Adevărul Live. Cancerul colorectal: cum prevenim şi cum ne tratăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancerul colorectal (CCR) se află pe locul 3 în topul patologiilor maligne diagnosticate (1,36 milioane de cazuri noi anual) şi pe locul 2 ca mortalitate prin patologie malignă pentru ambele sexe. Dar, dacă este descoperit în primă fază, 90% din pacienţi pot scăpa. Invitaţi în emisiunea de la ora 14:00 sunt Alexandra Dobre, directorul general al Centrului pentru Seniori şi medicul Andrei Haidar.

Primăria Capitalei, prin Centrul pentru  Seniori al Municipiului Bucureşti (CSMB), a demarat pe 16 septembrie programul de screening „Învinge cancerul colorectal. Un test pentru viaţă”.

În cadrul proiectului pilot, un număr de 1.500 de bucureşteni aflaţi în grupa de risc (persoane cu vârste peste 55 de ani)  beneficiază gratuit de teste medicale specifice în depistarea cancerului colorectal. Deja peste 500 de persoane au făcut testul de screening, 4 dintre ele având rezultat pozitiv, ceea ce înseamnă trebuie să mai facă teste suplimentare.

Invitaţi în emisiune au fost Alexandra Dobre, directorul general al Centrului pentru  Seniori al Municipiului Bucureşti, instituţia care se ocupă de program şi medicul Andrei Haidar, Doctor în Ştiinţe Medicale şi coordonatorul Departamentului de Gastroenterologie, din cadrul Monza Metropolitan Hospital.

Medicul gastroenterolog, Andrei Haidar, a punctat pe importanţa prevenţiei şi pe o alimentaţie sănătoasă şi sport, pentru a preveni această boală. Doctorul îi îndeamnă pe oameni să meargă să facă testul din timp, pentru a evita prognosticul sumbru de cancer. 

În funcţie de evoluţia şi rezultatele programului, Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti, şi instituţiile partenere - Asociaţia "Sănătate pentru Comunitate" şi Centrul Medical Neolife - iau în calcul posibilitatea extinderii acestuia.

La o lună de la demararea programului, CSMB vine cu date noi: câte persoane au făcut testele, câte au fost depistate cu probleme, până când şi unde se mai pot înscrie cei interesaţi. Medicul ne poate spune care sunt cauzele care determină apariţia cancerului de colon, care sunt simptomele, când ar trebui să ne facem griji şi care sunt investigaţiile care ne duc la un răspuns corect.  

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite