o temă foarte dragă Puterii. A folosit-o la alegeri din plin, o foloseşte şi acum. Este reciclarea teoriei lui Ceauşescu care afirma că poporul îl iubeşte, dar „agenturili" străine acţionează pentru a scoate România de pe drumul luminos al socialismului.
În realitate, ca pe vremea lui Ceauşescu, oamenilor le-a ajuns cuţitul la os. Reformele necesare de restructurare a cheltuielilor bugetare au fost luate fără cap şi coadă. Guvernul a tăiat cu toporul, iar instituţiile statului sunt în pragul prăbuşirii. Tot ceea ce se întâmplă este rezultatul unei conduceri incompetente care dă în gropi.

În timpul ăsta, miniştrii se fâţâie pe la recepţii, iar Emil Boc îl ceartă pe Mihai Rădulescu de la TVR pentru că nu i-a pus întrebările pe care şi le dorea. Poate deontoloaga Rodica Culcer ar avea de spus ceva în acest sens. Dacă nu, nicio pagubă. Ţara merge înainte pe drumul luminos al reformei statului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite