Adevăratul stat paralel: un nou proiect de ţară pentru recuperarea celei mai importante resurse a României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
diaspora

O problemă importantă cu care se confruntă ţara noastră, pe lângă corupţia endemică, sărăcia, sănătatea precară sau educaţia deficitară – şi poate chiar din aceste motive – este emigraţia în masă a românilor pentru o viaţă mai bună în străinătate. Fenomenul migraţionist din România a atins cote alarmante, ţara noastră ajungând a doua într-un top mondial al migraţiei după Siria.

Articol publicat pe wall-street.ro

După ce euforia sărbătorilor s-a disipat, iar sarmalele şi salata de boeuf s-au împuţinat încet-încet în frigiderele românilor, are loc trezirea aspră la realitate: un stat instabil care nu-ţi conferă siguranţă personală, cu un nou guvern după numai 6 luni, o justiţie îngenuncheată, o situaţie incertă a salariilor, o economie aruncată în haos, un leu aflat la minim istoric şi o societate polarizată. Toate acestea la numai un an de guvernare a coaliţiei care a câştigat alegerile în decembrie 2016. Nu e de mirare că, având în vedere situaţia dezolantă din ţară, mulţi români pleacă sau se gândesc să plece din ţară – îngroşând rândurile celor aproape 4 milioane de români emigranţi.

Efectele acestei migraţii masive se văd şi se simt în situaţia din ţară, care s-a degradat vizibil în ultima perioadă. Însă acesta nu este un subiect “oficial”, guvernul având altă agendă – chiar cu teme pe care coaliţia de guvernare nu le-a anunţat în campanie sau în programul de guvernare, dar care au devenit subiectele principale ale actului de guvernare şi implicit ale dezbaterii publice. Mă refer aici în principal la înverşunarea şi abordarea complet ieşită din cadrul procedurilor democratice cu care Parlamentul şi Guvernul au forţat pachetul legislativ cunoscut generic drept "Legile Justiţiei". 

Deşi un vinovat este mereu de găsit (“statul paralel”, societatea civilă, Soros), prin acţiunile şi măsurile reprobabile luate în interes propriu, coaliţia de la guvernare este de fapt cea care care uzurpă statul “real” şi acţionează “paralel” cu comportamentul unui stat democratic. Această coaliţie mânată de propria căpătuire şi deconectată de la interesele cetăţenilor este o frână care împiedică creşterea şi dezvoltarea economică, socială şi politică a României. 

Românii se văd astfel nevoiţi să caute un stat “mai bun” în afara graniţelor – un stat care funcţionează eficient, cu instituţii şi reguli democratice respectate şi care acţionează în interesul cetăţenilor pentru a le oferi acestora un mediu socio-economic favorabil şi şansa unei vieţi mai bune.

Problema: emigratia masivă a românilor

Aşadar o problemă importantă cu care se confruntă ţara noastră, pe lângă corupţia endemică, sărăcia, sănătatea precară sau educaţia deficitară – şi poate chiar din aceste motive – este emigraţia în masă a românilor pentru o viaţă mai bună în străinătate. Fenomenul migraţionist din România a atins cote alarmante, ţara noastră ajungând a doua într-un top mondial al migraţiei după Siria, care se confruntă cu un război civil. Cu alte cuvinte, România are cea mai accelerată creştere a numărului de emigranţi într-un stat care nu s-a confruntat cu o situaţie de conflict. Actualmente sunt aproape 4 milioane de români plecaţi în străinătate, adică aproximativ 17% din populaţia totală a României. 

Din acest punct de vedere, emigraţia masivă a populaţiei active din România poate avea consecinţe dezastruoase pentru ţara noastră. În plan economic, migraţia forţei de muncă are un impact negativ asupra potenţialului de creştere economică a României. Având în vedere că marea majoritate a emigranţilor aparţine grupului de vârstă cuprins între 20 şi 50 de ani, tocmai acest segment care ar fi putut contribui la crearea de valoare în economie a părăsit ţara.

Profilul predominant al emigrantului român este tânăr, calificat, cu studii superioare şi fără o perspectivă promiţătoare de a se împlini profesional sau de a face carieră în ţară. România este astfel una din principalele ţări exportatoare de personal calificat, cu precădere în domenii cu valoare adăugată mare precum tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (ITC), medicină sau cercetare-dezvoltare.  

Potrivit unui studiu al Coaliţiei pentru Drepturile Migranţilor şi Refugiaţilor în cadrul proiectului EMINET (“Dezvoltarea unei reţele de organizaţii active în domeniul migraţiei”), 15.700 de medici români, 15.000 de cercetători şi peste 10.000 de IT-işti (numărul exact e dificil de estimat) lucrează în străinătate. Iar numărul studenţilor care au ales în ultimii 10 ani să studieze în străinătate este de aproximativ 300.000, procentul de revenire în ţară fiind nesemnificativ în cadrul acestui fenomen. Exportul de specialişti, aşa numitul "exod de creiere", este un fenomen atât de periculos încât dacă pe termen scurt şi mediu anulează şansele României de a-şi asigura un management economic şi social performant, pe termen lung poate conduce la chiar o dezintegrare a fibrei sociale a ţării. 

Pe de o parte, lipsa de oportunităţi de angajare competitive în România şi condiţiile de viaţă precare duc la migraţia semnificativă a populaţiei şi la exodul de creiere. Pe de altă parte, lipsa forţei de muncă calificate devine un impediment în calea dezvoltării companiilor şi a investiţiilor de tip greenfield, creând astfel un cerc vicios. Declinul forţei de muncă, combinat cu provocările demografice, decalajele de calificare şi productivitatea scăzută a agriculturii (care utilizează o mare parte a forţei de muncă) fac astfel ca economia ţării noastre să fie mai puţin competitivă.

De ce pleacă românii din ţară?

Românii, ca toţi cetăţenii de altfel, îşi doresc un stat eficient care să le asigure şi să le garanteze o viaţă decentă la standarde europene. Principalul factor declanşator în ceea ce priveşte dorinţa de a pleca în străinătate ţine de percepţia unei calităţi a vieţii relativ scăzute pe care cetăţenii o pot avea în România, mai ales în comparaţie cu alte ţări. Odată cu libera circulaţie şi dobândirea dreptului de  muncă în alte state membre UE, mulţi români au ales şi continuă să opteze pentru emigrarea în alte ţări europene, cu scopul unei vieţi mai bune peste hotare. Aşadar, argumentul economic primează în decizia celor mai mulţi români de a se reloca în străinătate.   

Însă pe lângă aspectul economic, factorul politic a avut la rândul său un rol important în emigraţia masivă a românilor. Proasta guvernare a ţării, corupţia şi monopolul anumitor partide sau persoane asupra scenei politice româneşti a creat multă dezamăgire în rândul cetăţenilor – cu precădere în rândul tinerilor. Aceştia s-au săturat să fie trataţi cu dispreţ şi călcaţi în picioare chiar de către cei care ar trebui să îi reprezinte, să guverneze pentru ei şi în interesul lor.   

Guvernarea deficitară a ţării s-a tradus totodată printr-un deficit de investiţii, infrastructură adecvată, finanţare pentru educaţie şi cercetare, sănătate, precum şi alte domenii importante pentru o calitate bună a vieţii în România. Iar atât timp cât clasa politică actuală continuă să guverneze, percepţia este că politicile publice vor rămâne la fel de ineficiente, iar clientela politică va controla mai departe sectoarele economice cheie prin instituţii politice şi economice “extractive”.

Conform unui studiu privind emigraţia forţei de muncă înalt calificate, realizat de Asociaţia Romană pentru Promovarea Sănătăţii, “cel mai des invocate explicaţii […] sunt corupţia, lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională sau avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale”. Aşadar, emigrând, românii caută un alt stat în care instituţiile publice să funcţioneze corespunzător şi să le ofere posibilitatea unei vieţi mai bune.

Totuşi, acelaşi studiu relevă că odată plecaţi peste hotare, românii ţin legătura cu ţara, în special cu familia. Mai mult decât atât, aceştia transferă bani în ţară (71% din emigranţi transferând bani în ultimele 12 luni). Diaspora românească este astfel cel mai important investitor al României, cu o contribuţie de circa 2 miliarde de euro în 2017.  

De asemenea, conform celor mai recente cercetări în domeniu, românii care se întorc în ţară au o contribuţie economică importantă sub forma productivităţii crescute, a expertizei şi a aptitudinilor dobândite prin studii şi muncă în străinătate. În acest sens, o dată cu sporirea numărului de lucrători care revin în ţară, productivitatea şi capitalul uman din ţară se îmbunătăţesc.

Alte studii evidenţiază o legătură directă între creşterea capitalului uman şi a PIB-ului şi identifică acest element ca un important factor de producţie (dacă nu cel mai important) în economiile din ziua azi. Diaspora contribuie totodată în mod substanţial la dezvoltarea sectorului privat, în special la activităţile antreprenoriale care generează venituri şi creează noi locuri de muncă. 

Având în vedere toate motivele enumerate mai sus, reîntoarcerea românilor din străinătate ar avea efecte benefice importante pentru ţara noastră – nu doar din punct de vedere economic, dar şi în plan social şi politic. Diaspora românească joacă în acest sens un important rol ca agent de dezvoltare şi modernizare a României, iar potenţialul său strategic trebuie activat.  

Interesant este că 57% dintre românii plecaţi au declarat că ar dori să se întoarcă în ţară – conform unui amplu studiu comandat de organizaţia neguvernamentală RePatriot şi realizat de Open-I Research. În funcţie de ţara de emigraţie, cele mai ridicate procente se înregistrează în Italia (68%) şi Marea Britanie (63%), iar cele mai mici în Germania şi Statele Unite (43%).

Un caz notabil este cel al românilor din Marea Britanie, în contextul ieşirii Marii Britanii din UE (Brexit). Aceştia nu numai că doresc să se întoarcă în tară într-un număr semnificativ, ci şi să investească în România – în special să-şi înceapă propria afacere. La nivel internaţional, 56% din totalul românilor plecaţi în străinătate ar vrea să investească în România, considerând cele mai atractive domenii ca fiind turismul (37%) şi agricultura (38%).   

Însă în calea reîntoarcerii în ţară a românilor din diaspora stau bariere de ordin birocratic, economic şi politic – adică statul român nefuncţional. În articolul său publicat pe blogurile Adevărul, Claudiu Vrînceanu subliniază că principalele motive care previn întoarcerea diasporei în România sunt corupţia din stat, slaba dezvoltare economică a României, investiţiile străine puţine şi lipsa politicilor pentru reîntoarcerea emigranţilor români.

În ceea ce priveşte barierele care ţin de administraţia publică şi de birocraţia excesivă, între principalele motive invocate de românii din străinătate se numără dificultatea echivalării diplomelor şi a experienţei de muncă dobândite în străinătate, lipsa unei corelări clare între competenţe şi succesul profesional, precum şi lipsa de meritocraţie în promovarea profesională, în special în administraţia publică.

În plan economic, principalele impedimente ţin de lipsa de atractivitate a pieţei muncii din România, dar şi de dificultatea accesului la finanţare pentru antreprenori şi IMM-uri şi deficitul de forţă de muncă sau competenţe specifice pe piaţa muncii. În plan social şi cultural mai sunt menţionate dezagregarea socială şi lipsa de solidaritate care duc la un deficit de capital social, precum şi cultura şi valorile promovate în societatea românească – mai precis lipsa de valori şi formele fără fond.  

Soluţii propuse

Pentru a inversa tendinţa migraţiei şi a profita de beneficiile economice ale reîntoarcerii românilor în ţară, România trebuie să adopte măsuri care să adreseze cauzele emigraţiei peste hotare. Acest lucru se poate realiza numai prin reforme care să stimuleze competitivitatea economică (atât în sectorul real, cât şi cel financiar), să reformeze sistemul de învăţământ şi sănătate şi să atragă diaspora să se întoarcă sau să investească în ţară. 

Aceste măsuri ar trebui articulate într-un adevărat “proiect de ţară” cuprinzător dedicat întoarcerii acasă, care să contribuie la îmbunătăţirea imaginii ţării ca destinaţie de carieră atractivă şi la sporirea încrederii potenţialilor investitori şi creditori. În acest sens, programele şi politicile implementate cu succes în alte ţări pot servi drept model României în vederea atragerii diasporei şi a investitorilor. 

În primul rând, trebuie avut în vedere un program naţional de „brain regain”, cu scopul de a stimula întoarcerea românilor din străinătate. Un proiect de tipul celui iniţiat de administraţia irlandeză, având la bază utilizarea tehnologiei informaţiei pentru a conecta diaspora cu ţara, scheme de sprijin pentru cei care se întorc şi reducerea birocraţiei ar constitui un bun punct de plecare. 

Astfel, guvernul irlandez a lansat o schemă de mentorat în afaceri pentru cetăţenii care doresc să se întoarcă în ţară. Această schemă se bazează pe valorificarea experienţei pe care aceştia au dezvoltat-o în străinătate, dar şi a angajamentului lor de a crea întreprinderi de succes în ţară şi de a contribui la dezvoltarea comunităţilor locale. Guvernul irlandez continuă să căute modalităţi inovatoare de sprijinire a diasporei şi a cetăţenilor care aleg să se întoarcă acasă.  

Pe modelul irlandez, noile tehnologii – precum o platformă online – ar trebui utilizate pentru facilitarea schimbului de informaţii între diaspora românească şi instituţiile publice cu atribuţii în domeniu, dar şi pentru a păstra activă legătura între membrii diasporei. Această platformă ar facilita totodată schimbul de informaţii  privind oportunitătile profesionale şi academice din România în cadrul comunităţilor profesionale ale diasporei. În acest sens, este importantă utilizarea potenţialului diferitelor organizaţii nonguvernamentale de a crea punţi între cetătenii din ţară şi cei din afară graniţelor, dar şi mai bună conectare a ONG-urilor româneşti cu cele din diaspora.       

Este importantă totodată componenta atragerii de investiţii din străinătate. După cum bine puncta Claudiu Vrînceanu, “România oferă oportunităţi de afaceri şi acestea pot fi folosite mai bine prin puntea făcută între mediul de afaceri naţional şi cel din diaspora. […] Românii din diaspora cu experienţă în mediul de business sunt cel mai potrivit catalizator pentru atragerea de investiţii româneşti şi străine noi”.

Aşadar, cea mai bună metodă pentru atragerea investiilor în ţară ar fi printr-o colaborare între mediul asociativ din diaspora, sectorul privat şi sectorul public (prin ambasade şi consulate). Programe pentru atragerea diasporei gestionate de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni sunt deja într-un stadiu incipient de implementare, precum:

Ø  Diaspora StartUp este un program dezvoltat de Fundaţia CAESAR si finanţat din fonduri europene, prin care românii din diaspora sunt sprijiniţi să-şi deschidă o afacere în România. În urma unui program transparent de selecţie a planurilor de afaceri pe baza unor criterii de performanţă, beneficiarii din diaspora primesc o finanţare nerambursabilă în valoare de 40.000 euro pentru a-şi pune în aplicare afacerea.  

Ø  Diaspora Întreprinzătoare este un proiect coordonat de Asociaţia Excelsior pentru Excelentă în Educaţie şi co-finanţat din Fondul Social European. Are ca obiectiv dezvoltarea spiritului şi cunoştinţelor antreprenoriale ale românilor din diaspora, întoarcerea a cel puţin 40 de români în ţară pregătiţi şi susţinuţi pentru dezvoltarea unui start-up într-o zonă mai puţin dezvoltată a ţării şi susţinerea economiei naţionale prin crearea a minimum 80 de locuri de muncă noi.  

Creşterea competitivităţii economice

Pentru o promovare sustenabilă a ţării noastre, este însă necesară stabilirea unei viziuni şi strategii coerente de dezvoltare pe termen mediu şi lung a României şi prioritizarea principalelor proiecte strategice. La baza acestei strategii ar trebui să stea creşterea gradului de competitivitate al economiei româneşti, reforma în administraţia publică, precum şi în educaţie şi sănătate.

În ceea ce priveşte competitivitatea economică a ţării noastre, România (alături de Bulgaria) a atras cele mai puţine investiţii străine directe în regiune în ultimii ani. În 2017, investiţiile străine directe au scăzut cu aproximativ 18% comparativ cu perioada similară din 2016. Astfel, acestea au coborât la un nivel de 2,518 miliarde de euro, potrivit datelor furnizate de BNR. Stimularea investiţiilor străine şi a celor autohtone este necesară pentru o economie performantă, cu precădere în sectoare cu potenţial ridicat precum ICT, energie, agricultură sau turism.

Din acest punct de vedere, concurăm cu alte ţări din regiunea Europei Centrale şi de Est pentru atragerea investitorilor. Interes din partea acestora din urmă există (nu mai puţin de 100 de investitori fiind deja înregistraţi în baza de date a agenţiei InvestRomania), însă acest interes trebuie întreţinut şi încurajat într-un mod profesionist şi proactiv.

De asemenea, pe termen mediu şi lung, trebuie să avem ca obiectiv trecerea de la o economie low-cost la una cu valoare adăugată mare. Redresarea deficitului de competitivitate al României va necesita totodată reducerea corupţiei, a birocraţiei şi ameliorarea cadrului legislativ pentru a asigura o mai mare predictibilitate. 

Este nevoie totodată de o îmbunătăţire semnificativă a mediului de afaceri în vederea stimulării competitivităţii economice. În cel mai recent raport Doing Business realizat de Banca Mondială, România a pierdut nouă poziţii şi ocupă de-abia locul 45 din 190 de ţări, după Republica Moldova. Iată dovezi ale unui stat care degenerează într-un ritm acelerat.

În acest sens, măsuri precum eliminarea barierelor birocratice în calea activităţilor de afaceri, creşterea predictibilitătii fiscale şi legislative, reducerea corupţiei şi transparentizarea achiziţiilor publice sunt foarte importante pentru îmbunătătirea mediului de afaceri. Mai mult, sunt necesare reforma administraţiei publice şi eficientizarea instituţională, inclusiv în ceea ce priveşte gestionarea fondurilor europene. Capacitatea instituţională de a realiza proiecte la nivel local şi naţional trebuie îmbunătăţită prin programe de asistenţă şi cooperare tehnică.

De asemenea, dezvoltarea infrastructurii (transport, energie, telecomunicaţii), reducerea disparităţilor regionale şi extinderea pieţei de capital joacă un rol important. În contextul unei structuri de capital deficitare, în special lipsa de equity, trebuie totodată îmbunătăţit accesul la finanţare, mai ales pentru IMM-uri şi micro-întreprinderi. 

În ceea ce priveşte competitivitatea, modelul de urmat este cel propus de Comisia Europeană, transpunând toate directivele Comisiei Europene şi aplicându-le cu scrupulozitate prin instituţii puternice şi eficiente. Un exemplu relevant în materie de atragere de investiţii în Europa Centrală şi de Est este cel al Cehiei, care încă de la începutul anilor ’90 a avut ca obiectiv strategic atragerea unui volum cât mai mare de investiţii străine – drept modalitate principală de reducere a decalajului economic faţă de statele din nucleul UE. 

Această strategie a fost de succes, dovadă fiind faptul că Cehia se situează pe primele locuri în regiune în ceea ce priveşte dezvoltarea economică şi nivelul de trai. Activitatea de atragere şi promovare a investiţiilor străine a fost susţinută de către guvernul ceh prin înfiinţarea în 1993 a agenţiei CzechInvest, subordonată Ministerului Industriei şi Comerţului, cu scopul de a oferi informaţii şi consultanţă investitorilor străini – inclusiv în domeniul facilităţilor fiscale şi a programelor de sprijin pentru investiţii. 

Prin contrast, lipsa unei strategii orientate spre atragerea investitorilor, alături de instabilitatea politică, au făcut ca România să nu fie astăzi un pol al investiţiilor străine în regiune. De asemenea, lipsa sectoarelor strategice de atragere a investiţiilor şi eficienţa scăzută a agenţiilor româneşti de atragere a investiţiilor au contribuit la performanţa scăzută a ţării noastre în acest domeniu. 

Din nefericire, România nu are experienţa unei agenţii de succes în atragerea investiţiilor: a avut 6 astfel de agenţii în ultimii 26 de ani, în prezent instituţia care se ocupă de atragerea investiţiilor străine fiind InvestRomania, aflată în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat. Deşi InvestRomania a fost revitalizată şi şi-a eficientizat  activitatea în perioada 2015-2016, o dată cu nouă coaliţie de guvernare a devenit din nou mai mult o carcasă goală - “paralelă” cu nevoile economiei româneşti de atragere de investiţii străine.

Îmbunătăţirea sistemului de educaţie 

Îmbunătăţirea serviciilor publice, în special a educaţiei şi sănătăţii, este un sine qua non pentru atragerea diasporei şi a investitorilor în ţară. Deşi avem o forţă de muncă cu un potenţial ridicat, inclusiv în sectoare cu un grad înalt de inovaţie precum ICT, valorizarea resursei umane prin investiţia într-un sistem de educaţie performant a fost lăsată la coada priorităţilor guvernanţilor. Cu toate că, declarativ, educaţia şi sănătatea sunt priorităţi – s-a dovedit că în practică, prin bugetele alocate, salarizare şi abordarea în fapt a problemelor, aceste domenii vitale au fost neglijate.

În primul rând, sistemul de învăţământ trebuie să fie mai bine corelat cu cerinţele de pe piaţa muncii. În momentul de faţă, există o nepotrivire între abilitătile tinerilor care intră pe piaţa forţei de muncă şi cerinţele angajatorilor. De exemplu, există o supra-ofertă de studenţi specializaţi în ştiinţe sociale sau umaniste şi nu suficienţi absolvenţi de ştiinţe reale, tehnologie, inginerie şi matematică. Diplomele sunt de multe ori fără acoperire şi acest lucru face ca ele să nu mai valoreze prea mult în ochii angajatorilor. Forţa de muncă insuficient de educată reprezintă astfel o constrângere majoră pentru buna funcţionare a firmelor.

Provocările pentru educaţie includ totodată lipsa personalului calificat, calitatea precară a materialelor didactice şi a curriculum-ului, precum şi lipsa controlului calitătii. Mai mult, sistemul de învăţământ românesc nu încurajează originalitatea, analiza critică şi creativitatea, ci promovează însuşirea mecanică a cunoştinţelor, înmagazinarea şi repetarea lor fără trecerea în prealabil prin filtrul gândirii. Lipsesc totodată abordările de tip interdisciplinar şi colaborativ, lucrul în echipă şi orientarea către viitor în ceea ce priveşte echiparea tinerilor cu aptitudinile şi cunoştinţele necesare noilor provocări ale secolului 21 pe piaţa muncii. 

Nu în ultimul rând, o nouă paradigmă în educaţie ar trebui să vizeze, pe lângă transmiterea de cunoştinţe şi informaţii, formarea caracterului elevilor. Este vorba despre încurajarea unui anumit tip de comportament în care cooperarea este valorificată şi înţeleasă ca fiind nu doar în beneficiul grupului, ci şi în interesul fiecăruia în parte. Onestitatea, creativitatea şi spiritul de echipă sunt valori umane perene care ar trebui promovate la nivel de societate pentru a ajuta la formarea viitorilor cetăţeni responsabili şi activi. 

Un excelent model în acest sens este sistemul de educaţie finlandez, actualmente considerat unul dintre cele mai bune din întreaga lume. Secretul constă în reformele educaţionale implementate pentru buna funcţionare a sistemului, precum şi finanţarea acordată. Statul finlandez alocă 14% din bugetul public pentru educaţie, faţă de ţintă propusă (şi nici măcar realizată) de 6% în România. 

La baza sistemului finlandez stă egalitatea de şanse pentru toţi copiii indiferent de mediul din care provin, prin şcoala "comprehensivă" pentru toţi copii între 7 şi 16 ani. Toate serviciile educaţionale sunt gratuite, nu numai pentru şcoală obligatorie de nouă ani, ci şi pentru facultate, masterat şi doctorat. În plus, elevilor li se asigură transportul gratuit dacă locuiesc la peste 5 km distanţă de şcoală şi un prânz gratuit cu un meniu nutritiv obligatoriu cu legume şi fructe. Orele sunt de 45 de minute, intense şi participative şi se stimulează raţionamentul critic înaintea memorizării mecanice. Cele mai multe cursuri au loc în laboratoare, în grupuri de maximum 16 elevi şi se concentrează mai mult pe practică, având la bază principiul cooperării (atât între elevii înşişi, cât şi între elevi şi profesori).

Curriculum-ul de învăţământ este adaptat nevoilor actuale ale pieţei muncii, prin înlocuirea materiilor standard cu teme sau fenomene complexe care combină elemente din toate materiile, asigurând astfel pregătirea tinerilor pentru viitoarea viaţă profesională. În plus, calitatea profesorilor este excepţională, iar statutul social al acestora este foarte ridicat (chiar peste cel al medicilor şi avocaţilor). Profesorilor care nu-şi dovedesc competenţă nu li se mai prelungesc contractele de angajare.

Sistemul de învăţământ finlandez este caracterizat totodată de stabilitate şi continuitate, inclusiv politică. De pildă, în Finlanda s-a decis în anii '70 ca în Ministerul Educaţiei să nu se schimbe ministrul mai devreme de patru ani şi ca acesta să fie un tehnocrat, nu un politician. Ministrul nu are voie să schimbe ce a făcut predecesorul său, ci numai să completeze. Un parteneriat public-public cu guvernul finlandez şi Ministerul Educaţiei din Finlanda ar putea reprezenta un prim pas şi o expresie de voinţa politică a guvernului român în sensul îmbunătăţirii sistemului educaţional din ţara noastră.

Îmbunătăţirea sistemului de sănătate

Sistemul de sănătate din România suferă atât din cauza finanţării reduse, cât şi a managementului deficitar, care face ca resursele disponibile să fie utilizate ineficient. Astfel, s-a ajuns ca oferta de îngrijiri medicale şi utilizarea serviciilor medicale să fie deficitară în ţara noastră.

În general, sistemele de sănătate se definesc prin modul de finanţare dominant, iar cele utilizate în Europa sunt: sistemul Bismark, sistemul Beveridge, sistemul centralizat de asigurări de sănătate tip Semasko şi sistemul privat de asigurări de sănătate. România a adoptat un sistem de sănătate tip Bismark modificat, având influenţe din modelele Semasko şi Beveridge, adică finanţat atât din resurse publice cât şi private. Indiferent de modul de finanţare însă, toate sistemele de sănătate se străduiesc să satisfacă nevoile populaţiei în materie de sănătate şi de servicii medicale, de aceea există diferenţe între sistemele de sănătate din ţările europene.   

Orice abordare holistică a reabilitării sistemului de sănătate din România trebuie să aibă în centrul preocupărilor pacienţii, iar sănătatea în ansamblul ei trebuie percepută drept o investiţie profitabilă şi nu un cost. Strategia de reformă trebuie să vizeze patru domenii prioritare: finanţarea sănătăţii, funcţionarea performantă a sistemului sanitar, prevenţia, precum şi accesul la cele mai bune practici medicale, aparatură performantă şi tratamente moderne. 

Accentul trebuie pus pe prevenţie, pe depistare şi pe tratamentul timpuriu. Procesul de reformă trebuie început de urgenţă prin îmbunătăţirea actului medical, ceea ce presupune şi salarizarea adecvată a cadrelor medicale, reabilitarea infrastructurii sanitare, a clădirilor şi a aparaturii medicale, precum şi un management medical şi administrativ eficient.

Activismul civic şi reînnoirea clasei politice

În final, lipsa de implicare civică din partea cetăţenilor (inclusiv absenteismul la vot) este unul din factorii care favorizează corupţia şi capturarea statului de diferite grupuri de interese politice şi economice. Iar aceasta este una din principalele bariere în calea reîntoarcerii românilor în ţară.

Recent însă a avut loc o trezire şi o consolidare treptată a conştiintei civice a cetăţenilor români, mai ales a noii generaţii, care au înţeles în sfârşit că pot schimba ceva şi că pot avea un rol activ în prevenirea abuzurilor şi buna guvernare a ţării. O dată cu acţiunile civice şi protestele tot mai frecvente din Piaţa Universităţii, românii au învăţat despre instrumentele democratice puternice pe care le au la îndemână, şi-au înţeles propria eficacitate şi s-au hotărât să nu-şi mai lase drepturile călcate în picioare. 

Astfel, în ciuda apatiei şi fatalismului care au i-au caracterizat în mod tradiţional pe români, mobilizarea civică în România a crescut semnificativ din 2012, culminând cu protestele din 2017 împotriva Ordonanţei 13 şi a modificării Legilor Justiţiei. Mesajul principal al acestor proteste, care marchează cele mai mari manifestaţii de acest fel de după anii 1990, a devenit viral şi a reuşit să coaguleze un număr mare de participanţi – făcând apel la respectarea principiilor şi a independenţei justiţiei, precum şi la unitate între protestatari împotriva abuzului guvernanţilor. 

Acest tip de activism civic creează totodată premisele pentru o asumare a responsabilitătii şi o implicare politică a tinerei generaţii, însă nu după regulile şi în cadrul creat de partidele existente, ci prin conturarea unui nou set de reguli. Sistemul politic trebuie reformat, iar acest deziderat poate fi realizat mai ales prin presiune din partea cetăţenilor, în special a tinerei generaţii. Astfel, dacă ne dorim o ţară modernă şi democratică în Europa secolului 21 – în care cetăţenii să îşi dorească să rămână – este necesară o reînnoire a clasei politice româneşti.  

Pe 20 ianuarie a avut loc primul protest masiv din noul an: “Revolutia generaţiei noastre”, sub egida “Nu vreau să plec din ţară!”. Tinerii români, dezamăgiţi şi revoltaţi de acţiunile guvernanţilor, realizează totuşi că plecarea din ţară nu este răspunsul la problemele lor – la fel cum nici indiferenţa nu mai este o opţiune viabilă. Prin opoziţie civică susţinută, miza este de a opri intrarea în vigoare a Legilor Justiţiei şi a altor măsuri adoptate fără consultare publică sau vreo justificare credibilă. 

În ultima instanţă, este vorba de apărarea principiilor care stau la baza statului de drept şi a democraţiei în România. Cu atât mai mult cu cât 2018 este un an simbolic, al Centenarului – care  marchează 100 de ani de la Marea Unire şi va rămâne în conştiinţa românilor drept un un moment istoric semnificativ. O altă oportunitate istorică pe care trebuie să o valorificăm este Preşedinţia română a Consiliului UE din primul semestru al anului 2019, prin care ţara noastră poate să îşi sporească vizibilitatea în cadrul Uniunii, să adopte un rol proactiv şi chiar să îşi asume o poziţie de leadership la nivel regional.

Viitorul acestei generaţii şi a generaţiilor următoare va depinde de ceea ce vom face – respectiv, ceea ce nu vom face – pentru a răspunde injustiei, minciunii şi abuzurilor unei clase politice minoritare, care urmăreşte interese “paralele” cu nevoile “reale” ale unei Românii ideale: “schimbăm România împreună”. Altfel ne paşte pericolul unei Românii înapoiate, îmbătrânite şi lipsite de resursa umană vitală pentru o dezvoltare economică, politică şi socială sustenabilă a ţării noastre, în interesul tuturor românilor. 

Acest articol reprezintă opinia personală a autorului şi nu reflectă un punct de vedere institutional.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite