ACCEPT. Gustul acrişor al „victoriei” de pe Calea Victoriei
0
Când am început să scriu acest articol, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, se desfăşura marşul Bucharest Pride, organizat de Asociaţia ACCEPT, aflat la a 16-a ediţie. Pentru că am avut mai multe discuţii, în reţelele de social-media, cu reprezentanţii asociaţiei şi cu adepţii acestui marş, voi detalia aici opinia mea şi contextul în care o afirm..
Consider că, de data aceasta, felul în care a fost organizat marşul a adus un deserviciu şi comunităţii LGBT, şi comunităţii celor care luptă pentru drepturile omului, în general.
Am susţinut şi susţin importanţa demersurilor pentru apărarea şi promovarea drepturilor persoanelor din comunitatea LGBT. Am prieteni şi prietene în această comunitate. Am avut şi am elevi/eleve care mi-au declarat că sunt gay şi care mi-au cerut sfaturi. Am participat la primul marş din România în susţinerea drepturilor LGBT, în Bucureşti, în 2004, alături de Teodora, fata mea, care atunci avea 10 anişori (am fost la multe alte activităţi în vederea protejării şi promovării drepturilor persoanelor din minorităţile de orientare sexuală, la unele dintre ele fiind însoţit, de asemenea, de Teodora). Am implicat şcoala în care predau în proiectul internaţional It takes all kind – la acest proiect au reuşit să acceadă doar 2 şcoli publice din România – (domnul Bănescu poate sta liniştit (sau nu?), am avut şi aprobarea Ministerului Educaţiei). Am scris articole şi am dat interviuri în reviste care abordau problematica acestei comunităţi (cum ar fi Inklusiv). M-am implicat, prin asociaţia pe care o reprezint, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă, în blocarea sau anularea efectelor referendumului urii din 2018. Am suplinit activitatea Avocatului Poporului, singura autoritate cu competenţa de a sesiza direct Curtea Constituţională împotriva unei ordonanţe a Guvernului care favoriza Coaliţia pentru Familie în organizarea şi reuşita referendumului. Atunci am obţinut o mare victorie, la Curtea de Apel Bucureşti care, la cererea noastră, a obligat Biroul Electoral Central să dispună ca cei din Coaliţia pentru Familie să nu mai folosescă copii, în mod nelegal, în campania privind promovarea referendumului.
Am vorbit despre toate aceste acţiuni pentru a arăta dedicaţia pe care o acord eforturilor celor cărora nu le sunt recunoscute drepturile.
Faptele reprezintă încălcare a legii, nu „nesupunere civică”
O primă cerere din partea conducerii asociaţiei ACCEPT, pentru organizarea din acest an a marşului pe Calea Victoriei, a fost respinsă de Primăria Capitalei care a aprobat însă ca acţiunea să poată fi desfăşurată pe un alt bulevard din centrul oraşului. Motivul respingerii cererii: exista deja un eveniment aprobat pe acea arteră de circulaţie: „Străzi deschise”. În plus, exista o îngrijorare dată de faptul că organizatorii nu garantau că la acţiune vor participa mai puţin de 500 de persoane (limita maximă permisă prin prevederile legale care reglementează măsurile de protecţie a vieţii şi a sănătăţii, în contextul pandemiei pricinuite de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2); la marşul anterior participaseră peste 10 000 de persoane. Organizatorii marşului aveau doar două soluţii legale: să accepte decizia (şi propunerea) primăriei, sau să o conteste. Ambele variante presupuneau însă că trebuiau să se supună deciziei primăriei până, eventual, la obţinerea unui alt răspuns, care să le convină. Ce au făcut, în schimb, reprezentanţii ACCEPT? Au îndemnat participanţii la nerespectarea legii. Au transmis, atât în mass-media cât şi pe paginile proprii, că marşul va avea loc pe Calea Victoriei (unde au continuat să invite persoanele care ar fi dorit să participe). Nu comentez aici, dacă decizia primăriei era legală sau nu, ci doar atitudinea, nelegală (în mod clar şi evident) a reprezentanţilor ACCEPT. Nesupunerea civică, invocată (sau sugerată) de organizatori, nu îşi avea locul în acest context. Nu este nesupunere civică (în sensul teoretic consacrat), când într-un stat de drept (în care nimeni nu este mai presus de lege), încalci deliberat legile, câtă vreme ai mijloace legale accesibile pentru a contesta decizia pe care o consideri nedreaptă. Sunt mai multe elemente de discutat aici, însă ele apar mai evident în pasul următor, pe care îl prezint mai jos.
După presiuni exercitate asupra Primăriei Municipiului Bucureşti şi asupra primarului Capitalei (din care cel puţin unele, de asemenea, sunt discutabile), primăria a cedat, a anulat evenimentul „Străzi deschise” şi a revenit asupra refuzului iniţial: marşul urma să se desfăşoare pe Calea Victoriei.
Conform procedurilor privind respectarea măsurilor sanitare de protejare a vieţii, şi implicit a sănătăţii persoanelor, acordul pentru organizarea marşului putea fi obţinut doar dacă organizatorii îşi asumau, prin consimţământ explicit, dat în scris, că la eveniment nu vor participa mai mult de 500 de persoane. Cum faci, ca organizator, asta? Iei măsuri astfel încât numărul persoanelor care vor participa să nu depăşească numărul impus prin lege. Eventual, soliciţi şi sprijinul autorităţilor în acest sens. Dacă acest lucru este imposibil? Nu organizezi marşul. Organizatorii marşului nu numai că nu au făcut asta, dar, din nou, au îndemnat oamenii să încalce legea. De data aceasta cu consecinţe care le pot afecta sănătatea şi chiar viaţa. A lor şi a celor cu care vor intra în contact după eveniment. În mod incredibil, organizatorii au semnat acordul conform căruia la marş nu vor participa decât maxim 500 de persoane, dar imediat după ce au consimţit la respectarea acestor prevederi legale (dar şi umane, morale) au anunţat că nu vor ţine cont de această reglementare atât de importantă. Citez din declaraţia lui Florin Buhuceanu, reprezentant ACCEPT: „Vom semna în cunoştinţă de cauză în acel document cu numărul fixat de participanţi pentru că primăria, nu e aşa, nu poate încălca legea. Este normal într-o societate democratică. Dar tot într-o societate democratică, nu vom accepta să fim reduşi la proporţiile unui botez stradal” (sursa: Elena Stanciu, „ACCEPT, după ce PMB a aprobat Marşul Diversităţii cu 500 de oameni: „Ne aşteptăm la o participare de ordinul miilor””, Libertatea, 09.08.2021). În opinia organizatorilor marşului, primăria este obligată să respecte legea, dar asociaţia ACCEPT, nu. Cu o minimă decenţă, organizatorii puteau măcar să anunţe că roagă doritorii să participe la marş doar dacă sunt vaccinaţi, sau au un test PCR recent cu rezultat negativ, sau dacă acceptă să fie testaţi cu teste rapide şi, de asemenea, puteau să roage participanţii să înţeleagă că nu pot participa în număr mai mare de 500 de persoane. Cum tot decenţa ar fi cerut ca organizatorii marşului să le ceară public scuze organizatorilor evenimentului „Străzi deschise”, cărora le-au fost anulate activităţile (cum ar fi putut să discute cu aceştia din urmă, inainte de a contesta decizia primăriei, şi să îi roage să renunţe ei la eveniment, ceea ce ar fi dat un plus asociaţiei ACCEPT, atât în faţa primarului, cât şi în general).
Să lupţi legal pentru drepturile tale. Un exemplu
În 2010, sindicatul din care făceam parte a declanşat o grevă. Pentru că am refuzat să intru în grevă, am fost invitat la un post de televiziune să prezint argumentele prin care îmi justificam atitudinea. La emisiune participa şi unul dintre liderii sindicatului, cu care eram şi coleg la şcoala în care predam şi care îndrăznea să povestească în cancelarie cum bătea copiii romi la şcoală, cu rigla, peste degetele de la mâini, când a fost învăţător. Niciodată, după 1990, grevele din învăţământul (preuniversitar) din România nu au respectat prevederile din legislaţia privind drepturile copiilor, însă, de data aceasta, greva la care mă refer nu respecta nici legislaţia privind soluţionarea conflictelor de muncă. Am declarat atunci că este riscant şi totodată ruşinos dacă încercăm să obţinem satisfacţie pe baza unor demersuri nelegale. Când ceri să fii tratat cu decenţă, demersul tău e bine să fie, la rândul lui, decent. În emisiune am demonstrat că greva era nelegală, iar reprezentantul sindicatului m-a contrazis, fără să demonstreze că nu am dreptate. A susţinut în toată emisiunea că protestul este legal şi a îndemnat cadrele didactice să participe la grevă. Deşi sindicatul avea reprezentativitate naţională, greva a fost declanşată doar în judeţul Buzău. În calitatea de membru al sindicatului, am solicitat public liderilor organizaţiei locale să dispună încetarea grevei, iar a doua zi am depus o solicitare scrisă la sediul sindicatului prin care am cerut încetarea grevei şi demiterea liderului de sindicat care a îndemnat membrii de sindicat la nerespectarea legii (sau, am cerut, sindicatul să probeze corectitudinea protestului, în cazul în care putea arăta că argumentele mele erau nevalide şi că, astfel, greva ar fi fost legală).
Ce au făcut cei din conducerea sindicatului? Au demonstrat că greva era legală şi că mă înşelasem? Nu. L-au demis pe liderul de sindicat care a îndemnat, public, la nerespectarea legii? Nu. Au oprit greva nelegală? Nu. În schimb, într-o adunare de peste 300 de persoane, în amfiteatrul unuia dintre colegiile naţionale din oraş, după ce s-a cântat Hora Unirii, au anunţat că au o veste bună, pe care regretă că nu o pot pronunţa în piaţa publică (am reprodus cu exactitate, nu am cum să uit): „Am decis să îl excludem din sindicat pe Emil Moise”. Nu am cum să uit nici că vestea a fost primită de cadrele didactice participante cu aplauze şi urale.
Am făcut un blog în care explicam cadrelor didactice (şi nu numai) că greva este nelegală, am prezentat tot contextul care a generat greva şi legislaţia care stabilea criteriile care trebuie îndeplinite la declanşarea unei greve. Am prezentat şi colegelor/colegilor, în cancelarie, de ce eu nu intru în grevă şi care sunt consecinţele în cazul în care ei decid să susţină greva. Mi-au urmat exemplul şi a fost singura unitate şcolară din judeţ care nu a intrat în grevă. Cu permisiunea conducerii şcolii unde învăţa Teodora, fata mea, am vorbit şi cadrelor didactice de acolo (celor care au fost de acord să mă asculte). Jumătate dintre persoanele care m-au ascultat şi mi-au adresat întrebări, au decis să nu intre în grevă. Am cerut acordul şi altor directori/directoare de şcoli să le vorbesc cadrelor didactice, acord pe care l-am primit, dar care a fost anulat în aceeaşi zi. La scurt timp, şi cadrele didactice din şcoala unde predam şi cele din şcoala unde învăţa Teodora au intrat în grevă. Se făceau mari presiuni. La unul din marşurile organizate, cadrele didactice au mers la inspectorat unde au huiduit şi au lovit cu picioarele în uşă. La un duplex Buzău-Bucureşti, realizat de Realitatea TV, la care inspectoarei şcolare generale i-a fost efectiv frică să participe, cei 15 profesori care au participat (printre care şi un fost inspector şcolar general) au refuzat să stea în aceeaşi sală cu mine în timpul emisiunii (realizatorii au spus că nu au mai întâlnit aşa ceva şi a fost nevoie să apeleze la televiziunile locale, pentru a-mi face un studio separat, pe holul Liceului Pedagogic (ceilalţi profesori erau în cancelarie). Printre particpipanţii la emisiune, care susţineau greva, din Bucureşti, se afla şi domnul Victor Ciorbea (fost prim-ministru, viitor Avocat al Poporului), care atunci când am afirmat că nu particip la grevă pentru că nu pot cere guvernului să respecte legea, printr-un protest nelegal, a râs în hohote. Am rămas singurul cadru didactic din judeţ – suntem cam 6-7000 în total -- care nu a participat la protestul nelegal. Până la capăt. Greva a eşuat, după 3 săptămâni şi sindicatul a continuat lupta, aşa cum era legal, în instanţă.
Responsabilitatea faţă de sănătatea şi viaţa oamenilor. Un contra exemplu
În noiembrie 2020, am fost rugat să intervin într-un proces, prin asociaţia pe care o reprezint. Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Arhiepiscopia, cu doamna avocată şi senatoare Şoşoacă şi cu alţi reclamanţi (dintre care pe unii doamna Şoşoacă i-a introdus în proces prin uz de fals), atacau măsurile locale de protecţie a vieţii şi implicit a sănătăţii publice, astfel încât să poată fi organizat un pelerinaj la una din mănăstirile din judeţul Constanţa, deşi datele tehnice medicale indicau un procent ridicat al răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi al îmbolnăvirilor şi deceselor cauzate de infectarea cu acest virus. În anul precedent, la pelerinaj au participat peste 10 000 de persoane. Intervenţia noastră a fost în interesul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Constanţa, al Instituţiei Prefectului şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Dobrogea. Deşi au pierdut procesul (şi încă unul care a urmat la scurt timp), episcopul Tomisului şi doamna Şoşoacă, prin gesturi nu numai nelegale, dar şi inconştiente, au îndemnat oamenii să nu respecte măsurile reglementate pentru protejarea vieţii şi a sănătăţii populaţiei. Poliţia Constanţa a întocmit un dosar penal episcopului Tomisului, iar doamna Şoşoacă şi alţi participanţi la evenimente nelegale au fost sancţionaţi prin amenzi.
Prin ce se deosebeşte atitudinea reprezentanţilor ACCEPT de ceea ce au făcut episcopul Tomisului şi doamna Şoşoacă?
La marşul organizat de ACCEPT, pe 14 august, au participat peste 10 000 de persoane, cu mult peste numărul legal permis, organizatorii îndemnând în mod repetat, public, la participare în număr cât mai mare.
Pe paginile de socializare deţinute de ACCEPT, printre acuzele nefondate de homofobie, aduse primarului capitalei, Nicuşor Dan, susţinătorii marşului au încercat comparaţii care nu rezistă testului validităţii. Au invocat faptul că este permisă organizarea de concerte şi festivaluri cu participarea a mii de persoane. Doar că afirmaţia este falsă. În sensul în care este dată incomplet şi vădit trunchiată. La concertele care depăşesc numărul de persoane admis prin lege, intrarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate, sau care prezintă teste PCR (făcute cu câteva ore înaintea evenimentului) cu rezultat negativ, sau dacă sunt testate cu teste rapide, înainte de particpare la eveniment. „Prefer o creştină temperată, în loc de un homofob orbit de popularitate” a declarat un susţinător al marşului, comparând astfel pe Gabriela Firea cu Nicuşor Dan.
Jandarmeria a sancţionat-o pe Teodora-Ion Rotaru, directoarea executivă a asociaţiei ACCEPT cu o amendă în valoare de 7000 de lei. Pe pagina de facebook a asociaţiei, doamna Rotaru anunţă că e mândră de amendă, că ea şi ACCEPT au încălcat cu bună ştiinţă limita legală de 500 de participanţi şi că o vor contesta în instanţă. Citez din declaraţia acesteia: „Libertatea de întrunire nu este inferioară libertăţii de conştiinţă a cultelor religioase şi nici dreptului cetăţenilor de a se bucura de activităţi culturale. Am ieşit în stradă pentru a ne apăra libertatea de întrunire, libertatea de exprimare şi ne-am asumat consecinţele”.
Lăsând la o parte confuzia termenilor, cred că ar fi util ca persoanele care luptă pentru drepturile omului să cunoască faptul că drepturile sunt aşezate totuşi într-o ierahie sau că, cel puţin, sunt situaţii în care exerciţiul unor drepturi sau libertăţi poate fi limitat dacă aduce atingere existenţei altor drepturi ori libertăţi, sau altor valori sociale. Dreptul la viaţă şi, în subsidiar, dreptul la sănătate ale persoanelor sunt mai importante -- atunci când intră în conflict -- decât dreptul la libertatea de întrunire.
Încheiere cu alte două observaţii
Prima: nerespectarea măsurilor privitoare la combaterea sau prevenirea bolilor infectocontagioase poate fi sancţionată penal. Într-o asemenea situaţie, dacă se va întâmpla, va mai fi directoarea executivă a asociaţiei ACCEPT mândră dacă ar primi o asltfel de sancţiune? Dar, dincolo de sancţiuni, îşi poate cineva asuma îmbolnăvirea (sau moartea) unor oameni? Cu doar câteva zile în urmă, şefa secţiei de terapie intensivă a unui mare spital din Bucureşti declara public că toate paturile de la secţia de terapie intensivă sunt ocupate, în mare parte cu pacienţi care sunt infectaţi cu SARS-CoV-2 (a se vedea şi Carla Tănasie, „Medic: Protestele, mediul ideal în care se transmite virusul”, digi24, 04.04.2021; Carla Tănasie, „Valul 4 al pandemiei se apropie şi în România. Medic: Va fi din nou „măcel” în spitale”, digi24, 02.08.2021).
Asociaţia pe care o reprezint a depus denunţuri penale, pentru situaţii similare, împotriva domnului Macedon Teodosie Petrescu, arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împotriva Arhiepiscopiei Tomisiului şi împotriva domnului Marcel Vela (pe atunci ministrul Afacerilor Interne), pentru fapte similare celor criticate de mine în acest articol.
A doua observaţie: deşi, în toate anunţurile publice, marşul a fost asumat ca fiind organizat de asociaţia ACCEPT, amenda pentru nerespectarea măsurilor legale de siguranţă privind protejarea vieţii şi a sănătăţii persoanelor a fost aplicată unei persoane fizice (citez din nou din declaraţia directoarei executive: „am încălcat cu bună ştiinţă limita de 500 de participanţi pentru că noi considerăm ...”. Cum îi apără asociaţia pe cei care aparţin comunităţii LGBT, dacă pe propriii ei membri îi aruncă în faţă când e vorba de sancţiuni?
Se încarcă comentariile...
